OPINIE DELOITTE: Impozitul minim pe profit la nivel global - ce poate aduce nou pentru România?

Miscellanea / 30 septembrie 2022

Impozitul minim pe profit la nivel global - ce poate aduce nou pentru România?

Directiva europeană care are ca scop protejarea drepturilor de impozitare ale fiecărui stat membru al Uniunii Europene (UE) asupra societăţilor multinaţionale este programată să intre în vigoare începând cu anul 2024. Aceasta prevede un impozit pe profit minim la nivel global, de 15%, care să se aplice societăţilor multinaţionale astfel încât să nu existe situaţii în care, prin aplicarea unor practici fiscale agresive, acestea să îşi reducă nota totală de plată cu impozitul sub acest nivel considerat rezonabil. Iniţial, regulile se vor aplica grupurilor de societăţi cu cifra de afaceri mai mare de 750 de milioane de euro.

Aplicarea unui impozit minim pe profit la nivel global, de 15%, reprezintă, practic, pilonul II din reforma fiscală internaţională coordonată de Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), organizaţie la care şi România a început procesul de aderare. Normele de implementare (GloBe rules) au fost emise de organizaţie spre finalul anului trecut, după semnarea acordului de către cele 136 de state participante la negocieri, iar, în decembrie 2021, Comisia Europeană a publicat un proiect de directivă pentru implementarea ratei minime de impozitare. Pentru a fi aprobată şi ulterior implementată efectiv, directiva trebuie să obţină votul tuturor celor 27 de state membre UE. Ungaria s-a opus implementării în luna iunie a acestui an, dar un alt vot este planificat pentru octombrie 2022.

Pe de altă parte, anumite state şi-au anunţat deja suportul pentru această iniţiativă. Este vorba de Franţa, Germania, Italia, Spania şi Olanda, care au semnat o declaraţie comună în acest sens în data de 9 septembrie 2022. În România, însă, subiectul nu pare a se afla în atenţia factorilor de decizie. Cu toate acestea, societăţile din Romania care fac parte din grupuri multinaţionale trebuie să se pregătească pentru schimbări în privinţa taxării profiturilor, dat fiind că ţara noastră va fi obligată să aplice impozitul minim după ce va fi luată o decizie în acest sens la nivel european.

Cum va funcţiona impozitul minim?

Companiile multinaţionale vor fi obligate să aplice o cotă minimă de impozitare de 15% în fiecare ţară în care desfăşoară activitate. Diferenţa dintre impozitul minim şi cel efectiv plătit în jurisdicţiile filialelor urmează să fie colectată de către compania mamă a grupului şi plătită în statul său de rezidenţă.

Astfel, pentru a se evita o astfel de situaţie, ar trebui ca filiala din România să aibă o cotă efectivă de impozitare de cel puţin 15%. Chiar dacă în România cota de impozitare este de 16%, datorită unor deduceri suplimentare (precum deducerea pentru activităţile de cercetare-dezvoltare, scutirea de impozit pe profitul reinvestit, creditul fiscal din sponsorizare sau creditul fiscal pentru achiziţionarea caselor de marcat), cota efectivă poate coborî chiar sub acest nivel minim de 15%.

Totuşi, atât raportul OCDE privind pilonul II, cât şi proiectul de directivă europeană prevăd o serie de excepţii de la aplicare, în funcţie de veniturile obţinute de companii (aşa-numita excludere "de minimis"). Astfel, companiile cu venituri mai mici de 10 milioane de euro şi profit mai mic de un milion de euro, obţinute în ţara în care activează, nu vor intra sub incidenţa noilor reguli.

Drept urmare, microîntreprinderile nu vor fi afectate de noul impozit minim pe profit la nivel global, întrucât companiile care pot aplica acest regim de impozitare au cifra de afaceri mai mică de un milion de euro, în prezent, iar de la 1 ianuarie 2023 plafonul scade la 500.000 de euro.

Statele gazdă pot lua măsuri pentru a menţine impozitele în ţară

Ţările pot implementa reguli naţionale similare celor prevăzute de OCDE, aplicabile subsidiarelor de pe teritoriul lor, pentru a colecta, la nivel local, diferenţa de impozit datorat. Prin implementarea acestor reguli la nivel naţional, impozitul suplimentar (diferenţa dintre cota efectivă de impozitare şi pragul minim de 15%) s-ar plăti chiar în România, şi nu în statul companiei mamă a grupului respectiv.

Numărul jurisdicţiilor care au emis deja legislaţie preliminară pentru implementarea unor astfel de reguli naţionale de stabilire a impozitului minim pe profit global este în creştere. Printre acestea, se numără Elveţia, Singapore, Marea Britanie sau Emiratele Arabe Unite.

În concluzie, pentru a aplica acest impozit minim, România ar trebui să propună cât mai curând reglementări locale de aplicare a impozitului minim pe profit la nivel global (qualified domestic top-up tax), astfel încât companiile să aibă suficient timp la dispoziţie să analizeze aplicabilitatea acestora. Între timp, contribuabilii ar trebui să analizeze cu atenţie regulile prevăzute de proiectul de directivă europeană şi recomandările emise de OCDE pe această temă, pentru a estima cât mai corect impactul lor asupra poziţiei fiscale din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb