OCDE: 58% dintre elevii din România ating cel puţin nivelul trei de competenţă

F.D.
Miscellanea / 18 iunie

OCDE: 58% dintre elevii din România ating cel puţin nivelul trei de competenţă

58% dintre elevii din România ating cel puţin nivelul trei de competenţă, considerat de bază pentru gândirea creativă, adică pot cel puţin să genereze idei adecvate în contextul unor sarcini expresive sau de rezolvare de probleme simple sau moderate din punctul de vedere al complexităţii, şi încep să demonstreze abilitatea de a genera idei sau soluţii originale în contexte familiare, susţine Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în Volumul III privind prezentarea rezultatelor PISA 2022, relatează Agerpres.

Potrivit studiului, dintre aceştia, 14% se situează la nivelurile 5 sau 6 de competenţă în gândirea creativă (performanţă de top), adică pot genera, evalua şi îmbunătăţi ideile creative din cadrul unor sarcini diverse şi complexe, inclusiv sarcini care presupun proiectarea unor soluţii abstracte sau raportarea la scenariile unor probleme ştiinţifice şi sociale nefamiliare sau caracterizate de anumite constrângeri.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a lansat marţi Volumul III pentru prezentarea rezultatelor PISA 2022 în ceea ce priveşte evaluarea abilităţilor de gândire creativă ale elevilor de 15 ani.

Evaluarea oferă informaţii şi în ceea ce priveşte abilităţile socio-emoţionale ale elevilor din România.

Rezultatele arată că 85% dintre elevii români declară că doresc să ştie cum funcţionează lucrurile - 76% doresc să înţeleagă de ce oamenii se comportă aşa cum se comportă, iar 62% îşi duc sarcinile la bun sfârşit, chiar şi atunci când acestea devin mai dificile decât credeau iniţial.

Asemenea situaţiei din celelalte ţări/economii participante, în România fetele au dovedit competenţe de gândire creativă mai ridicate comparativ cu băieţii, rezultatele acestora fiind mai mari cu 2,1 puncte. În România, statutul socioeconomic s-a dovedit a fi un predictor important al performanţei elevilor, diferenţa între elevii dezavantajaţi şi ceilalţi fiind de 15,1 puncte.

"Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 şi iniţiativele Ministerului Educaţiei asigură un cadru potrivit pentru formarea competenţelor de gândire creativă. Politicile, măsurile şi programele/proiectele care vor duce la ameliorarea acestor rezultate", susţine Ministerul Educaţiei într-un comunicat remis presei.

Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor (Programme for International Student Assessment - PISA), coordonat de OCDE, este o cercetare internaţională ce are loc la intervale regulate de timp şi urmăreşte să evalueze sistemele de educaţie din întreaga lume prin testarea competenţelor elevilor de 15 ani la lectură, matematică şi ştiinţe.

PISA 2022 a inclus şi evaluarea abilităţilor de gândire creativă (exprimarea în scris, exprimarea vizuală, rezolvarea de probleme sociale şi rezolvarea de probleme ştiinţifice) ale elevilor de 15 ani. Mai concret, a fost evaluată capacitatea elevilor de a genera idei diverse şi creative, de a evalua şi de a îmbunătăţi ideile altora pentru a ajunge la rezultate creative.

Participarea României la PISA 2022 a fost susţinută prin proiectul ROSE (Romania Secondary Edication Project), cu sprijin acordat Guvernului României de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb