Olaf Scholz vrea extinderea energiei geotermale în Germania

F.D.
Internaţional / 25 august 2023

Olaf Scholz vrea extinderea energiei geotermale în Germania

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat joi că energia geotermală de adâncime are un mare potenţial pentru generarea de căldură în Germania, în condiţiile în care Berlinul urmăreşte să elimine treptat combustibilii fosili din sistemul său de încălzire, relatează Agerpres.

Germania găzduieşte una dintre cele mai mari rezerve geotermale din Europa, care a fost în mare parte neexploatată, dar creşterea preţurilor la energie, anul trecut, a declanşat un nou interes pentru această sursă de energie regenerabilă, marile utilităţi municipale şi companiile germane şi internaţionale de combustibili fosili explorând posibile investiţii în această ţară.

În cazul energiei geotermale "de adâncime", căldura este extrasă din izvoare geotermale aflate la adâncimi mai mari de 400 de metri.

"Obiectivul nostru este să exploatăm cât mai multă energie geotermală posibil până în 2030", a declarat Scholz la un eveniment al partidului său social-democrat (SPD) din Bavaria.

Berlinul îşi propune să extindă producţia de energie geotermală astfel încât, până în 2030, să poată alimenta reţeaua de încălzire cu o cantitate de energie de 10 ori mai mare decât în prezent, a declarat Scholz, adăugând că numărul centralelor geotermale va creşte de la 42 la 54 în viitor.

"Energia geotermală de adâncime prezintă un interes deosebit pentru comunităţile noastre şi pentru aprovizionarea lor cu căldură", a spus el.

Sectorul energiei geotermale din cea mai mare economie a Europei a solicitat o lege care să extindă potenţialul acestei surse de energie şi să elimine numeroase obstacole, inclusiv opoziţia locală împotriva forajului şi subvenţiile guvernamentale scăzute.

Energia geotermală ar putea acoperi mai mult de un sfert din cererea anuală de căldură a Germaniei, cu un potenţial de producţie de peste 300 de terawaţi-oră, a arătat anul trecut un studiu al Institutului Fraunhofer.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. La ce criza energetic se confrunta Germania,au de ales la iarna,

    ori inchid industria,ori se roaga ptr. o iarna calduta sa nu inghete berea 

    1. Germania se adaptează, Rusia dispare. :

      Domnule,.nimeni nu zice de industrie în articol

      Scrie clar, energia geotermala ar putea acoperi 1/4 din încălzirea în timpul iernii  

      Sunt și localități în Ro care folosesc asta. 

      Niciunde nu zice Scolz că au descoperit un. perpetuum mobile, adică energie gratis.

      Asta visează românii . 

      Ministrul German al economiei a declarat ca ;

      industria germana se opreste la iarna FARA GAZ RUSESC,

      restul texte ptr. neinitiati 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb