OAMENII DE AFACERI SUSŢIN: Revendicările sindicaliştilor sunt nejustificate

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Politică / 8 noiembrie 2007

Implicarea Guvernului în derularea negocierilor dintre partenerii sociali - patronate şi sindicate, pe tema stabilirii salariului minim pe economie pentru anul 2008 este nejustificată, susţine Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

"Sindicatele au impus negocierea cu caracter obligatoriu a salariului minim pe economie, atât la nivel bugetar, cât şi la cel privat.

Guvernul trebuie să-şi asume ferm poziţia privind sistemul de salarizare pentru salariaţii din sectorul bugetar, în timp ce, patronatele şi sindicatele trebuie să negocieze salariul minim pentru sectorul privat", ne-a explicat Cristian Pârvan.

Reprezentanţii oamenilor de afaceri consideră că "Executivul trebuie să se abţină de la astfel de negocieri" şi să nu cedeze cererii "complet nejustificate", formulate de confederaţiile sindicale, privind renunţarea la reducerea fiscalităţii aplicate forţei pe muncă cu 6%.

"Soluţia găsită de confederaţiile sindicale (n.r. reducerea fiscalităţii cu 4%), pentru a asigura resursele financiare majorării salariale din sectorul bugetar, este nejustificată deoarece ritmul de creştere economică este staţionar, deficitul comercial creşte alarmant, iar ratingul de ţară al României a fost deja modificat în sens negativ", se arată într-un comunicat al AOAR.

Oamenii de afaceri susţin că reducerea fiscalităţii aplicate salarizării forţei de muncă este singura măsură capabilă să stimuleze crearea de locuri de muncă legale şi apreciază că politica de reducere a contribuţiilor sociale cu 6%, pentru anul 2008, reprezintă o măsură care poate să menţină atractivitatea României pentru investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb