OMV Petrom începe construcţia unităţii de carburanţi sustenabili de la Petrobrazi

M.B.
Piaţa de Capital / 19 februarie

OMV Petrom începe construcţia unităţii de carburanţi sustenabili de la Petrobrazi

OMV Petrom a demarat lucrările pentru noua unitate de producţie de combustibili sustenabili pentru aviaţie (SAF) şi motorină din surse regenerabile (HVO) la rafinăria Petrobrazi, transmite Agerpres. Investiţia, estimată la 750 de milioane de euro, va avea o capacitate de 250.000 de tone pe an şi va deveni operaţională din 2028, a anunţat miercuri compania.

"Investiţia în producţia de carburanţi sustenabili este parte din strategia noastră pentru 2030 şi reflectă angajamentul OMV Petrom faţă de tranziţia energetică şi reducerea emisiilor de carbon. Combustibilii sustenabili sunt esenţiali pentru decarbonizarea transporturilor, în special în sectoarele unde electrificarea este dificil de implementat, cum este aviaţia", a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom, potrivit aceleiaşi surse.

Noua unitate va integra producţia de SAF şi HVO cu infrastructura existentă pentru depozitare şi distribuţie, sprijinind tranziţia către mobilitatea sustenabilă în regiune. Din totalul investiţiei, 560 de milioane de euro sunt alocaţi construcţiei unităţii SAF-HVO, iar 190 de milioane de euro vor fi direcţionaţi către dezvoltarea a două instalaţii de producţie de hidrogen verde.

"Această investiţie consolidează rolul rafinăriei Petrobrazi în asigurarea carburanţilor necesari mobilităţii - atât astăzi, cât şi în viitor. Suntem mândri să deschidem calea cu prima instalaţie de acest fel din regiune, folosind tehnologii inovatoare", a afirmat Radu Căprău, membru al directoratului OMV Petrom responsabil de activitatea de Rafinare şi Marketing.

Carburanţii sustenabili, precum SAF şi HVO, sunt produşi din materii prime regenerabile, cum ar fi uleiuri vegetale uzate şi grăsimi animale, iar utilizarea acestora reduce semnificativ emisiile de CO2 comparativ cu combustibilii fosili tradiţionali.

OMV Petrom îşi extinde şi infrastructura pentru mobilitate electrică, planificând peste 5.000 de puncte de încărcare până în 2030, faţă de aproximativ 900 în prezent.

Compania este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est şi operează o rafinărie cu o capacitate de 4,5 milioane de tone anual. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezentă în România şi ţările învecinate printr-o reţea de aproximativ 780 de benzinării sub brandurile OMV şi Petrom, relatează agenţia de ştiri.

La sfârşitul anului 2024, peste 43% din acţiunile OMV Petrom erau deţinute de investitori români, inclusiv statul român (20,7%) şi fondurile de pensii (22,5%). Grupul a plătit taxe şi impozite de peste 45 de miliarde de euro între 2005 şi 2024 şi a investit aproximativ 20 de miliarde de euro în aceeaşi perioadă.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. SNP to the Moon

    1. to the m00n!

      Problema este pretul. Daca HVO si SAF sunt foarte scumpe, vor fi ele implementate?

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7671
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2843
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0138
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb