OMV Petrom va acorda un dividend cu randament de 7%

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 28 aprilie 2022

OMV Petrom va acorda un dividend cu randament de 7%

Acţionarii OMV Petrom au aprobat, în adunarea de ieri, alocarea de dividende în sumă de 1,93 miliarde de lei din profitul anului trecut, începând cu data de 6 iunie, conform unui raport al producătorului de petrol şi gaze publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Dividendul unitar este de 0,0341 lei care, faţă de preţul acţiunii SNP de ieri, de 0,473 lei, oferă un randament brut de 7,2%. Pentru a beneficia de dividende, investitorii trebuie să deţină acţiuni ale companiei în data de 13 mai.

Tot ieri, în cadrul unei adunări extraordinare, acţionarii OMV Petrom au aprobat majorarea capitalului social al companiei prin aportul statului cu terenuri pentru care s-au obţinut certificatele de proprietate, operţiune instituită prin Legea 555 din 2 decembrie 2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Petrom. Terenurile, cu o suprafaţă de 1.379 hectare, au fost evaluate la 120,7 milioane de lei, de către societatea de evaluare şi consultanţă Darian DRS.

De asemenea, acţionarii OMV Petrom au autorizat directoratul producătorului de petrol şi gaze ca, într-o perioadă de doi ani, să majoreze capitalul societăţii cu o sumă ce reprezintă maxim 50% din capitalul subscris existent format din (i) aportul în natură al statului şi (ii) aportul în numerar al celorlalţi acţionari/deţinători de drepturi de preferinţă, în cadrul exercitării dreptului de preferinţă.

Conform legii emitenţilor de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă (24/2017), pentru majorarea capitalului social al unei companii listate prin noi aporturi în natură, este necesar un cvorum al adunării de cel puţin 85% din capital, iar votul "pentru" să reprezinte cel puţin ¾ din drepturile de vot.

Grupul OMV deţine 51% din producătorul de petrol şi gaze, ceea ce înseamnă că OMV trebuie să vină cu bani pentru a-şi păstra deţinerea majoritară în companie.

Statul Român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,6% OMV Petrom, societate a cărei capitalizare bursieră se ridică la 26,8 miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ieri 29.04 randamentul a scazut intre 5 si 6...ca la BT....asta cu dividentul este cu dus si intors...dupa 13 mai adica plata dividentului care este si el impozitat cu 10%.....pretul unei actiuni scade brusc chiar cu valoare dividentului.....deci mai rentabil acum este sa cumperi actiuni chiar dupa plata dividentului....asa cum s a intamplar cu BRD....a scazut cu 10% chiar a doua zi dupa plata dividentului...si in plus BT mai acorda si 12 actiuni la 100 detinute...

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb