Odobescu: "Cerealele din Ucraina sunt supuse unui sistem de dublă licenţiere"

F.D.
Miscellanea / 15 ianuarie

Odobescu: "Cerealele din Ucraina sunt supuse unui sistem de dublă licenţiere"

Cerealele din Ucraina sunt supuse unui "sistem de dublă licenţiere", astfel încât "să nu creeze dificultăţi pentru piaţa internă, fiind permis doar tranzitul în anumite condiţii foarte clare", a afirmat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, relatează Agerpres.

Şefa diplomaţiei române a participat la conferinţa de lansare a Preşedinţiei belgiene a Consiliului Uniunii Europene, alături de ambasadorul Belgiei la Bucureşti, John Cornet d'Elzius, şi de şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, context în care cei trei oficiali au fost întrebaţi despre protestele fermierilor din mai multe ţări UE.

Odobescu a precizat că, în ceea ce priveşte tranzitul de cereale din Ucraina, "există un aranjament între Guvernul României şi Guvernul ucrainean în care pentru produsele sensibile este un sistem de dublă licenţiere, în care, practic, se verifică cantităţile, astfel încât să nu creeze dificultăţi pentru piaţa internă, fiind permis doar tranzitul în anumite condiţii foarte clare".

"Obiectivul nostru este de a ajuta în continuare Ucraina, cu sprijinul Comisiei Europene, prin aceste culoare de solidaritate, pentru a tranzita cerealele spre alte destinaţii", a completat ministrul.

Luminiţa Odobescu a amintit că dificultăţile cu care se confruntă fermierii români au fost semnalate încă de anul trecut şi s-au aflat pe agenda discuţiilor, în principal a ministrului Agriculturii cu Comisia Europeană şi la cel mai înalt nivel.

"Ca dovadă, au fost obţinute de către România, suplimentar, peste 40 de milioane de euro din fondul de rezervă, pentru a răspunde preocupărilor ridicate de fermierii români. Acest dialog cu Comisia Europeană, evident, va continua", a transmis ea.

Conform ministrului de Externe, prioritatea ţării noastre la revizuirea Cadrului Financiar Multianual este menţinerea fondurilor pentru Agricultură şi pentru coeziune.

"Pentru România, atât fondurile pentru agricultură, cât şi pentru coeziune rămân neatinse şi aceasta rămâne prioritară pentru finalizarea negocierilor", a subliniat Odobescu.

La rândul său, ambasadorul John Cornet d'Elzius a reiterat că exportul de cereale este foarte important în ceea ce priveşte susţinerea Ucrainei.

"Înţelegem foarte bine problemele care pot apărea din această cauză în ţări precum România şi altele. Suntem complet de acord să discutăm aceste probleme, suntem conştienţi de problemă. Pot doar să vă spun că suntem conştienţi şi informaţi legat de ce se întâmplă în România pe acest subiect", a arătat el.

Executivul comunitar va rămâne mereu deschis la dialog pe orice temă, dacă o ţară membră solicită acest lucru, a transmis şi şefa Reprezentanţei Comisiei Europene.

"Culoarele solidarităţii sunt un succes şi datorită României. România susţine greul acestui efort prin care evităm un război al foamei, prin care evităm ca o mare parte din populaţia globului să nu primească grânele atât de necesare şi acest efort al României este recunoscut. Pe de altă parte, sunt ţări aflate în prima linie, cum este şi România, şi aceste ţări nu ar trebui să sufere dezavantaje. Şi, atunci, aveţi o serie de măsuri luate de Comisia Europeană în acest sens, printre care şi punctual cele două pachete de sprijin finanţate din rezerva de urgenţă a Uniunii Europene, care se ridică la 40 de milioane de euro", a spus Ramona Chiriac.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cum ramane cu prioritizarea tirurilor din UKR la descarcare in portul Constanta, asta va faceti ca nu stiti? No problem, vine Trump si face ordine, gata cu joaca !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb