Dacă toate propunerile din convocatorul pentru Adunarea Generală a Acţionarilor Băncii Transilvania vor fi aprobate (şi nu cred că cineva va fi împotrivă), acţionarii vor primi mai mult decît au visat. Astfel, acţionarii Băncii Transilvania vor avea dreptul să primească gratuit un număr de acţiuni care reprezintă 58,616% din pachetul deţinut la data de înregistrare. În plus, acţionarilor le este făcută propunerea să aprobe emiterea a 133,5 milioane de acţiuni noi cu valoare nominală de 1.000 lei, la valoarea de 4.000 lei/acţiune, din care 3.000 lei primă de subscriere. Aceste acţiuni sînt oferite spre cum-părare acţionarilor înregis-traţi la data de înregistrare, cu res-pectarea dreptului de preferinţă. Aşa cum s-a întîmplat şi anul trecut, cred că majoritatea acţiunilor va fi subscrisă, iar dacă cumva un mic procent va rămîne, categoric ar trebui vîndut altor doritori, evident la un preţ mai mare, stabilit în funcţie de preţul de piaţă la data ofertei. În plus, acţionarii urmează să dezbată şi să aprobe lansarea de obligaţiuni convertibile în acţiuni (capital de rangul II), în valoare totală de 25 de milioane de dolari, pe termen de cinci ani cu dobîndă Libor la 6 luni +3%. Aceste obligaţiuni, cu valoarea de 10.000 dolari pe bucată se vor acorda pentru IFC (tranşa I-a în valoare de 20 milioane de dolari), precum şi acţionarilor existenţi sau terţi (tranşa a II-a de 5 milioane de dolari).
După părerea mea, mai important decît faptul că în calitate de acţionar voi primi gratuit 58% din pachetul de acţiuni deţinut şi voi avea posibilitatea să cumpăr încă 10%, mai ieftin decît eram fericit să plătesc, este faptul că o altă putere financiară, International Finance Corporation (IFC), divizia financiară a Băncii Mondiale, se va alătura BERD în structura acţionariatului, după expirarea termenului de 5 ani pentru maturarea obligaţiilor care cred că trebuie aprobate necondiţionat.
La aşa cadou, chiar merită să mă duc la Cluj să votez în favoarea propunerilor făcute de Consiliul de Administraţie. Data de înregistrare propusă de 29 aprilie destul de apropiată are rolul de a urgenta termenul de lansare a ofertei de acţiuni. Prin aceasta se vede clar că administratorii băncii au gînduri mari.
Nota: Domnul Mihai Iordache, colaborator al ziarului "BURSA", este jucător activ pe piaţa valorilor mobiliare. Orice sugestie de investiţie s-ar desprinde din articolele domniei sale trebuie considerată din acest punct de vedere.