OFERTA PUBLICĂ INIŢIALĂ "TRANSGAZ": Forfotă la sediile intermediarilor, pe ultima sută de metri

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 7 decembrie 2007

Forfotă la sediile intermediarilor, pe ultima sută de metri

La sediile intermediarilor ofertei publice iniţiale "Transgaz" a fost forfotă mare ieri. Investitorii s-au înghesuit să subscrie, arătându-se foarte interesaţi de prima ofertă iniţială din acest an de la Bursa autohtonă.

În total, până ieri la ora 17:00, au fost subscrise 4.807.608 de titluri, adică cu 308,33% mai multe decât erau oferite. Dacă până acum investitorii mici (n.r. cu sume sub 500.000 lei) erau mai activi decât cei mari, aceştia din urmă au recuperat ieri. Tranşa mare a fost suprasubscrisă cu 319,40%, iar tranşa mică cu 291,73%. Cu alte cuvinte, investitorii mici au solicitat 1.844.858 de titluri, iar cei mari 2.962.750 de titluri.

Unii brokeri susţin că nivelul suprasubscrierii este sub aşteptări, dar spun că abia astăzi, după ora 13.00 (n.r. ora oficială a închiderii ofertei) se va putea trage linie.

Astăzi este ultima zi de derulare a ofertei, urmând ca în trei zile să fie făcută alocarea acţiunilor, iar peste alte trei zile decontarea tranzacţiilor. Banii aferenţi suprasubscrierilor se vor întoarce la investitori în aproximativ zece zile după decontare, conform reprezentanţilor intermediarului principal. O parte din bani se va întoarce în piaţă, potrivit brokerilor, ceea ce va impulsiona cotaţiile. Tocmai de aceea, piaţa de capital a înregistrat creşteri importante în ultimele zile, după o perioadă nefavorabilă destul de lungă.

SIF2 "Moldova" a subscris 90.000 de acţiuni "Transgaz", dar va primi cel mult un sfert din cât a subscris

SIF "Moldova" a subscris ieri 90.000 de acţiuni "Transgaz" Mediaş (TGN), în valoare de 17,27 milioane lei (7,17 milioane dolari), în cadrul ofertei publice primare de vânzare de acţiuni în vederea listării la Bursa de Valori (BVB). Dacă oferta s-ar fi încheiat ieri, SIF-ului i-ar fi fost alocate numai un sfert din acţiunile solicitate, având în vedere că oferta a fost subscrisă în proporţie de 408,33%. Cum oferta se încheie astăzi, este posibil ca societăţii de investiţii financiare să-i revină mult mai puţine acţiuni.

Spre vânzare sunt oferite 1.177.384 acţiuni sub simbolul TGN, la preţul de 191,92 lei/acţiune. Valoare nominală a unei acţiuni este de 10 lei. Oferta se desfăşoară între 26 noiembrie şi 7 decembrie şi este împărţită în două tranşe: 60% din numărul de acţiuni vor fi oferite investitorilor mari, ce vor subscrie peste 500.000 lei, iar restul va fi destinat subscrierilor sub această sumă.

Ulterior închiderii perioadei de derulare a ofertei, vor fi emise drepturi de alocare ataşate acţiunilor subscrise şi plătite integral în cadrul perioadei de exercitare a dreptului de preferinţă, precum şi în cadrul ofertei. Raportul de alocare va fi o acţiune la un drept de alocare.

Acestea sunt instrumente emise pe termen scurt care certifică dreptul deţinătorului de a primi acţiuni şi care îi vor fi atribuite la momentul înregistrării la Depozitarul Central.

Tranzacţionarea drepturilor de alocare "Transagaz" ar putea începe chiar anul acesta, pe 19 decembrie, în timp ce listarea titlurilor la BVB este aşteptată în luna februarie 2008.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb