Compania IULIUS demarează lucrările de construcţie a Palas Campus, în Iaşi, o investiţie care depăşeşte 120 de milioane de euro. Ca suprafaţă, ajungând la peste 60.ooo mp închiriabili, şi va consolida centrul oraşului drept o destinaţie care susţine evoluţia antreprenoriatului local şi a industriilor creative, transmite un comunicat de presă.
Iulian Dascălu, preşedintele companiei IULIUS a declarat: "Ne dorim ca proiectele noastre să aducă în continuare plus-valoare comunităţii, atât din punct de vedere economic, cât şi social. Avem încredere că, aşa cum s-a întâmplat şi în cei 8 ani de la inaugurarea ansamblului Palas, noua dezvoltare de regenerare urbană va continua să genereze oportunităţi pentru evoluţia Iaşului şi să îl impună drept un oraş competitiv. Viziunea noastră este de a realiza mai mult decât clădiri, acei poli de magnetism urban, care includ zone verzi şi atracţii pentru comunitate, dar şi cu un aport major în modernizarea infrastructurii oraşului"
Investiţia va fi finalizată în 2022, generând peste 1.700 de locuri de muncă în perioada construcţiei şi peste 5.000, după inaugurare. Totodată, în timpul lucrărilor, contribuţiile directe la bugetul statului vor fi de peste 1,3 milioane de euro prin taxe, autorizaţii, avize etc., iar valoarea impozitelor pe proprietate anuale în operare este estimată la peste 700.000 de euro.
Palas Campus se construieşte într-o zonă centrală a Iaşului, din imediata proximitate a ansamblului Palas (Sf. Andrei), nevalorificată. Cu o suprafaţă construită de peste 86.000 mp, imobilul va fi desfăşurat pe orizontală şi va avea şase corpuri, conectate atât la parter, cât şi la primele trei etaje. Corpurile sunt proiectate cu înălţimi diferite, care pot ajunge până la maximum şase etaje, în concordanţă cu silueta urbană şi respectarea unghiurilor de vizibilitate. Totodată, două niveluri subterane vor fi alocate unei parcări cu o capacitate de aproximativ 625 de locuri.