Exclusiv: Statul, ajutat cu bani de acţionarul majoritar în afacerea "Roşia Montană"

Alina Toma, Daniel Bojin
Ziarul BURSA #Companii / 25 ianuarie 2010

Pornită ca o afacere 100% de stat, exploatarea aurului de la Roşia Montană riscă să ajungă, după zece ani, o afacere 100% privată, fără ca statul să încaseze vreun leu.

Două gesturi de acum o lună ale Guvernului schimbă soarta afacerii de la Roşia Montană. Pe de o parte, Guvernul introduce, în decembrie, proiectul de exploatare a aurului în programul de guvernare, iar, pe de altă parte, tot în decembrie, Guvernul nu-şi mai apără interesele în această afacere.

La final, în decembrie viitor, ne putem trezi că mai deţinem doar 0,6% dintr-un proiect de miliarde de euro.

Gabriel Resources a venit cu banii şi pentru stat la majorarea de capital de la Roşia Montană Gold Corporation

Ministerul Economiei, Minvest şi, respectiv, Gabriel Resources au variante diferite faţă de ce s-a întâmplat cu majorarea de capital la Roşia Montană

Noi amănunte legate de capitalizarea companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) ne înfăţişează o operaţiune fără precedent în cei douăzeci de ani de tranziţie la capitalism: un acţionar privat vine cu banii săi ca să ajute statul român să participe la o majorare de capital.

Ajutorul investitorului se poate dovedi însă o vânzare mascată a acţiunilor statului în una dintre cele mai controversate afaceri: exploatarea zăcămintelor de aur de la Roşia Montană (unul dintre cele mai mari zăcăminte din lume neexploatate - 300 de tone de aur).

Explicaţiile actorilor implicaţi în afacere sunt contradictorii, dar cert este un lucru: Guvernul nu a mai venit cu bani să-şi mai susţină ponderea în afacerea "Roşia Montană", dar a primit, surprinzător, sprijinul investitorului - Gabriel Resources. Cum s-a ajuns la acest ajutor şi în ce condiţii s-a realizat este greu de spus, căci fiecare parte are propria variantă.

Adriean Videanu, ministrul economiei, cel care gestionează participaţia statului în proiectul de la Roşia Montană, susţine că s-au luat măsurile necesare ca ponderea statului în această afacere să nu fie diminuată, în ciuda faptului că societatea statului nu a venit cu banii (115 milioane de lei din cele 597 de milioane de lei, la cât s-a ridicat valoarea totală a noilor acţiuni emise).

Compania Naţională Minvest Deva (subordonată Ministerului Economiei) s-a angajat să participe la creşterea capitalului social al societăţii RMGC, pentru pachetul de 19,3%.

Doar că nu a venit şi cu banii, pentru că susţine că nu-i are. Nici Guvernul nu i-a sărit în ajutor. De aici a pornit o întreagă operaţiune, în care investitorii privaţi, avocaţi şi reprezentanţi ai statului, şi-au dat mâna ca să salveze participaţia statului în proiect.

Cel puţin aşa reiese din declaraţiile oficiale.

Neoficial, stăm prost. Căci întreaga operaţiune seamănă, mai degrabă, cu o cedare a acţiunilor statului investitorului, decât cu o operaţiune de conservare a cotei sale de profit.

La capătul acestei operaţiuni, statul riscă să nu mai conteze, practic, în afacerea Roşia Montană, iar partea sa din profitul afacerii să scadă spre zero.

Ministrul Adriean Videanu ne-a declarat că formula agreată cu investitorul canadian reduce, în opinia sa, riscul ca interesele statului să fie afectate în afacere: "Majorarea de capital social necesită contractarea unui credit. Acţionarul majoritar, Gabriel Resources, va garanta împrumutul pentru acţionarul minoritar, compania Minvest Deva. Plata creditului se va face către Gabriel Resources din dividendele care îi vor fi atribuite companiei de stat în cadrul acestei afaceri. Statul s-a asigurat, astfel, că-şi va menţine cota de 19% din proiectul Roşia Montană şi în urma majorării capitalului, pentru că acţionarul majoritar (n.r.- Gabriel Resources) va avea tot interesul să asigure Minvest Deva resursele necesare achitării acestui credit".

Adriean Videanu este un om de afaceri cu experienţă, de aceea este greu de înţeles cum de consideră că este sufiecient acest împrumut ca să fie salvată partea statului.

Ce garanţii avem că peste un an, investitorul Gabriel Reosurces nu va bloca distribuirea dividendelor, preferând ca în locul celor 115 milioane de lei împrumutate statului să preia participaţia acestuia în proiect?

Cu cele 115 milioane de lei, Gabriel Resources şi-ar putea asigura 99% din afacerea "Roşia Montană". Adică, pentru aproape 27 de milioane de euro, Gabriel Resources şi-ar asigura, ulterior, venituri de sute de milioane de euro, dacă nu chiar miliarde de euro din profit (greu de estimat acum care va fi profitul companiei în anii următori, dacă va demara exploatarea zăcământului, căci ele vor depinde de cum va evolua preţul aurului).

Poate că ar fi fost mai simplu ca Guvernul, reprezentat de domnul Videanu în acest caz, să spună franc că poate bloca oricând proiectul dacă investitorii atentează la acţiunile statului şi că astfel este sigur pe partea sa din afacere.

Dar ministrul Videanu susţine că investitorul va fi direct interesat ca statul să încaseze dividendele din afacere, la cota actuală de 19%, ca să-şi recupereze împrumutul.

Cealaltă perspectivă logică este aceea că şi statul va fi direct interesat ca exploatarea aurului să demareze cât mai repede ca să poată încasa dividendele, cu care să-şi achite apoi împrumutul faţă de Gabriel Resources.

Ceea ce aşază Guvernul într-un conflict de interese, pentru că Guvernul este cel care trebuie să analizeze imparţial impactul proiectului pentru a-i acorda sau nu avizele necesare exploatării, în special pe zona de mediu.

Dacă tot a introdus proiectul în programul de guvernare, Guvernul putea găsi şi banii să-şi păstreze cota în afacere (considerată de unii specialişti şi aşa destul de redusă).

Istoria afacerii de la Roşia Montană ne arată că statul a mai acceptat o dată să-i fie redusă participaţia în compania Roşia Montană Gold Corporation, acum zece ani, tot în urma unei majorări de capital.

Atunci, participaţia Minvest a fost redusă de la 33%, la 19%. Acum, Minvest riscă să-şi reducă cota de la 19%, la doar 0,6%.

Varianta prezentată nouă de ministrul Videanu nu este nici măcar confirmată de celălalt actor major al afacerii, Gabriel Resources (după cum puteţi citi alăturat).

Pe de altă parte, şeful Minvest Deva are o altă perspectivă asupra modului în care statul îşi va păstra cota în afacere.

Adică, o singură operaţiune, trei actori, trei opinii diferite. Ceea ce arată modul cel puţin ciudat în care Guvernul tratează o afacere pe care tocmai a inclus-o printre priorităţile din programul său de guvernare.

Exact când pare că Guvernul vrea să se implice făţiş în susţinerea proiectului lasă deschisă posibilitatea să iasă din el. Gratis.

Istoria operaţiunii

- octombrie 2008

Administratorii afacerii Roşia Montană Gold Corporation constată deteriorarea activului net sub limita legală şi convoacă AGA pentru a decide asupra viitorului societăţii, fie dizolvare, fie continuarea activităţii;

- decembrie 2008

Acţionarii companiei de la Roşia Montană decid continuarea activităţii şi îi împuterniceşte pe administratori să găsească soluţii pentru îmbunătăţirea activului net;

- septembrie 2009

Administratorii propun o majorare de capital, prin emisiunea de noi acţiuni, operaţiune aprobată de AGA în octombrie 2009, la valoarea totală de 597 milioane de lei (202 milioane de dolari). Reprezentantul companiei statului Minvest nu votează pentru majorarea de capital;

- decembrie 2009

Pe 16 decembrie 2009, data limită, Minvest subscrie la majorarea de capital, dar nu vine cu partea sa de 115 milioane de lei. Toţi banii sunt vărsaţi de către Gabriel Resources Ltd, inclusiv cele 115 milioane pentru partea statului.

Gabriel Resources: "Noi am venit cu toţi banii la majorarea de capital"

Reporter: Care a fost modalitatea agreată de către acţionari (Gabriel Resources şi compania naţională Minvest Deva) pentru plata noilor acţiuni subscrise la majorarea de capital de la RMGC în valoare de 597 de milioane de lei? Care este termenul fixat de AGA până la care toţi acţionarii trebuie să verse banii?

Gabriel Resources: Finanţarea integrală a proiectului Roşia Montană se face de către Gabriel Resources. Plata noilor acţiuni a fost efectuată în decembrie 2009, iar Gabriel Resources a vărsat toţi banii pentru această operaţiune.

Reporter: Domnul Daniel Andronache, directorul general al Minvest şi membru în Consiliul de administraţie al RMGC, susţine că acţionarul Gabriel Resources a vărsat deja banii, în decembrie, pentru noile acţiuni emise, iar Minvest îşi va compensa partea cu dividendele pe care le va încasa de la RMGC. Există vreun acord sau memorandum între cele două părţi (Minvest şi Gabriel Resources), prin care Gabriel Resources garantează distribuirea dividendelor şi, mai ales, că nu va dilua participaţia Minvest în cazul în care va compania RMGC nu va realiza profit nici în anii următori?

Gabriel Resources: Actul constitutiv prevede distribuirea de dividende conform cotei de participare la capital.

Reporter: Pe de altă parte, oficiali ai Ministerului Economiei susţin că banii pentru majorarea de capital vor fi obţinuti printr-un credit, iar Gabriel Resources va garanta şi pentru banii necesari Minvest, iar, ulterior, compania statului îşi va achita creditul cu dividendele obţinute de la RMGC. În ce calitate va garanta Gabriel Resources o companie de stat şi care va fi obiectul garanţiei?

Gabriel Resources: Nu confirmăm această informaţie.

Reporter: Care a fost motivul pentru care participaţia Minvest a fost diluată de la 33%, la doar 19%, în anul 2000, după ce licenţa de exploatare-dezvoltare a fost transferată de la Minvest la RMGC?

Gabriel Resources: Aşa au hotărât acţionarii la acel moment, în urma unui studiu de fezabilitate.

(Notă: Răspunsurile Gabriel Resources au fost obţinute prin intermediul Biroului de Presă al "Roşia Montană Gold Corporation".)

Adriean Videanu, ministrul economiei: "Majorarea de capital social necesită contractarea unui credit. Acţionarul majoritar, Gabriel Resources, va garanta împrumutul pentru acţionarul minoritar - Minvest Deva. Plata creditului se va face din dividendele care îi vor fi atribuite companiei de stat în cadrul acestei afaceri. Statul s-a asigurat, astfel, că-şi va menţine cota de 19% din proiectul Roşia Montană şi în urma majorării capitalului, pentru că acţionarul majoritar va avea tot interesul să asigure Minvest Deva resursele necesare achitării acestui credit".

Daniel Andronache, directorul general al companiei Naţionale Minvest Deva (subordonată Ministerului Economiei): "Acţionarul majoritar (n.r.-Gabriel Resources) a vărsat deja banii, iar pentru Minvest s-a acceptat soluţia compensării vărsămintelor cu dividendele pe anii următori".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. traiasca si la mai mare, prietenia intre popoare.

    si investitorul sa traisca cu cianuri cu tot 

    1. Proiectul RM este ucigas si constituie o tentativa de genocid impotriva unei colectivitati formata din cetateni romani! Frank Timis impreuna cu ceilalti complici recte dnii Videanu, Berceanu,scl,treubuie sa ajunga in fata tribunalului de la Haga, pentru aceasta tentativa de genocid!

    Daca astia doi dinaintea mea reprezinta opinia publica la noi in tara as vrea sa propun o miscare sociala pentru sprijinirea proiectului...

    1. Nu e genocid. Doar hotie. Cum bine spun autorii (bravo, Bursa, well done!!!) -- "reusim" sa ajungem de la 100% la 0.6% fara sa primim niciun ban.

      Asta chiar ca e o performanta care nu-i la indemana oricui. Cred ca se rasuceste Musetescu in mormant - tot cu un smen asemanator a pasat si el Alro rusilor, dar parca atunci niste firimituri au ajuns totusi si la stat. Astia-s mult mai flamanzi si mai grabiti sa rada tot. 

      Asta vroiam sa spun si eu!

      Mai mult decit poluarea, cianurile si distrugerea patrimoniului ma deranjeaza HOTIA. Anul trecut tot facea reclama RMGC cu cele "4 miliarde", dar acum vdem ca de fapt nu se da, ci se ia! 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb