OMUL SMINTEŞTE LOCUL Pariu pe bosumflare

Într-o lume care stă prea mult sub semnul întrebării, oamenii încă mai circulă. O fac şi eu, după posibilităţi. Luna aceasta am ajuns în Cipru, după ce la începutul anului am dat cu banul. Da, ştiu, un mod foarte inteligent pentru programarea călătoriilor. Ca să nu provoc curiozităţi inutile sau glume acide, celelate variante erau Malta şi Sardinia (Italia). Mai dau cu banul şi iarna viitoare.

Am aterizat în Paphos, un oraş cu o faleză superbă, şi cum corpul şi vârsta mi-au blocat anumite plăceri (mă refer la a mânca ce vreau, la băut altceva decât apă şi la făcut sport), am decis să profit de mersul pe jos, cât îmi mai este accesibil. Aşa că am luat oraşul la pas, în lung şi-n lat, şi am interacţionat cu foarte mulţi oameni. Ştiam că un număr considerabil de români trăiesc şi muncesc în zonă şi foarte mulţi britanici petrec pe oriunde apucă.

O sursă de încredere m-a avertizat din start: nu pomeni de fotbal britanicilor, e posibil să nu nimereşti echipa favorită (a lor) şi nu e cazul să-ţi strici cheful; nu întreba pe cineva care te serveşte dacă e român în limba română, nu va mai fi, dar dacă zici diverse, în general nu se abţin şi se bagă în vorbă în limba natală. Avertizat, am procedat ca atare. Nu m-am lăudat "că ţin" cu Tottenham la englezi şi nu le-am pomenit direct de FC Arges, românilor. După două zile, începusem să mă mândresc cu faptul că recunosc imediat românii, care vând la un magazin sau servesc într-un restaurant. Dacă vedeam pe cineva care tracta după el un cârd de nori negri, puteam să pariez pe ţara de origine a respectivului. În proporţie de 96,98% mi-a ieşit.

Am câştigat pariurile... fără să câştig nimic.

Aşa supărare pe câte un chelner doar la Eforie Nord am mai văzut, iar la magazin am fost servit mai în silă doar în Drumul Taberei (Bucureşti - România). Mă refer strict la cazurile în care am câştigat pariul, altfel, ciprioţii sunt foarte amabili. Culmea, într-un restaurant în care am intrat de două ori, pe motiv de compatibilitate cu alimentele, după ce la primul contact i-am spus direct chelnerului că e atât de supărat şi plictisit încât poate fi doar român (a confirmat), a doua zi acesta m-a copleşit cu o veselie atât de prost jucată încât i-am zis că îl preferam bosumflat.

Desigur, departe gândul de a generaliza, ar fi o prostie, dar îmi e tot mai clar că povestea cum că suntem prost serviţi pentru că sunt prost plătiţi cei care o fac nu prea stă în picioare. La mijloc e altceva, care ţine de un fel de a fi al fiecăruia şi de o cultură defectuoasă a muncii.