OPINII Anschluss-ul modern se numeşte bailout

Martie 1938: Sub presiunea Germaniei fasciste şi a Partidului Naţional Socialist austriac, cancelarul Kurt Schuschnigg încearcă să organizeze un referendum pentru a întreba poporul austriac dacă vrea sau nu să se unească cu Germania. Pe 11 martie naziştii austrieci organizează o lovitură de stat, urmată a doua zi de anexarea Austriei, eveniment rămas în istorie sub numele de Anschluss. Pe 12 martie 1938, sub privirile indiferente ale restului Europei, încolţeau seminţele celei mai mari conflagraţii mondiale.

Februarie 2010: Deficitul extern al Greciei depăşeşte 130% din PIB. Ultimele eurobonduri greceşti vândute pe pieţele financiare externe au pierdut deja aproape 20% în mai puţin de o lună. Ministrul de finanţe al Greciei, George Papaconstantinou, e ba la Beijing să vândă 25 miliarde de eurobonduri, ba la Davos să-i liniştească pe deja ghinioniştii posesori de hârtie grecească. Statul grec e în pragul colapsului iar populaţia vrea să iasă în stradă pentru a cere salarii şi locuri de muncă.

Un "default" financiar al Greciei ar implica atragerea în această tornadă şi a altor ţări. Expresia "nu-i împrumutaţi pe PIGS" (Portugalia, Irlanda, Grecia şi Spania) e deja un leitmotiv în sălile de tranzacţionare ale marilor bănci.

Scenariul seamănă foarte mult cu cel din septembrie 2008, când banca Lehman Brothers a dat faliment. Cuvântul salvator, şi atunci ca şi acum, pare a fi unul singur: bailout.

Definind termenul, dicţionarele etimologice fac referire la procedeul de scoatere a apei dintr-o barcă pe cale să se scufunde. Ulterior acesta a ajuns să denumească scoaterea cuiva din închisoare pe cauţiune. De aici derivă şi noul sens, plămădit în acele zile ameninţătoare din septembrie 2008. Atunci statul american a fabricat în pripă un plan de răscumpărare a activelor toxice ale celorlalte bănci, în valoare de 700 miliarde de dolari, pentru a împiedica prăbuşirea unui întreg sistem bancar.

De data aceasta muribundul nu mai este o societate privată ci economia unei ţări europene mijlocii. Europa a întors iar, istoric, privirile până când aceeaşi Germanie, aflată încă în convalescenţă după gripa subprime din ultimii doi ani, a sărit din aşternut realizând că euro scade la fel şi la Atena şi la Berlin. Dacă firmele greceşti şi mai ales băncile vor falimenta, primele afectate vor fi băncile germane, tapetate cu hârtie de non-valoare grecească, şi ceilalţi investitori germani, care nu vor recupera nici măcar o măslină de la debitorii greci.

Ieri, întâmpinată cu surle şi trâmbiţe pe pieţele financiare (vezi din nou 18 septembrie 2008, data anunţului de bailout al lui Paulson), Germania şi-a exprimat intenţia de a face bailout cu economia grecească.

La americani, după doi ani s-au întors la contribuabili jumătate din cele 700 miliarde din bailout, cu dobânda aferentă. La greci, dacă acest lucru nu se va întâmpla, peste doi ani ministrul de finanţe al Greciei se va numi Wolfgang Schäuble iar casarea farfuriilor sparte după paranghelie va trece tot în atribuţiile contabililor Bundestag-ului.

Dar Grecia e doar o ţara din PIGS. Ce se va întâmpla cu ceilalţi purceluşi? Pai napoleonii au mai salvat o dată economia iberică iar irlandezii, săracii, ar putea să treacă din nou de la euro la sterlină. Uşor-uşor, după multinaţionale vor apărea multinaţiuni, după fuziuni de mari companii vor apărea bailout-uri de ţări şi, fără să se tragă nici măcar un foc de armă, vom avea din nou sfere de influenţă, de data aceasta economice, totul graţie providenţialului bailout.

Mergând mai departe cu acest scenariu copleşitor, vom ajunge şi la dureroasa întrebare: nouă cine o să ne facă bailout? Mai întâi să vedem la cine avem datorii mai mari: la austrieci, la nemţi, la francezi (vezi Renault, Sanofi-Aventis, Lagrange etc)?

Sau poate ne va sări în ajutor cu un bailout Unchiul Sam, salvatorul de serviciu, care tocmai şi-a sprijinit la Rădăuţi umbrela cu rachete. La urma urmei, PIB-ul României e mai mic decât bailout-ul pentru marele asigurator AIG. Şi uite aşa, la un posibil referendum toţi românii vor dori un ministru francez la justiţie, un german la finanţe, un austriac la transporturi şi musai un american la apărare. Vom avea şi autostrăzi şi turism, pensia lui Florea Geica va deveni mai mică decât a domnului Kohl, iar veniturile cumulate ale doamnei Andronescu nu le vor mai întrece pe ale Herthei Muller. Pe ecranele televizoarelor Carla Bruni o va scoate din prime time pe Elena Udrea iar mogulul Berlusconi îi va eclipsa pe baronii autohtoni.

În cazul Anschluss-ului, poporul austriac s-a eliberat abia după şapte ani cu ajutorul armatei ruse; în cazul bailout-ului se vor elibera doar ţările dispuse să muncească din greu, pe bani puţini, şi care vor renunţa repede la orgoliile naţionale.

Dar dacă tot ne ocupăm de scenarii, să mai propunem unul: România însăşi ar putea pune de un bailout micut; oare nu cumva avansul de 100 milioane dat Moldovei este doar începutul?