OMS promite să prioritizeze lupta împotriva violenţei sexuale în cadrul organizaţiei

F.D.
Internaţional / 25 mai 2022

OMS promite să prioritizeze lupta împotriva violenţei sexuale în cadrul organizaţiei

Directorul OMS a promis astăzi ţărilor membre să prioritizeze lupta împotriva violenţelor sexuale în cadrul organizaţiei, în urma unui scandal în care au fost implicaţi angajaţi în Republica Democratică Congo, informează AFP, potrivit Agerpres.

''Lucrurile se schimbă, dar bineînţeles că suntem de acord cu faptul că nu este destul. Suntem abia la început'', a declarat directorul general, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a obţinut ieri un al doilea mandat, cu durata de cinci ani, la conducerea organizaţiei.

Primul său mandat a fost marcat de un scandal răsunător de exploatare sexuală a unor femei, copii şi bărbaţi de către angajaţi ai ONU, unii dintre aceştia fiind angajaţi OMS, în timpul epidemiei de Ebola între 2018-2020.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a fost criticat public în două rânduri de principalele ţări donatoare din cadrul OMS, care au estimat că ia prea puţine măsuri şi prea lent pe acest subiect.

Între timp, şeful OMS şi-a prezentat scuze victimelor şi a prezentat un plan de acţiune pentru ameliorarea situaţiei.

''Suntem hotărâţi, iar acest subiect este o preocupare zilnică a conducerii'', a afirmat el în faţa ţărilor membre participante la Adunarea Mondială a Sănătăţii, care se desfăşoară săptămâna aceasta la Geneva.

Tedros a anunţat că va prezida personal o reuniune săptămânală - în ziua de joi -, care va aduna toate serviciile vizate pentru ''a măsura progresul bazat pe planul nostru''.

''Suntem pe aceeaşi lungime de undă: zero toleranţă, ne concentrăm pe prevenţie, pe schimbări în cadrul culturii şi al stării de spirit, dar ne concentrăm şi asupra victimelor pentru a le pune în centrul preocupărilor noastre'', a promis el.

Acesta a mai precizat că dosarele care au rămas nesoluţionate sunt toate în curs de a fi examinate.

''Mesajul pe care l-am primit din parte personalului nostru este foarte clar atunci când am demarat această iniţiativă şi anume că un decalaj judiciar prea lung este un refuz al justiţiei'', a subliniat el, regretând că anumite proceduri trenează de prea mulţi ani.

Directorul OMS şi-a luat angajamentul ca pe viitor o anchetă să nu dureze mai mult de 120 de zile.

Dacă anchetatorii au nevoie de mai mult timp, trebuie să aducă o justificare serioasă.

''Acest lucru ne obligă să ne asumăm responsabilitatea'', a insistat el, promiţând totodată ''transparenţă'' după ce organizaţiei i s-a mai reproşat o cultură a opacităţii.

La sfârşitul lui septembrie 2021, OMS a fost vizată de o comisie de anchetă referitoare la violenţele sexuale comise de angajaţii săi asupra a zeci de persoane în RDC şi care a denunţat ''disfuncţionalităţi structurale'' şi ''neglijenţe individuale''.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb