OCTOMBRIE FINANCIAR Luna în care spectatorii au redispărut de pe stadioane

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 8 noiembrie 2021

Luna în care spectatorii au redispărut de pe stadioane

Numărul mare de infectări din luna octombrie a obligat autorităţile să adopte un întreg pachet de restricţii, sportul fiind afectat din plin de acestea. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis şi interzicerea participării persoanelor la evenimentele sportive, începând cu 25 octombrie 2021. Partida U Cluj - Unirea Dej, din cadrul etapei a 11-a din eşalonul secund este ultima din primele două ligi din ţara noastră care s-a disputat cu spectatori în tribune. Noile măsuri adoptate fac ca meciul România - Islanda, decisiv pentru calificarea primei reprezentative la barajul pentru Campionatul Mondial, să se joace fără spectatori.

Duelul este programat pe 11 noiembrie, pe stadionul din Bulevardul Ghencea. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu a vorbit despre această situaţie lăsând să se înţeleagă că este posibilă o derogare, de ultimo moment, din partea autorităţilor: "E o pierdere mare să nu jucăm cu spectatori. Din discuţiile cu CNSU, am obţinut o fereastră. Începând din 8 noiembrie, s-ar putea permite din nou accesul spectatorilor. Fotbalul ar putea fi folosit drept un exemplu pentru vaccinare. Acesta a fost mesajul pe care l-am transmis permanent, că fotbalul poate fi un exmplu pentru celelalte sectoare. Vaccinarea reprezintă singura cale pentru a reveni la o viaţă cât mai aproape de normalitate. (...) Se modifică Protocolul pentru desfăşurarea competiţiilor: comunicarea documentelor medicale de către cluburi către FRF se va realiza în continuare doar în situaţia în care există cazuri pozitive COVID-19 la cluburile respective, FRF/LPF având posibilitatea de a solicita oricând dovada efectuării testelor sau a deţinerii celorlalte documente, conform prezentului protocol. De asemenea, se aprobă Anexa la Protocol cu privire la persoanele care au acces în stadion în situaţia jocurilor internaţionale, finala Cupei şi Supercupa României. La Liga 2, din cei 87 de arbitri doar 5 nu sunt vaccinaţi, un procent de 94,25%, iar la Liga 3 procentul este de 82,07%, mai exact sunt 45 de arbitri din cei 251 care încă nu s-au vaccinat.Mai mult decât atât, sunt cinci formaţii, două în Liga 2 şi trei în Liga 3, ale căror delegaţii sunt vaccinate în proporţie de 100%! La nivelul instituţiei FRF, 95% dintre angajaţi sunt vaccinaţi, iar în cadrul staff-urilor tuturor echipelor naţionale procentul este de 100%. În plus, la ultima acţiune a primei reprezentative, procentul jucătorilor vaccinaţi a fost de aproape 80%! În ceea ce priveşte arbitrii, la Liga 1, 98,25% este procentul celor vaccinaţi, adică dintr-un total de 57 de persoane una singură nu este vaccinată. Aceasta se află însă în perioada cuprinsă între a 15-a şi a 180-a zi de la testarea pozitivă Covid-19". Gică Popescu, preşedintele clubului Farul Constanţa, a reacţionat după adoptarea noilor măsuri şi a declarat că decizia este firească: "Situaţia e delicată la nivel naţional, iar ceea ce ar trebui să primeze e sănătatea oamenilor. Dacă aceasta e decizia, va trebui să ne subordonăm. Repet, sănătatea e cea mai importantă".

Există şi o certitudine, fără spectatori, sportul este mult mai puţin atractiv!

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Terminati cu prostiile , cu iluziile , cat de zbanghiu sa fii sa mai pierzi timpul cu trosbalul romanesc, mort de mult in papusoi, cu sportul romanesc in general ! In afara de Dinamo la baieti , CSM si Oltchim la handbal fete, restul e "vanare de vant" ....

    & Dacă s-ar fi vaccinat mai mulți probabil că ar mai fi rezistat și Cîțu și Mîțu, că se zice că e imunitate de turmă, ? Așa Cîțu, a cărui popularitate e încă "pe val" , rezistă, ? Se remarcă și multe decese la vârste medii la mulți cântăreți de folclor, încă din vremurile de dinainte de 1989, ? Se pare și că imunitatea de turmă nu a fost îndestulătoare și pentru Mîțu Stoian, a cărui popularitate probabil că a nimerit sub vreun val de COVID , chiar și vaccinat fiind, pus să aștepte vremuri mai bune, chiar și ca aspecte financiare, ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb