Obligaţiunile pentru populaţie, pasate de la Finanţe, la BVB şi Depozitar

G.M.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 octombrie 2014

Obligaţiunile pentru populaţie, pasate de la Finanţe, la BVB şi Depozitar

Enache Jiru, MFP: "Ministerul se află în întâlniri tehnice cu instituţiile pieţei, pentru a stabili detaliile cu privire la emisiune"

Emisiunea de titluri de stat pentru populaţie, promisă de către Ministerul Finanţelor Publice pentru această toamnă, este acum pasată de la minister la Bursa de Valori şi Depozitarul Central, şi înapoi la minister.

Enache Jiru, secretar de stat în MFP, ne-a declarat: "Ministerul se află în întâlniri tehnice cu instituţiile pieţei, pentru a stabili detaliile cu privire la emisiune". Potrivit domniei sale, Finanţele trebuie să stabiliească structura efectivă a obligaţiunilor şi, de asemenea, să se asigure că decontarea prin Depozitar a acestora se va face în condiţii de siguranţă.

Enache Jiru a mai precizat: "Emisiunea este unul din obiectivele noastre, pentru finele acestui an, şi îl vom îndeplini".

Totuşi, Lucian Anghel, preşedintele BVB, ne-a declarat la începutul lunii septembrie că BVB a îndeplinit cerinţele Ministerului Finanţelor Publice pentru lansarea bondurilor pentru retail. Domnia sa spunea: "În acest moment, proiectul mai depinde doar de emitent.Toate cerinţele MFP cu privire la obligaţiunile pentru populaţie au fost îndeplinite de către Bursa de Valori Bucureşti şi, cred eu, şi de către celelalte instituţii ale pieţei, adică ASF şi Depozitarul Central. Astfel, emisiunea de obligaţiuni pentru segmentul de retail este, într-adevăr, pe ultima sută de metri. În momentul acesta, depinde doar de emitent, adică de MFP, când vor fi lansate pe piaţă titlurile".

Reprezentanţii ministerului ne-au transmis recent că, prin emisiunea de titluri de stat pentru populaţie, instituţia vizează o maturitate de maxim 2 ani.

În ceea ce priveşte impozitarea câştigurilor de pe urma obligaţiunilor, MPF precizează că cei care împrumută statul vor fi scutiţi de impozitul pe veniturile din bond-uri, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal.

Totuşi, analiştii consideră că "exonerarea de impozit ar trebui aplicată tuturor instrumentelor financiare, nu numai titlurilor de stat".

Până în acest moment, emitentul nu a stabilit valoarea unei obligaţiuni, Enache Jiru spunând că MFP se gândeşte ca acestea să fie în jurul sumei de 1000 lei. Nici nivelul cuponului nu este stabilit. Conform ministerului, va fi fixat la emisiune, în funcţie de condiţiile de piaţă de la momentul respectiv.

Ministerul Finanţelor a suspendat emisiunile de certificate de trezorerie pentru populaţie în ianuarie 2005. De atunci, statul organizează periodic emisiuni cu titluri de stat, dar acestea nu mai sunt vândute direct către populaţie, ci către bănci. În urmă cu zece ani, populaţia putea să cumpere certificate de trezorerie cu maturităţi de 90 de zile pentru o dobândă de 13,5% pe an sau de 180 de zile pentru o dobândă de 14,5%. În 2005, rata dobânzii pentru depozitele la termen era de circa 12,5% pe an (fiind stabilită prin însumarea unei cote fixe cu rata inflaţiei), astfel că plasarea economiilor în titluri de stat era o variantă mai profitabilă decât depozitele bancare.

Statul vinde pe piaţa interbancară obligaţiuni care au o valoare nominală de 10.000 de lei.

Săptămâna trecută, ţara noastră a atras 1,5 miliarde de euro de pe pieţele internaţionale, prin vânzarea de obligaţiuni denominate în euro scadente peste 10 ani, la un randament de 2,973% pe an, un nou minim istoric.

La deschiderea licitaţiei, Ministerul Finanţelor a anunţat un randament indicativ uşor peste 3%, respectiv mid swap rate la 10 ani (1,12%) plus 200 de puncte de bază. La finalul subscrierilor, preţul setat de aranjori împreună cu Ministerul Finanţelor a fost cu 185 puncte de bază peste mid swap.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb