OPINIE Agricultura românească între criză şi redresare: O perspectivă necesară

Vârful aisbergului este seceta, problema reală e alta

Agricultura românească se află, astăzi, într-un punct critic. Nu este prima oară când ne confruntăm cu secetă, dar provocările din acest an se adaugă unor probleme mult mai complexe care s-au acumulat de-a lungul ultimilor trei ani. Acest cumul de factori, de la volatilitatea preţurilor la perturbările lanţurilor de aprovizionare, a dus la o criză de lichiditate care ameninţă să destabilizeze întregul ecosistem agricol.

Sunt de peste două decenii în acest domeniu şi am văzut cum agricultura a rezistat unor provocări majore, dar criza actuală este una care ne obligă să regândim abordarea. Dacă privim agricultura ca pe un ecosistem complex, observăm că fiecare jucător - fermier, bancă, furnizor de inputuri, instituţie de leasing sau chiar statul - joacă un rol esenţial. Nu putem discuta despre redresarea agriculturii fără să ţinem cont de toţi aceşti actori. Fără inputuri, fără finanţare, fără utilaje moderne, fermierul nu poate lucra pământul. Iar furnizorii de inputuri agricole nu îşi pot continua activitatea fără plata fermierilor. Este un sistem în lanţ, iar orice blocaj are consecinţe grave asupra tuturor.

Seceta este, de fapt, doar un factor agravant. Principala noastră provocare este lipsa de lichiditate. Este esenţial să înţelegem că fermierii nu au mecanismele de protecţie şi de hedging specifice altor industrii. Ciclul agricol este lung, de un an, şi dacă în această perioadă apar schimbări majore de preţuri sau condiţii climaterice, fermierii sunt primii loviţi. Ei nu pot absorbi aceste şocuri rapid.

Intervenţiile punctuale dezechilibrează ecosistemul agricol

Există mai multe măsuri în discuţie în prezent. Prima vizează ajutoarele pentru secetă şi crearea unui fond de risc, o soluţie necesară, dar insuficientă fără un sistem naţional de asigurare împotriva secetei. În ultimii 10 ani, banii alocaţi pentru despăgubiri ar fi putut construi un astfel de fond, capabil să gestioneze riscurile climatice, precum în alte ţări dezvoltate.

O altă măsură discutată este suspendarea plăţii datoriilor şi dobânzilor cu rată de peste 2% + ROBOR până la sfârşitul lui 2025. Aceasta oferă un răgaz, dar adună penalităţi şi datorii, împingând fermierii într-o situaţie financiară mai dificilă la finalul perioadei. În loc să echilibreze, această amânare creează un blocaj major în 2025, când fermierii vor trebui să facă faţă unor datorii cumulate. De asemenea, suspendarea datoriilor poate ajuta pe termen scurt, dar nu rezolvă problema esenţială: lipsa de lichiditate şi necesitatea de a menţine ciclul agricol în funcţiune.

Expunerea totală în agricultură este de aproximativ 54 miliarde de lei, din care 58% sunt datorii bancare, 30% provin de la IFN-uri şi leasinguri, iar doar 12% sunt furnizorii de seminţe şi produse fitosanitare. Majoritatea creditelor cu dobândă ROBOR + 2% sunt garantate de stat sau acordate grupurilor mari de ferme şi firme din agricultură. La prima vedere, măsura în discuţie ar proteja doar băncile care creditează în baza garanţiilor oferite de către stat, restul creditorilor şi furnizorilor fiind blocaţi în recuperarea datoriei.

Acest blocaj poate avea două efecte negative: pământul va rămâne nelucrat, iar fermierii vor fi loviţi de un tsunami la sfârşitul anului 2025. Fermierii vor fi in imposibilitatea de a începe un nou ciclu agricol, deoarece nici băncile, nici furnizorii nu vor putea oferi credite noi, peste cele restante. Credeţi că 2025 va fi un an atât de bun încât fermierul va face producţie de 3 ori mai mare decât într-un an normal, pentru a putea să îşi acopere toate datoriile şi toate penalităţile?

Sunt de peste 25 de ani în agricultură şi vă spun că eu nu cred că aceasta este soluţia care va debloca ecosistemul agricol. Este necesară o soluţie care să fluidizeze piaţa şi să susţină continuarea activităţii agricole, esenţială pentru economie şi siguranţa alimentară.

Soluţia pentru agricultură: tăierea masivă a datoriilor fermelor şi injectarea de lichiditate

Agricultura este un business pe termen lung, nu doar de la un an la altul. În ecosistemul agricol avem băncile şi instituţiile financiare nebancare (IFN-uri) care joacă un rol important. Acestea sunt instituţii reglementate care functionează în baza unor principii sănătoase şi transparente, au instrumente prin care pot să gestioneze situaţii de criză, inclusiv posibilitatea de a rostogoli datorii de la un an la altul.

Nu vom ajuta fermierii dacă le blocăm capacitatea de a continua ciclul agricol. Abordările simpliste, care vizează doar una dintre verigile lanţului agricol, vor transfera problema la furnizorii de inputuri agricole, care trebuie să asigure seminţe şi produse fitosanitare fermierilor pentru noul ciclu de producţie.

Propunerea mea este să implementăm un instrument clasic de scontare a facturilor, cu implicarea băncilor. Acestea ar putea cumpăra facturile furnizorilor de inputuri cu un discount de 50%, generând lichiditatea necesară în piaţă. Fermierii ar rămâne să plătească doar jumătate din datorii, eşalonate pe o perioadă de 5 ani, cu o dobândă rezonabilă.

Pentru fermieri această soluţie vine să scadă povara la jumatate şi să eşaloneze datoria rămasă pe termen lung. Pentru furnizorii de inputuri, încasarea imediată a facturilor, chiar şi cu un discount de 50%, le permite să reia activitatea, pornind noul ciclu agricol. Pentru bănci este o oportunitate de finanţare şi un instrument normal prin care plasează în piaţă o sumă de maxim 3 miliarde de lei, pe 5 ani, cu dobândă.

Această soluţie de injectare de lichiditate nu este o noutate. Pieţele din întreaga lume apelează la astfel de măsuri atunci când contextul economic o impune. Statul poate avea rolul de mediator în discuţiile dintre părţile implicate, pentru a pregăti şi implementa soluţia.

Cred că singura cale de ieşire din această situaţie dificilă este colaborarea între toţi jucătorii din ecosistem. Fiecare are un rol important, şi trebuie respectat, indiferent de dimensiunea lui. Cea mai bună soluţie este ca toate părţile - fermierii, furnizorii, băncile şi autorităţile - să se aşeze la aceeasi masa pentru a găsi o rezolvare. Deciziile impuse fără consultare nu vor rezolva problemele, ba chiar le-ar putea agrava.

Agricultura românească nu poate fi privită izolat, este un ecosistem complex, interdependent, care necesită o abordare integrată, este un motor esenţial al economiei, iar deblocarea acestui motor este crucială pentru siguranţa alimentară a tuturor.

(C)