OPINII Afirmaţii care îngheaţă apele

Într-un articol publicat recent, domnul Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), îşi propune să ne atragă atenţia asupra stării actuale a economiei româneşti şi asupra problemelor cu care această economie urmează să se confrunte în procesul integrării sale în eco-nomia Uniunii Europene (UE).

Concluzia la care ajunge domnul consilier este aceea că economia românească nu stă prea bine la capitolul competitivitate. Lipsa de performanţă şi competitivitate a economiei noastre s-ar datora ... lipsei de concurenţă, care, la rândul ei, îşi are cauza în faptul că "reforma ce avea să pună pe rol concurenţa s-a oprit în faţa porţilor întreprinderilor". Mai departe, analiza domnului consilier continuă cu o logică cu care domnia sa ne-a obişnuit. Reforma fiind "oprită" la porţile întreprinderilor, înăuntrul acestora, al întreprinderilor, directorii şi-au făcut de cap, au pus preţuri mari la produsele fabricate, "care să acopere costuri exagerate, în timp ce oferta lor de mărfuri a rămas restrânsă", au făcut să crească cererea solvabilă mai repede decât oferta, "în primul rând fiindcă salariile, deşi neîndestulătoare, au înain-tat mai repede decât pro-ductivitatea muncii".

Mai pe scurt şi mai pe înţelesul nostru, al muritorilor de rând, vom avea probleme cu integrarea în UE, printre altele, şi datorită faptului că, la noi, nişte directori incompetenţi şi ires-ponsabili au ţinut reforma la porţile întreprinderilor, au sporit întruna salariile, fără să crească şi producţia.

Care este adevărul?

Adevărul este că, în anul 2004, Prodsul Intern Brut (PIB-ul) al României a fost egal cu suma de 54,5 miliarde echivalent euro, faţă de 57,3 miliarde echivalent euro, în anul 1990. Numărul populaţiei ocupate a scăzut de la 10.840 mii, în 1990, la 9.158 mii, în 2004. Aceasta înseamnă că productivitatea muncii, exprimată ca raport între valoarea PIB-ului şi numărul populaţiei ocupate, a crescut de la 5.255 euro pe persoană ocupată, în 1990, la 5.951 euro pe persoană ocupată, în 2004. În perioada 1990-2004, în România, productivitatea muncii a crescut cu 13,9%. In aceeaşi perioadă, 1990-2004, salariul mediu net a scăzut de la 222 echivalent euro pe lună, în 1990, la 147 echivalent euro, în anul 2004. Avem o scădere de 34%. Iată că cifrele statistice, seci, dar greu de contestat, ne arată că, în România celor 16 ani de "reformă", în timp ce productivitatea muncii a crescut, fie şi numai cu 13,9%, într-un deceniu şi jumătate, salariile au scăzut cu mai mult de o treime faţă de cele existente la debutul "reformei". Iată de ce am spus în titlul aces-tui articol că afirmaţiile dom-nului Vasilescu îngheaţă apele.

Este adevărat că avem o economie necompetitivă, neperformantă, neconcurenţială. Aceste "calităţi" ale actualei noastre eco-nomii nu se datorează, însă, fap-tului că "reforma" s-a "oprit la porţile întreprinderilor" şi nici faptului că salariile "au înaintat mai repede decât productivitatea muncii". Lucrurile stau exact pe dos. "Reforma" a intrat pe uşile larg deschise ale întreprinderilor, lăsate fără pază şi fără stăpân, a pătruns în toate fibrele acestora, le-a lăsat fără capitaluri, fără forţă de muncă, le-a supt vlaga, le-a scos la mezat şi le-a vândut pe nimic "investitorilor strategici", prin "negocieri directe", determinând o concentrare aberantă a proprietăţii asupra capitalului, temelia economiei oligarhice. Or, economia oligarhică este, prin definiţie, una lipsită de concurenţă, una în care preţurile sunt stabilite după bunul plac al oligarhilor şi nu prin mecanismele com-petitive ale pieţei, lucru valabil şi pentru preţul forţei de muncă, pentru salarii.

Oligarhizând economia, "reforma" a determinat reducerea drastică a salariilor şi creşterea corespunzătoare a profiturilor, creştere obţinută prin manipularea celorlalte preţuri. Numai că există legităţi profunde ale vieţii economice, legităţi care-i scapă domnului Vasilescu. Una dintre aceste legităţi priveşte relaţia dintre dinamica salariului şi cea a productivităţii: când salariul scade sub o anumită limită, creşterea productivităţii muncii se apropie, implacabil, de cifra zero.

Economia românească a anului 2006 nu este una compatibilă cu aceea pe care o are Uniunea Europeană. Integrarea economiei româ-neşti în economia UE nu va putea fi realizată prin continuarea, aprofundarea, sau accelerarea "reformei" pe care am aplicat-o după 1989, ci prin oprirea cestui proces sinucigaş şi începerea construirii unei alte economii româneşti: una con-curenţială şi competitivă.