O veste bună despre a treia economie naţională

Există în Canada o regiune denumită "Noua Scoţie" şi, acum cîteva zile, un om de afaceri din această regiune a făcut o vizită în România, în căutare de clienţi pentru produsele firmei sale de consultanţă. Prezenţa sa la Bucureşti părea surprinzătoare. Ce îl poate face pe un om de afaceri din Noua Scoţie să-şi rupă o săptămînă din program şi nişte bani din bugetul firmei pentru a căuta clienţi într-o ţară despre care nu ştie mai nimic, dintr-o zonă a Europei cu care nu a mai făcut afaceri şi într-o lume care, potrivit mai tuturor evaluărilor şi etichetelor, funcţionează după alte reguli decît cele ale lumii de afaceri din care provine? Răspunsul său este simplu. Potrivit informaţiilor pe care le-a primit de la cercuri de afaceri britanice, România se anunţă ca un "emerging market" - o piaţă în dezvoltare, iar firma sa vrea să profite de avantajele noilor veniţi pe pieţele în dezvoltare.

Iată două veşti bune într-o singură frază, între atîtea veşti rele care au devenit aproape regula discursului despre România.

Prima veste bună constă în faptul că, cel puţin într-o parte a lumii închise şi negălăgioase care este comunitatea internaţională de afaceri, România începe să fie privită ca o oportunitate pentru investiţii şi profit, iar această opinie este suficient de răspîndită şi de solidă pentru a ajunge pînă în îndepărtata Noua Scoţie şi a urca în avioane oameni de afaceri pentru care România nu însemna nimic cu ani sau numai luni în urmă.

A doua veste bună constă în faptul că, dincolo de ceea ce ne închipuim noi că se întîmplă în macroeconomie şi în politică, există şi o altă realitate, cea a economiei reale, care a început să se mişte mai degrabă singură, destul de indiferentă la frămîntările politice, la confruntările sociale şi la dezbaterile intelectualilor, specialiştilor şi ziariştilor autohtoni cu privire la economia românească.

România are în acest moment trei economii.

Prima este cea a ruralului, dominat de agricultura de sub-zistenţă a micii gospodării ţărăneşti, în care un român din trei duce o existenţă alcătuită dintr-o combinaţie a secolului al XIX-lea cu "gadget-urile" secolului al XXI-lea. Globalizarea, integrarea europeană şi tranziţia distrug această economie, absorbindu-i produsele la preţuri sub cost, interzicîndu-i accesul la resurse şi sărăcindu-i populaţia.

Cea de-a doua economie românească este un produs al tranziţiei, un soi de "economie socialistă de piaţă" care permite unor întreprinderi sau afaceri să supravieţuiască sau chiar să aibă succes pentru că, pe baza unor relaţii preferenţiale cu statul şi cu lumea politică, îşi pot asigura un profit excepţional prin deturnarea banilor publici. Aceasta este lumea combinaţiilor dintre afaceri şi politică, a corupţiei, a transferurilor nejus-tificate de resurse, a avantajelor politice şi a labirintelor birocratice. Acest tip de economie, care cuprinde deopotrivă capital românesc şi străin, servicii de informaţii, mass-media, influenţe politice şi discursuri ideologice este produsul principal al reformelor prost concepute şi încă şi mai prost aplicate din ultimii 15 ani. Aparent ea este principalul beneficiar al tranziţiei şi domină atît actuala economie românească, cît şi preocupările oamenilor politici, ale patronatului şi muncitorilor şi, desigur ale media şi ale comentatorilor.

În ciuda faptului că pare dominatoare şi victorioasă, ea se anunţă, pe termen mediu, un pierzător absolut. Căci, la marginea ei se dezvoltă deja, pe tăcute, dar ferm, un nou tip de economie - modernă, îndrăz-neaţă, legată exclusiv de piaţă şi indiferentă la combinaţiile politice. Aceasta este adevărata "economie de piaţă funcţională" românească şi ea este deja în plină ofensivă.

Pentru că, în cea mai mare parte a timpului, a stat deoparte de fosta economie de stat şi nu a participat decît puţin la "marea împărţeală", prin privatizare, a fostei economii socialis-te, a reuşit să nu atragă atenţia în mod special şi să fie lăsată în pace. S-a orientat mai ales spre sectoarele noi ale economiei - telecomunicaţii, informatică, computere, servicii pentru afaceri etc. Este în plină ascensiune. Şi are la dosar realizări spectaculoase. Între altele, cîteva milioane de utilizatori de telefonie mobilă, un ritm de creştere al numărului computerelor personale de aproape un milion de bucăţi pe an, o extindere fără precedent a comunicaţiilor, a reţelelor de date şi a tehnologiei avansate. A creat cel mai nou şi, totodată, cel mai competitiv sector industrial din România - sectorul de IT, în care, pe neaşteptate, România pare să construiască un avantaj competitiv la nivel internaţional. Deja, producţia de software românesc a devenit recunos-cută la nivel internaţional, iar România s-a aşezat temeinic în grupul primelor zece ţări din lume în materie de forţă de muncă pregătită pentru producerea de IT. În acest moment, piaţa de IT din ţară se apropie de 2 miliarde de dolari SUA pe an şi este în creştere.

Aceasta este noua economie românească, cea care, pînă la urmă, va înlătura, fără mari dificultăţi, celelalte două economii. Desigur, ea este deocamdată restrînsă la un domeniu strict specializat. Încă nu reprezintă un motor al dezvoltării generale a societăţii, mai ales din motive politice şi administrative. Dar, deja presează pentru restructurarea celor două economii "clasice", iar avantajele, pe termen mediu şi lung, îi aparţin.

În acest sector se construieşte economia naţională ca "emerging market" şi tot aici se adună forţe pentru o restructurare a întregii societăţi - a forţei de muncă, a structurii ocupaţionale, a modului de viaţă şi, nu în ultimul rînd, a politicii. În viitorul imediat va genera schimbări şi va "trage după ea" sectoare tradiţionale, precum educaţia, sănătatea, construcţiile, comerţul cu amănuntul, turismul, şi chiar şi industria.

Pentru această piaţa emergentă, Noua Scoţie şi alte regiuni la fel de puţin cunoscute în România îşi trimit încoace oamenii şi capitalurile. Iar nouă ne rămîne doar să o lăsăm în pace, să-şi facă singură treaba la care se pricepe - modernizarea economiei româneşti.