Obsidian Broker are un total de poliţe de garanţii intermediate de peste 75%

A.P.
Comunicate de presă / 30 septembrie 2020

Obsidian Broker are un total de poliţe de garanţii intermediate de peste 75%

Obsidian Broker de Asigurare-Reasigurare a achiziţionat portofoliul de clienţi corporate al Zurich Broker printr-o tranzacţie finalizată în luna martie, iar volumul total de poliţe de garanţii intermediate în prezent reprezintă peste 75% din total, anunţă aceştia printr-un comunicat de presă.

Compania a intrat pe piaţa locală de asigurari la începutul acestui an şi a mizat pe asigurările corporate de nişă. Astfel, focusul principal a fost pe riscurile financiare, linia de afaceri preponderentă fiind cea a asigurărilor de garanţii.

Valentin Ţucă, CEO Obsidian Broker de Asigurare-Reasigurare, a declarat: "Obsidian Broker şi-a început practic activitatea la finele primului trimestru, după primirea autorizaţiei de funcţionare în 30 decembrie 2019 şi semnarea contractelor de intermediere cu asiguratorii în primele luni ale anului. Începerea activităţii s-a făcut în condiţii vitrege, de "furtună pandemică", ceea ce nu ne-a avantajat deloc. Totuşi, decizia de preluare a unui portofoliu de clienţi corporate al unui broker specializat în asigurările de garanţii a constituit un avantaj în acest context şi ne-a oferit o bună platformă de lansare".

Apariţia peste noapte a unei crize majore a crescut brusc nivelul de conştientizare a expunerii la riscuri, mai ales în zona B2B. Pe de altă parte, a facut mai evidentă nevoia de a avea alături un consultant în materie de riscuri şi asigurări - de exemplu pentru a inţelege mai bine în ce condiţii funcţionează o asigurare de întrerupere a afacerii sau de ce riscurile pandemice sunt excluse de regulă din asigurările medicale de călătorie - şi a deschis noi oportunităţi pentru jucătorii în domeniu.

Alături de asigurările de garanţii, Obsidian Broker are în vedere extinderea ariei de consultanţă de risc, asistenţă şi intermediere de asigurări pentru clienţi corporate şi pentru alte categorii de riscuri şi asigurări.

Valentin Ţucă adaugă: "2020 este un an atipic, de aceea şi abordarea noastră asupra pieţei locale este atipică, bazându-ne preponderent pe asigurări de nişă. Portofoliul preluat, ce cuprinde câteva sute de clienţi, asigură o bază bună de pornire şi o platformă utilă pentru dezvoltarea operaţiunilor Obsidian pe piaţa locală, pe termen mediu şi lung. Cel mai probabil asigurările de garanţii, în special cele pentru proiecte de infrastructură, vor păstra un impact major în cifrele acestui an, dar potenţialul de extindere a serviciilor oferite fiecărui client este foarte mare, mai ales pentru produse inovative. Aceasta criză accelerează trecerea spre viitor şi ne învaţă arta de a face imposibilul posibil, stimulandu-ne din plin spiritul creativ de a veni către clienti cu soluţii cat mai adecvate nevoilor lor."

Deşi dezvoltarea activităţii de consultanţă de risc si brokeraj de asigurări, mai ales pentru o operaţiune nouă în piaţă, este dependentă de întâlniri faţă în faţă şi networking, abordarea Obsidian Broker a permis adaptarea rapidă la circumstanţele speciale create de restricţiile de distanţare socială impuse.

Pe de altă parte, efectele negative ale crizei asupra economiei induc consecinţe negative şi asupra dezvoltării industriei de asigurări în general, chiar dacă cifrele primului trimestru nu au reflectat astfel de indicii. Cu toate astea, rolul brokerilor de asigurări creşte în importanţă, dar este esenţial ca aceştia să îşi adapteze cat mai rapid modelul operaţional.

În pas cu noile circumstanţe, Obsidian Broker a iniţiat un proiect de dezvoltare a vânzarilor şi atragere de noi clienţi printr-un parteneriat pe zona digitală, astfel încât să ofere soluţii de asigurare cât mai simple şi la îndemâna agenţilor economici vizaţi.

Valentin Ţucă a mai spus: "Potenţialul de dezvoltare a digitalizării în industria de asigurări este foarte mare. Insurtech-urile sunt populare dinainte de pandemie, iar contextul distanţării sociale a accelerat acest proces. De aceea, avem în vedere dezvoltarea de proiecte pe zona digitală, iar până la finalul anului intenţionăm să lansăm un prim parteneriat."

În prezent echipa Obisidan Broker cuprinde 13 specialişti în asigurări corporate, atât brokeri cu experienţă, cât şi o echipă de suport operaţional.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb