Cehia şi Austria au confirmat luni primele cazuri de infectare cu noua variantă Omicron a coronavirusului, transmite dpa, citat de Agerpres.
În Cehia, cazul suspect a fost confirmat după teste suplimentare de laborator, a anunţat un purtător de cuvânt al spitalului din Liberec, potrivit agenţiei CTK.
Spitalul a consultat laboratorul naţional de referinţă şi experţi ai Academiei de Ştiinţe.
Pacientul este o femeie care s-a întors dintr-o călătorie în Namibia cu escală în Africa de Sud.
Începând de luni, orice persoană vaccinată cu două doze de cel puţin şase luni se poate înscrie online pentru a primi rapelul (booster).
Pentru cei de peste 60 de ani sau cu boli cronice, acest interval va fi redus în curând la cinci luni.
Între timp, la Praga s-a anunţat că atât ministrul interimar al sănătăţii, Adam Vojtech, cât şi principalul responsabil medical, Pavla Svrcinova, au fost testaţi pozitiv la coronavirus. Amândoi vor continua să lucreze de acasă.
În Austria, Ministerul Sănătăţii a transmis că s-a confirmat în Tirol primul caz de infectare cu varianta Omicron a SARS-CoV-2.
Potrivit autorităţilor acestui land, persoana în cauză a fost testată pozitiv după ce a revenit dintr-o excursie în Africa de Sud, dar nu prezintă simptome de boală.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2021, 22:15)
Din nou, calatoriile stupide. Ar trebui interzise. Mobilitatea planetara trebuie scazuta drastic. Nimeni nu are voie sa se miste mai mult de 1000 km, dupa care carantina obligatorie.