OPERAŢIUNEA "CRISTAL": 60 de engros-uri din ţară vor fi controlate şi monitorizate

Ioana Dogaru
Anticorupţie / 19 octombrie 2015

Direcţia Antifraudă Fiscală a demarat prima etapă a unei ample operaţiuni de control şi monitorizare a firmelor care îşi desfăşoară activitatea în toate centrele engros din România (Operaţiunea "Cristal"), potrivit unui comunicat de presă ANAF.

În fiecare zi, până pe 25.12.2015, atât în cadrul controalelor operative, cât şi al verificărilor documentare şi al întâlnirilor cu reprezentanţii firmelor depistate cu nereguli în timpul controalelor, inspectorii antifraudă din toată ţara vor verifica în detaliu activitatea economică şi traficul de mărfuri din toate complexurile comerciale.

Echipa de conducere a operaţiunii va stabili atât zilele în care formaţiunile mobile ale Direcţiei Antifraudă vor monitoriza 24 de ore din 24 intrările şi ieşirile de marfă, cât şi altgoritmul de schimbare a componenţei echipelor de control.

În cadrul operaţiunii sunt vizate 60 de engros-uri, iar astăzi, la ora 09.30, cca 600 de inspectori antifraudă au demarat simultan controalele în primele complexuri engros, respectiv în: West Market (Oradea), Agrotransilvania Dezmir (Cluj), Romalion (Bacău), Pasărea Phoenix (Iaşi), Galgros (Galaţi), Tug (Brăila), Euro 2 (Timişoara), Piaţa de Gros (Timişoara),

Marlorex ( Craiova ), Frigorifer ( Craiova ), Gama Center (Ploieşti), Pavcom (Târgovişte), Expomarket Doraly (Afumaţi Ilfov), Smart Expo Flora (Bucureşti) şi Brintex (Braşov).

Pentru pregătirea acestei operaţiuni, inspectorii antifraudă au efectuat în ultima jumătate de an acţiuni de documentare care au constat în principal în:

- crearea unei fişe documentare pentru fiecare centru engros din ţară

- deplasări la faţa locului, în haine civile, pentru culegerea informaţiilor direct de pe teren

- efectuarea analizei finale de risc a firmelor care activează în cadrul engros-urilor

Operaţiunea "Cristal" va fi reluată la începutul anului 2016, avându-se în vedere rezultatele rapoartelor de evaluare ale primei etape, care se va incheia în 25.12.2015.

Scopul strategiei de combatere a evaziunii din zona comerţului cu ridicata (engros-uri) este de a elimina firmele evazioniste din aceste centre engros şi de a bloca, cu ajutorul noii proceduri de înregistrare în scop de TVA, accesul acestora şi a persoanelor implicate în circuitul economic.

Preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu a declarat:"La sfârşitul acestei operaţiuni, singurii care vor mai desfăşura activităţi economice în engros-urile din întreaga ţară vor fi doar contribuabilii oneşti. Iar cei care se gândesc că vor înfiinţa alte firme prin interpuşi care nu au cazier fiscal, pentru a obţine codul de TVA, trebuie să înţeleagă că aceasta nu este o operaţiune singulară, ci doar primul pas din strategia de combatere definitivă a evaziunii fiscale din engros-uri. Vom verifica aceste centre comerciale fără întrerupere, până când se va elibera bon fiscal şi pentru un şurub".

Operaţiunea "Cristal" se va desfăşura concomitent cu acţiunea de supraveghere continuă a importurilor de bunuri având ca destinaţie aceste depozite engros. Totodată, achiziţiile intracomunitare vor fi monitorizate cu o structură nouă, specializată, a Direcţiei Antifraudă (structura Trafic Control) căreia ii vor fi alocate 200 de posturi în plus din cele 1.000 de posturi alocate suplimentar de Guvern pentru ANAF.

Pe parcursul controalelor operative, inspectorii antifraudă vor beneficia de suportul Brigăzii de intervenţie rapidă din cadrul Jandarmeriei Române, se mai arată în comunicat.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb