Ofertele statului şi tranzacţiile speciale au susţinut rezultatele în creştere la BVB

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 februarie 2014

Ofertele statului şi tranzacţiile speciale au susţinut rezultatele în creştere la BVB

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat anul 2013 cu un profit net de 10 milioane lei, cu 11% mai mare faţă de perioada similară din 2012, pe fondul unei cifre de afaceri de 24,3 milioane lei, cu 40% peste nivelul înregistrat în anul precedent, potrivit rezultatelor preliminare prezentate ieri.

Ofertele publice derulate de Guvern au jucat un rol important în acest sens, SPO-ul Transgaz şi IPO-urile Nuclearelectrica şi Romgaz cumulând 2,33 miliarde lei (aproximativ 520 milioane euro), potrivit BVB. De asemenea, Bursa arată că plasamentele private, ofertele de cumpărare şi alte operaţiuni au avut de asemenea un impact pozitiv asupra veniturilor din tranzacţionare.

"Rezultatele BVB la 2013 pot fi considerate pozitive, iar trimestrul IV unul excelent din punct de vedere al veniturilor şi profiturilor", consideră Adriana Marin, analist "SSIF Broker". Domnia sa ne-a spus: "Avansul semnificativ al veniturilor se datorează în mare măsură ofertelor publice ale statului (cele mai importante, Romgaz şi Nuclearelectrica, având loc în trimestrul IV) plus SPO-ul la Transgaz anterior, precum şi unor a) tranzacţii speciale care de asemenea au avut loc în marea lor majoritate în trimestrul IV (oferta publică de acţiuni proprii a FP, exitul FP din Trangaz şi al BERD din Petrom în trimestrul IV, ABB-ul FP de la Petrom anterior) şi b) oferte publice de obligaţiuni (UniCredit Ţiriac Bank şi Raiffeisen Bank Romania în trimestrul III şi Transelectrica în trimestrul IV). Chiar şi fără aceste evenimente, veniturile din tranzacţionare ale BVB, ca principală sursă, au înregistrat creşteri importante pe seama creşterii valorii medii zilnice a tranzactiilor cu circa 13,4% la 32 milioane lei, tranzacţii în creştere ca efect al noilor listări sau majorări de < free float > la unele acţiuni".

Operatorul bursei de la Bucureşti a raportat un profit operaţional preliminar de 8,4 milioane lei, în creştere cu 106% faţă de anul 2012.

Profitul financiar s-a diminuat cu 46,4% faţă de 2012, până la 3,2 milioane lei, având în vedere declinul semnificativ al principalelor surse de venit, dobânzi şi dividende încasate.

Dividendele încasate s-au diminuat cu 80% faţă de anul precedent, în urma diminuării semnificative a profitabilităţii Depozitarului Central, principala sursă a dividendelor.

Bursa a cheltuit 0,52 milioane lei cu restructurarea personalului

Cheltuielile de exploatare au atins un nivel de 5,8 milioane lei în trimestrul IV 2013. Potrivit BVB, acdastă evoluţie a fost determinată în principal de cheltuielile nonrecurente generate de procesul de restructurare internă 0,52 milioane lei, de cheltuieli aferente contractelor de mandat, dar şi de cheltuielile de marketing şi promovare (pe fondul intensificării eforturilor de a îmbunătăţi vizibilitatea pieţei locale). Cheltuielile operaţionale au fost influenţate, de asemenea, de înregistrarea de provizioane şi a unor ajustări de valoare pentru o parte din creanţele BVB devenite incerte, se mai arată în raportul BVB.

"Promovarea intensivă de către BVB a ofertelor statului şi a pieţei de capital în general, care s-a intensificat odată cu numirea noului Director General, a avut şi ea o contribuţie la creşterea vizibilităţii pieţei de capital din România şi deci a volumelor de tranzacţionare şi în final a veniturilor BVB (deşi aceasta a venit cu un cost)", apreciază doamna Marin, adăugând: "Aceste cheltuieli de marketing au crescut cu 176% an/an, dar credem că ele sunt necesare pentru a asigura dezvoltarea durabilă a companei şi pieţei. Reorganizarea internă ar intra în aceeaşi categorie de cheltuilei şi teoretic rezultatele ei ar trebui să se reflecte mai ales în rezultatele BVB în 2014".

Analistul aşteaptă, în acest an, o creştere în continuare a veniturilor pe seama listărilor programate (chiar dacă cele ale statului sunt mai puţin răsunătoare decât cele de anul trecut, iar unele chiar incerte), implementării măsurilor de reducere a barierelor de intrare pe piaţa şi clarificării situaţiei Contrapărţii Centrale.

Adriana Marin ne-a spus: "Pe partea de profit, creşterile ar trebui să fie susţinute de măsurile de restructurare internă (costuri în scădere). Aşteptările de îmbunătăţire a situaţiei financiare a BVB ar trebui să ofere suport pentru preţul acţiunii BVB, dar cel mai important impuls ar putea veni din ridicarea pragului de deţinere de la 5% la 32,9%, care ar grăbi concentrarea acţionariatului".

Potrivit statisticilor prezentate de Bursă, valoarea tranzacţiilor cu acţiuni, unităţi de fond, obligaţiuni şi titluri de stat a crescut cu 42,7%, la 12,99 miliarde lei, iar valoarea medie a acestora a fost de 51,8 milioane lei, cu 42,1% mai mare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb