Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primul trimestru din 2024 a fost de 1.803, în creştere cu 9,67% faţă de perioada similară din 2023, când au fost înregistrate 1.644 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Numai în luna martie au fost consemnate 683 de insolvenţe.
Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 332, număr în scădere cu 9,04% faţă de primele trei luni din 2023.
Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Cluj, cu 153 insolvenţe (plus 54,55%), Bihor - 151 (plus 25,83%) şi Timiş - 108 (plus 68,75%).
Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Harghita - 3 (minus 72,73%), Mehedinţi - 7 (minus 30%) şi Olt - 9 (minus 68,97%).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 485 (plus 3,85% comparativ cu primele trei luni din 2023), construcţii - 363 (plus 18,24%) şi în industria prelucrătoare - 214 (plus 12,63%).
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.05.2024, 07:38)
nu a beizadelelor de politicieni bineinteles.....tara lucrului bine facut