OLAF SCHOLZ: "Putin vrea să cucerească o parte din teritoriul ucrainean prin violenţă"

V.G.
Internaţional / 11 decembrie 2022

"Putin vrea să cucerească o parte din teritoriul ucrainean prin violenţă"

Cancelarul german, Olaf Scholz, spune că Vladimir Putin este hotărât să cucerească părţi din Ucraina şi nu manifestă nicio reţinere în brutalitatea sa, relatează "The Guardian", potrivit News.ro.

"Ori de câte ori vorbesc cu Putin, el spune foarte clar că pentru el este vorba de a cuceri ceva", a declarat Scholz ieri, la un eveniment organizat la Potsdam. "El vrea pur şi simplu să cucerească o parte din teritoriul ucrainean prin violenţă", a punctat cancelarul german.

"Am văzut brutalitatea de care este capabil preşedintele rus: în Cecenia, unde practic a distrus întreaga ţară, sau în Siria. Nu există nicio reţinere acolo, este cât se poate de limpede", a declarat Olaf Scholz.

Cancelarul a mai spus la evenimentul de la Postdam că nu este clar câţi soldaţi ruşi au murit până acum în invazie, dar numărul acestora ar putea ajunge la 100.000.

Olaf Scholz şi Emmanuel Macron au vorbit direct cu preşedintele rus mai mult decât majoritatea celorlalţi lideri occidentali, de la invazia din 24 februarie a Ucrainei. Scholz a vorbit ultima dată la telefon cu Putin chiar la începutul lunii decembrie, timp de o oră.

"Suntem de opinii complet diferite. Cu toate acestea, voi continua să vorbesc cu el, pentru că vreau să găsesc momentul în care este posibil să ieşim din această situaţie. Iar acest lucru nu este posibil fără a vorbi unul cu celălalt", a justificat cancelarul german.

În declaraţiile sale de ieri, Scholz a apărat, de asemenea, obiectivul guvernului său de a creşte cheltuielile pentru apărare până la obiectivul NATO de 2% din PIB, spunând că înainte de reunificarea Germaniei, aceste cheltuieli ajunseseră până la 4%. "Ţările NATO trebuie să fie suficient de puternice pentru ca nimeni să nu îndrăznească să le atace", a spus el.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Nu o parte vrea sa cucereasca Putin, toata Ucraina, si ar vrea dup-aia si Moldova, de ce nu si Polonia, Berlin si .. ca Hitler. Doar ca Hitler n-a avut asa de multe probleme chiar de la inceput.

    1. Rusia ataca NATO cu 30 de tari si cu o forta

      militara mai mare cam de 15 ori,

      nu are nici logica militara 

      Lasa trolii nato sa spumege. Logica nu este atuul lor. Nici aritmetica celor peste 100 000 de militari ucrainieni comunicati de Ursula. Faptul este ca Rusia castiga in Ucraina, nu se grabeste, si va pacifica si denazifica Ucraina.

      dar invadarea unei tari cu motive politice inventate are vreo logica militara?

      Da, sunt "inventate" si de ONU care spunea ca in perioada 2014-2021, peste 10 000 de civili au fost ucisi in Donbas de bombardamentele armatei ucrainiene. Si peste 1 milion s-au refugiat, aproape toti in Rusia.

      Cu cata nesimtire vorbesti de genocidul ucrainienilor nazisti asupra minoritatii ruse din Ucraina. 

      in cazul lui Hitler nu s-au activat vizionarii care sa comunice informatii anticipate la timpul potrivit.

      nu au avut incredere in ei sau au fost opriti din demers.  

      acum nu a fost cazul.  

      vizionarii de acum au avertizat foarte din timp (multi ani de zile) ce urmeaza din partea Rusiei.  

      de aceea acum Rusia si Putler nu pot face ravagiile pe care Hitler le-a facut.

      E chiar misto sa vezi in viitor si sa actionezi CU MULT CURAJ pentru a salva oameni! E un destin care te face sa te simti implinit total - in fata ta si a lui Dumnezeu!  

      Vorbesti despre civilii aia erau cu arma din armatele locale finantate de rusi.

      Cu cata nesimtire vorbesti de genocidul rusilor nazisti asupra Ucrainei.  

      Daca tii cu rusii muta-te in rusia ,dar spune-le rusilor sa dea tezaurul romaniei inapoi adica 120 tone aur . Pana atunci toti votantii AUR trebuie sa aiba ciocul mic .

    cine este acest olaf? un nimeni in drum

    1. dar cine e oare putin?

    putin mai are maxim 11 luni de trait

    1. Ca de obicei, Mama Omida Banchera se ocupa cu ghicitul in palma sau in cafea!

    Si asta, si Macron sunt doi amarati care i-ar da lui Putin orice doar, doar sa continue sa importe gaze ieftine de la rusi. Pentru ca marea economie germana a fost construita sa functioneze si sa performeze profitand de gazele ieftine de la rusi, intr-o concurenta neloiala cu alte economii europene. Asa cum e US acum, cu tataie acela senil in frunte, este least dirty shirt in the dirty clothes basket, si Romania trebuie sa mearga impreuna cu US in orice aspect legat de securitate.

    1. Muta-te in rusi . Aici se gandeste altfel .

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb