ONU a votat o nouă rezoluţie de condamnare a represiunii din Siria

F. A.
Internaţional / 17 februarie 2012

O nouă rezoluţie ce condamnă represiunea din Siria a fost adoptată ieri, cu o largă majoritate, de către Adunarea Generală a ONU, informează AFP.

China şi Rusia au votat împotriva rezoluţiei.

Rezoluţia, adoptată cu 137 de voturi pentru, 12 împotrivă şi 17 abţineri, cere guvernului sirian sa înceteze atacurile contra populaţiei civile, sprijinind eforturile Ligii Arabe pentru a asigura o tranziţie democratică la Damasc şi recomandă numirea unui emisar special al ONU pentru Siria.

În afară de Moscova şi Beijing, Cuba, Iran, Venezuela şi Coreea de Nord au votat contra textului. Spre deosebire de Consiliul de Securitate, nu există drept de veto în Adunare.

Textul are o greutate în esenţă simbolică, Adunarea Generală fiind un organ consultativ.

Depunerea acestei rezoluţii a fost susţinută de peste 70 de ţări din 193 ale Adunării, dintre care multe ţări occidentale şi arabe ce vizează accentuarea izolării regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb