OMS: Ne îndreptăm spre o penurie de seringi în 2022

J.P.
Internaţional / 11 noiembrie 2021

Ne îndreptăm spre o penurie de seringi în 2022

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează că ne îndreptăm spre o penurie de seringi în 2022. Anul viitor ar putea exista un deficit de unu până la două miliarde de seringi necesare pentru efectuarea vaccinurilor împotriva COVID-19, ceea ce ar putea avea o consecinţă şi asupra imunizării de rutină, în special pentru copii, iar acele nu ar mai fi suficient de sigure pentru a fi folosite, relatează Reuters, citat de Digi24.

Autorităţile naţionale de sănătate ar trebui să-şi planifice nevoile cu mult timp înainte pentru a evita îmbulzeala, golirea magazinelor de produse şi alte asemenea situaţii care au avut loc la începutul pandemiei, cu lipsa echipamentelor de protecţie personală, a afirmat experta OMS Lisa Hedman.

"Am putea avea o penurie globală de seringi pentru imunizare, ceea ce ar putea duce la probleme grave, cum ar fi încetinirea eforturilor de imunizare şi probleme de securitate", a declarat aceasta într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Un astfel de deficit ar putea duce la întârzieri în desfăşurarea vaccinărilor de rutină, în special pentru copii, şi a altor servicii de sănătate şi totodată ar putea încuraja reutilizarea nesigură a seringilor şi acelor, în special în ţările mai sărace, a adăugat Hedman. Prin urmare, această penurie ar putea avea un impact asupra sănătăţii publice "pentru anii următori", dacă o generaţie de tineri nu primeşte vaccinurile care se fac în mod normal copiilor.

"Impactul va fi resimţit timp de ani de zile, în cazul în care ne vom regăsi cu o generaţie întreagă de copii ce nu au putut fi vaccinaţi împotriva afecţiunilor infantile", a adăugat Hedman.

În jur de 6,8 miliarde de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate la nivel global, aproape dublu faţă de numărul vaccinurilor de rutină, spune Hedman, în comparaţie cu capacitatea totală de producţie de aproximativ 6 miliarde de seringi de imunizare pe an.

Aceasta ar putea face ca lumea să se confrunte anul următor cu un deficit de până la două miliarde de seringi, dacă nu vor fi reorientate mai multe fabrici către producerea tipului potrivit de dispozitiv pentru vaccinuri, a spus Hedman.

"Dacă alegem să producem un alt tip de seringă sau să creştem capacitatea pentru seringile specializate pentru imunizare, aceasta ar necesita timp şi investiţii", a spus ea.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb