Oare i s-a interzis preşedintelui Obama să declanşeze un conflict cu Rusia?

În acest an, o echipă de ingineri va începe explorarea zăcămintelor petroliere din Oceanul Arctic, după cum se arată într-un articol recent al revistei Businessweek.

Ceea ce urmează arată că avertismentele Vestului, în special ale Statelor Unite, trimise pe adresa Moscovei, sunt cel puţin la fel de goale precum politicile economice ale "autorităţilor" noastre din ultimii 25 de ani.

"În timp ce relaţiile dintre Rusia şi Vest s-au deteriorat pe fondul aparentei anexări a Crimeei, legăturile dintre companiile energetice ale Statelor Unite şi Rusiei nu au fost niciodată mai puternice", se arată în articolul revistei publicate de Bloomberg. Companiile despre care scrie Bloomberg sunt ExxonMobil şi Rosneft, companie deţinută de statul rus prin intermediul grupului Rosneftegaz.

În 2011, acestea au încheiat un parteneriat strategic a cărui valoare se ridică la 500 de miliarde de dolari şi care include exploatarea gazelor de şist din Siberia, a resurselor de hidrocarburi din Marea Neagră, precum şi construirea unui terminal în estul Rusiei pentru exportul gazelor, pe lângă explorarea şi exploatarea resurselor din Oceanul Arctic.

Iar Europa ce vrea să facă? Să-şi reducă dependenţa de importurile de hidrocarburi din Rusia? Dar ştie, oare, Europa, că astfel vrea să-şi reducă şi dependenţa de profiturile unei companii americane cu o deosebită influenţă la nivel global?

Însă ExxonMobil nu este orice fel de companie cu influenţă globală. "Exxon are relaţii aşa de bune cu Rusia încât preşedintele Putin i-a acordat lui Rex Tillerson, directorul executiv al companiei, Ordinul Prieteniei în cadrul unui forum economic din Sankt Petersburg", se mai arată în articolul din Businessweek.

Revista americană ne aminteşte, astfel, că, pe lângă parteneriatul pentru explorarea spaţiului cosmic sau acordurile logistice în ceea ce priveşte mişcările de trupe americane din Afganistan, cel mai important domeniu al colaborării dintre Rusia şi Statele Unite este cel energetic.

Lee Raymond, preşedinte şi director executiv al companiei Exxon între 1993 şi 1999, apoi al companiei ExxonMobil până în 2005, a declarat odată că "nu sunt o companie americană şi nu iau decizii în funcţie de ceea ce este bine pentru Statele Unite", după cum se mai scrie în articolul Businessweek. Este greu de crezut că Rex Tillerson are convingeri diferite, pe fondul unei cariere de aproape 40 de ani în cadrul companiei.

Dar până unde va merge acesta în folosirea influenţei sale pentru a proteja interesele ExxonMobil? Foarte departe, conform unei informaţii venite "pe surse" de la Ministerul de Externe al Rusiei, în care se arată că "preşedintele Obama se află încă în stare de şoc după ce Rex Tillerson i-a ordonat să permită anexarea Crimeei, alternativa fiind anihilarea sa politică internă imediată".

Este credibilă, însă, o astfel de ameninţare, care presupune o influenţă, posibil fără precedent, a marilor companii globale asupra şefilor de state? În ceea ce priveşte presiunea lui Tillerson în determinarea evoluţiei noului război rece dintre Statele Unite şi Rusia, mai avem de aşteptat pentru a vedea rezultatele.

La celălalt capăt al lumii şi al Rusiei, acestea s-au văzut deja. Aceleaşi surse de la Ministerul de Externe al Rusiei arată că "Rex Tillerson i-a cerut lui Obama să renunţe la susţinerea pretenţiilor Japoniei faţă de o parte importantă a platoului continental din Marea Ohotsk", în cazul disputei dintre Rusia şi Japonia din cadrul Comisiei pentru Limitele Platourilor Continentale de la ONU.

Între timp, disputa a devenit istorie. Conform unei ştiri publicate de agenţia de presă RIA Novosti la mijlocul lunii martie 2014, "o comisie a Naţiunilor Unite a recunoscut oficial dreptul exclusiv al Rusiei asupra unei suprafeţe de 52.000 de kilometri pătraţi din platforma continentală a Mării Ohotsk". Din cauza bogăţiei resurselor minerale, oficiali guvernamentali ruşi au caracterizat zona drept o "peşteră a lui Ali Baba", iar Serghei Donskoi, ministrul rus al mediului şi resurselor naturale, a declarat că "legile Rusiei se vor aplica tuturor resurselor naturale din subsolul Mării Ohotsk".

Acesta este contextul în care Congresul SUA analizează oportunitatea vânzării unei cantităţi însemnate de petrol din rezerva strategică americană, în scopul reducerii preţurilor. Bloomberg a scris recent că ideea îi aparţine lui George Soros, care vede acţiunea ca pe o modalitate de "a pedepsi Rusia".

Estimările prezentate de agenţia de ştiri arată că o scădere cu 12 dolari a preţului barilului pe pieţele internaţionale, în urma vânzării a 500.000 de barili pe zi din rezerva Americii, ar determina pierderi de 40 de miliarde de dolari pentru Rusia.

Ernest Moniz, Secretarul Energiei din guvernul american, s-a pronunţat împotriva unei astfel de măsuri, mai ales că aceasta poate fi pusă în aplicare doar în urma declarării unei "situaţii de urgenţă" de către preşedintele Obama.

Dar petrolul şi gazele naturale nu reprezintă singura miză a noului război rece. Tot Bloomberg scria recent că "lanţurile de retail americane au intrat agresiv în Rusia în ultimul an, iar acum se întreabă ce este de făcut".

Bineînţeles că este puţin probabil să auzim vreodată de ameninţări ale acestei industrii la adresa preşedintelui american, dar importanţa ei nu trebuie neglijată, mai ales când orice sursă de creştere este binevenită, pe fondul unor prognoze tot mai sumbre pentru vânzările retail din SUA.

Revenind la informaţiile "pe surse" de la Ministerul de Externe al Rusiei, acestea au o importanţă extraordinară şi pentru noi, în condiţiile în care se precizează că lovitura de stat de la Kiev, din februarie 2014, a fost "instigată de SUA şi UE, după ce guvernul lui Viktor Ianukovici a refuzat accelerarea investiţiilor Chevron şi Shell în exploatarea, prin fracturare hidraulică, a unor zăcăminte de petrol şi gaze din Ucraina". Acordarea permisiunii ar fi însemnat pierderi de miliarde pentru ExxonMobil şi Rosneft.

Să fie acesta unul dintre motivele pentru care se accentuează presiunile asupra autorităţilor noastre în privinţa exploatării gazelor de şist? Şi dacă, prin "rezolvarea" într-un fel sau altul a protestelor populaţiei, ne vom plasa, din nou, pe foaia greşită a istoriei?

În loc să ne dotăm cu deltaplane hipersonice invizibile şi să ne modernizăm furcile cu foc automat pentru apărarea graniţelor, în condiţiile noilor ameninţări ale Rusiei, poate că autorităţile noastre ar trebui să se concentreze mai mult pe aspectul economic şi financiar al noilor tensiuni geopolitice.

Iar dacă autorităţile nu ştiu să "ghicească" învingătorii cărora să li se alăture, nu ar fi mai prudent ca toate declaraţiile lor cutezătoare să treacă la un ton mai temperat? Chiar trebuie să provocăm ursul de la Răsărit, tocmai trezit dintr-o lungă hibernare, sperând ca UE şi NATO să se bucure de o istorie milenară, dedicată protejării intereselor României?