ONRC: Numărul firmelor radiate a crescut cu peste 34% în primele şapte luni din acest an

G.B
Miscellanea / 23 august 2021

Numărul firmelor radiate a crescut cu peste 34% în primele şapte luni din acest an

Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 34,14% în primele şapte luni din 2021, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 37.667 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), transmite Agerpres.

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 6.048 (plus 39,71% faţă de ianuarie-iulie 2020) şi în judeţele Timiş - 1.781 (plus 51,70%), Cluj - 1.636 (plus 24,70%) şi Constanţa - 1.603 (plus 31,29%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa - 289 (în creştere cu 55,38% faţă de primele şapte luni ale anului trecut), Călăraşi - 321 (plus 44,59%) şi Teleorman - 334 (plus 20,14%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Alba (plus 69,66%), Covasna (plus 60,49%) şi Olt (plus 57,14%). În perioada analizată nu au fost consemnate scăderi în ceea ce priveşte numărul firmelor radiate.

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 10.307 (plus 36,57% raportat la ianuarie-iulie 2020), construcţii - 3.491 (plus 32,69%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 3.166 (plus 35,18%) şi agricultură, silvicultură şi pescuit - 3.090 (plus 55,12%).

În iulie 2021, au fost consemnate 5.102 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (895) şi în judeţele Timiş (240), Cluj (226) şi Constanţa (215).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Si suspendate cate?

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb