O zi grozavă pentru peştele piranha

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 16 iunie 2011

Cristian Pîrvulescu

La sfârşitul lunii trecute, vara ce va să vină se mai anunţa încă ceva mai liniştită decât precedentele. Ca în celebra nuvelă a lui Jerome Salinger, "O zi grozavă pentru peştele banană", o zi obişnuită care nu anunţa în niciun fel ceea ce avea să i se întâmple lui Seymour Glass, personajul principal al povestirii, nici pe la noi banalitatea aparentă a vieţii noastre politice de zi cu zi nu părea să fi fost în vreun fel atinsă. A venit apoi - nu neapărat pe neaşteptate, dar luând prin surprindere pe mulţi - povestea scrâşnită a revizuirii Constituţiei, însă lucrurile păreau încă să fie previzibile. După care a urmat serialul privind urgenta reorganizare teritorială a ţării, cu transformarea judeţelor în megajudeţe şi comasarea unor localităţi în megalocalităţi, pentru ca totul să devină aiuritor, ba, de multe ori, de-a dreptul absurd. Şi doar atât aşteptau marii piranha ai politicii româneşti pentru a-şi face din nou apariţia şi a-şi lua porţia zilnică de audienţă.

Criza fără sfârşit, care macină, încet, dar sigur, modelul de societate desăvârşit la sfârşitul secolului trecut, face ca politicienii de pradă, ca şi corespondenţii lor din lumea afacerilor, speculatorii de pradă, să îşi încerce norocul. În această situaţie în care regulile nu mai funcţionează, strategia haosului pare mai mult ca oricând la ordinea zilei. Căci din haos s-ar putea naşte "noua ordine", cea care ar urma să facă uitată atât criza, cât şi eşecurile politicilor pe toate planurile. De aceea, "reforma" de dragul reformei s-a transformat într-un perpetuum mobile. Se regenerează la infinit pentru a face ca "lumea veche" să dispară fără urmă. Aşa că "noii reformatori" - în deplină contradicţie cu politica tradiţională, care, indiferent de ideologie, se mulţumea să adapteze lumea la noile provocări fără să provoace cutremure - visează la o "lume nouă", reglată după un mecanism perfect: piaţa. Doar credinţe puternice care frizează fanatismul pot duce la punerea în practică a unor asemenea scenarii. Iar cei ce fabrică scenariile "sfârşitului lumii" - fie că e vorba de "lumea politică", de "lumea socială" sau de "lumea economică" - nu sunt proveniţi nici din lumea afacerilor, nici din cea a politicii, ci din zona "iluminaţilor" care văd "adevărul" şi ştiu "calea".

În ce priveşte reforma organizării administrative, aceasta pare gândită pentru a distruge organizarea politică existentă. Căci partidele se bazează mai mult pe organizarea lor teritorială decât pe cea ideologică. Voturile se obţin la nivel teritorial, iar nu pe criterii ideologice. De aceea, distrugerea bazei judeţene a partidelor riscă să le arunce pe acestea în criză. Şi USL, care nu a reuşit să definitiveze înţelegerile la nivel judeţean şi local, va fi, probabil, cel mai afectat. Însă această reformă nu poate fi făcută, cel puţin în actual context legislativ, fără o consultare a populaţiei prin referendum. În acest punct, Legea referendumului, la articolul 13 alineatul al treilea, este cât se poate de clară: "Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum. În acest caz, organizarea referendumului este obligatorie (s.n.)". Iar referendumurile, cum s-a văzut cu referendumul avortat de la Bucureşti, sunt riscante. Asumarea răspunderii guvernului pe aşa numita "reformă administrativă" fără consultarea populaţiei prin referendum este ilegală. Vor merge piranha politicii româneşti până într-acolo încât să treacă peste orice prevedere legală? Sau vor modifica articolul 13 alineatul 3 din Legea referendumului, schimbând regulile jocului chiar în timpul desfăşurării aces-tuia? Orice ar face, o astfel de reformă, fără consultarea societăţii nu poate să ducă decât la adâncirea haosului. În interesul cui?

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb