Oare noi ne-am folosit de numele Mossad-ului sau Mossad-ul de numele nostru?

Telenovela hărţuirii familiei Codruţei Kovesi de către superagenţii deplasaţi expres pe plai mioritic pentru a destabiliza machiavelic tânăra noastră democraţie robespierriană a fost dezbătută în fel şi chip. Nenumăratele inadvertenţe şi paroxismul ilar al teoriei conspiraţioniste au fost semnalate deja şi nu intenţionez să bat suplimentar câmpii în aceeaşi notă.

Aş dori să remarc ceea ce îmi pare a fi esenţa speţei, nesemnalată din câte ştiu de nimeni până în acest moment.

Un scandal românesc a fost declanşat într-un scop diversionist mes-chin. Efectul a fost cert, dar nesemnificativ, în sensul că nu a influenţat previzibila curgere a evenimentelor. Laura Codruţa Kovesi a fost confirmată în poziţie pentru un nou mandat cu o celeritate şi într-o lipsă totală de contestaţie. Dar acest lucru s-ar fi întâmplat oricum. Poate Lumea Justiţiei sau Tăriceanu ar fi exprimat o rezistenţă mai vocală, însă e greu de crezut că cineva ar fi reuşit să împiedice sau să tulbure reinvestirea justiţiarei naţionale.

O pază bună care să treacă primejdia rea, chiar dacă această nu era probabilă sau majoră?

Cert e că scenariştii autohtoni, cei care au inventat personaje kafkiene care spionează şi apoi telefonează spionaţilor, cei care au impus sofis-mul că un cetăţean care reclamă în weekend secţiei de poliţie faptul că e deranjat de telefoane anonime poate declanşa implicarea fulgerătoare a DIICOT, soldată cu emiterea unor mandate de arestare de către o instanţă, cei care îl aduc pe James Bond la Bucureşti doar pentru a fi umilit de agenţii locali, scenariştii aceştia, deci, au folosit numele celui mai celebru serviciu de informaţii din istorie - Mossad.

Când faci o poveste şi te foloseşti de numele cuiva, trebuie să ai în vedere două posibilităţi: fie acel cineva va confirma povestea ta, iar credibilitatea bine aleasă a numelui său va da un gir decisiv minciunii, fie acelaşi cineva va nega vehement şi atunci povestea va avea nevoie de o altă continuare logică, care să explice nu numai de ce afirmaţiile au fost adevărate, dar şi de ce a dezminţit martorul invocat.

Cum a îndrăznit o structură româ-nească să se folosească de numele Mossad, de numele Israelului?

A existat o înţelegere prealabilă sau s-a mizat în orb pe sprijinul extern? Care a fost miza?

După cum am stabilit, miza românească a fost măruntă. Să zicem că şi justificată.

Ce ar fi avut de câştigat partenerii evrei? De ce ar achiesa Mossadul la o asemenea trăznaie? Nu e un serviciu minor, lipsit de implicaţii pentru cel care îl oferă...

Una din concluziile poveştii este că nişte spioni de elită ai Statului Evreu, şcoliţi şi antrenaţi pentru misiuni excepţionale, au trecut în civilie la muncă într-o agenţie israeliană privată de prima mână, pentru ca, mai apoi, să plece în misiune într-o ţară în care autorităţile, cu o reputaţie nici pe departe atât de bună, să le dejoace planurile şi să-i ridice de la hotel ca pe nişte ageamii.

O umilinţă internaţională pentru serviciile speciale din Israel!

Mossadul prins cu mână în sac de DIICOT şi SRI!

Pe de altă parte, în România, identitatea agenţilor arestaţi şi istoricul lor profesional nu au fost făcute publice de presă "pe surse" ci chiar în baza unui comunicat oficial al unei instituţii de Stat. Statul s-a mândrit cu captura!

Mossad şi Statul Israel nu numai că nu au negat năzbâtiile afirmate în România, dar au şi recunoscut mare parte din cele făcute publice.

N-am văzut niciodată un Israel atât de blând, atât de defensiv şi de împăciuitor când e vorba de cetăţenii săi!

Replica de la Tel Aviv a afirmat următoarele:

1. Agenţii lucrau pentru o entitate particulară, nu pentru Statul Israel.

2. Agenţii anchetau fapte de corupţie din aparatul de Stat românesc.

3. Agenţii arestaţi de autorităţile române vor primi oareşce sprijin legal din patria mamă.

Adică, plastic şi bref, "I-aţi prins, treaba lor, nu lucrau pentru noi, o să le trimitem un apărător şi Dumnezeu cu mila"...

Cunoscând profilul şi antecedentele Statului Evreu, o reacţie mai plauzibilă ar fi fost un comunicat agresiv şi ultimativ, o suită de presiuni politice sau chiar un desant aerian asupra arestului în care sunt deţinuţi doi cetăţeni israelieni în baza unor acuzaţii discutabile... În loc de commando, Israelul l-a trimis pe avocatul Mordechai Tzivina... Acesta a vorbit cam ca un Abraham, ca un Fenechiu, ca un Tonel Pop, nu ca trimisul eliberator al unei naţiuni mândre şi puternice, mereu solidare cu cetăţenii săi şi mereu dispuse să-i apere oriunde în lume, orice ar fi făcut...

Oare chiar a îndrăznit cineva din România să se folosească la plesneală de numele serviciilor israeliene pentru a împacheta în credibil o istorioară mioritică de doi bani?

Sau povestea a fost născocită în Israel, într-un scop cu mult mai mare greutate, pe care, cu siguranţă, nu-l vom afla niciodată, că acolo a fost necesar un modest gir extern şi contra căruia s-a oferit un mărunt beneficiu?