Operaţiunea bugetul

Declinul de performanţă al guvernării actuale, de care sunt responsabile nu doar partidele ce ocupă fotoliile ministeriale, ci şi opoziţia, este pe cale să atingă cota de avarie. Victima sigură a incapacităţii de organizare a vieţii politice va fi, anul acesta, bugetul. România va intra în anul 2008 cu un buget pe care nimeni nu şi-l asumă, deşi toată lumea l-a votat. Acest paradox comic, dacă n-ar avea consecinţe atît de dramatice, a fost ilustrat de dezbaterile din Parlament, unde partidele s-au întrecut în a-şi impune amendamentele, după care n-au mai obosit să critice rezultatul final. De cealaltă parte, guvernul a introdus cu entuziasm toate aberaţiile bugetare cerute de diferite partide, fără să se mai sinchisească de consecinţele ce vor rezulta la execuţie. "Orice şi oricum, doar legea bugetului să treacă", aceasta a fost deviza guvernului. Mai mult ca sigur va trece, iar consecinţa cea mai probabilă va fi aceea că, în anul electoral 2008, România va fi confruntată cu începutul unei grave crize sistemice, dacă nu va plonja direct în miezul ei. O criză de sistem economic şi administrativ, deopotrivă, pentru că va veni ziua cînd anumite plăţi nu se vor mai putea face, pentru că nu vor exista fondurile necesare. De la bugetele locale, la cele ale învăţămîntului, sănătăţii, asigurărilor sociale şi pînă la cele ale principalelor ministere, toate sunt în primejdie să rămînă nişte simple estimări pe hîrtie. Ocupaţi cu mărunţişurile politicii de scandal, politicienii se fac a nu băga de seamă că estimările de creştere economică pe care este fundamentat bugetul nu mai au aproape nicio susţinere reală; că fondurile de salarii umflate nu vor avea de unde să fie alimentate, că se estimează venituri din impozitarea unor activităţi economice care au toate şansele să nu mai fie desfăşurate de nimeni, niciodată; că toate deficitele structurale au atins cote de alarmă, de la deficitul balanţei comerciale, la deficitul de cont curent; că intrările de capital vor fi net mai reduse datorită consecinţelor crizei economico-financiare globale, care încă nu şi-a consumat toate consecinţele etc. Toate capitolele de consum ale bugetului cresc datorită cerinţelor sociale, la care veghează partidele aflate acum în opoziţie, iar pentru a echilibra balanţa, bugetul inventează pur şi simplu venituri, sau premise pentru venituri, care nu există.

Bugetul este esenţialmente un act politic, dacă nu actul politic cel mai semnificativ al unei guvernări. Dincolo de "filosofia" lui, inspirată de anumite premise ideologice, bugetul este însă un instrument de reglare a celor mai importante sisteme sociale de care depinde societatea modernă. Atît de puţin modernă cît este ea, societatea românească, depinde şi ea de aceste sisteme, fără de care s-ar prăbuşi într-un ev mediu întîmplător, la propriu, nu la figurat. Abordarea politică a bugetului, oricît de importantă, nu poate prevala în faţa cerinţelor de securitate socială. Este ca şi cum ai construi un pod peste care trec zilnic milioane de oameni şi vehicule. Fiecare îşi încredinţează viaţa în mîinile celor care au construit podul. În vremea aceasta, inginerii, în loc să facă necesarele calcule de rezistenţă şi dinamică a solicitărilor, negociază între ei cam cîte tone de fier să folosească şi cam cîte nituri, şuruburi, traverse şi piloni. Bugetul nostru pe 2008 seamănă mult cu acest pod sortit prăbuşirii. Cine şi cum va putea fi făcut reponsabil pentru un accident grav, dacă el se întîmplă? După "legile" politicii româneşti: NIMENI!!! Guvernul va susţine că proiectul său iniţial era bun şi bine calculat, dar intrat în maşinăria Parlamentului a ieşit ciuntit, amendat şi distorsionat. Parlamentul e de vină! Parlamentul, la rîndul său, va spune că el a vrut doar binele ţării şi nu putea să lase să treacă un buget care ignora cerinţele cetăţenilor. Ei l-au votat, dar responsabil de buna lui fundamentare era tot Guvernul. Preşedintele, dacă legea Bugetului va fi adoptată de Parlament, va putea cu greu să-l respingă. Are nevoie de un motiv constituţional, nu tocmai uşor de găsit, pentru că în Constituţia noastră toate lucrurile sunt importante, mai puţin răspunderea pentru actele guvernării.

Ca lucrurile să fie pe deplin clare, România va intra în anul doi al apartenenţei ei la Uniunea Europeană mai rău pregătită din punct de vedere al structurării bugetare, decît cu un an înainte, cînd nu era membră a organizaţiei. Dacă mai era nevoie de o probă a regresului politic, a faptului că politica la noi este o maşinărie care macină doar fum, orgolii şi averi fabuloase pentru antreprenorii puterii, niciodată soluţii pentru bunăstarea socială, atunci istoria bugetului pe anul 2008 este martorul cel mai necruţător al acuzării. O acuzare de care politicienii se vor scutura cu gestul uşor cu care iei o scamă de pe umăr, pentru a se prezenta liniştiţi algătorilor ca apostoli ai naţiei şi neîntrecuţi manageri ai treburilor publice.