OPINII Apostolii preţurilor mari din energie uită păţania petrolului din 2008

Din foarte multe direcţii ni se aruncă idea că preţurile mari din energie sunt aici pe termen lung şi că ar trebui să lăsăm orice speranţă pentru a le vedea la niveluri mai suportabile. "Preţurile din energie nu vor mai reveni niciodată la nivelurile scăzute la care au fost înainte de pandemie. Şi nici nu trebuie să mai revină, dacă vrem ca planeta să mai fie locuibilă peste 30 sau 50 de ani", spunea recent economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, care ne mai sfătuia, printre altele, să consumăm mai puţină carne de vacă din cauza gazului metan produs de acestea.

Când am mai auzit astfel de predicţii legate de preţurile din energie? Eu, personal, în vara lui 2008, când preţul petrolului ajunsese la 175 dolari/barilul, apăreau tot soiul de analize care îl dădeau ca sigur peste 200 dolari în curând ("epoca petrolului ieftin a apus, e o resursă epuizabilă"), dar au început să se simtă efectele crizei economice şi peste câteva luni, în ianuarie 2009, ţiţeiul era sub 40 dolari/baril. Bugetele statelor exportatoare depind de această resursă, nu poţi opri robinetul când nu îţi convine preţul, astfel încât extracţii se fac şi la 150 dolari/baril şi la 20 (ca în primăvara trecută). Preţul a prăbuşit însă cererea în contractare puternică şi nu producţia redusă.

De ce n-ar fi aşa şi în ceea ce priveşte energia electrică şi gazul? Suntem într-o economie de piaţa liberă în care unele tendinţe naturale sunt exagerate copios de altele speculative. Preţul petrolului în creştere accelerată în 2008 era dat de speculaţiile pe contractele la termen şi de spargerea bulei imobiliare care lăsase multe fonduri de risc fără combustibil.

Preţul energiei urcat acum în stratosferă are legătură cu revenirea cererii după pandemie, sugrumarea exporturilor de gaze de către Rusia pe fondul disputelor legate de noul gazoduct spre Germania, dar şi cu speculaţiile cu preţul certificatului de carbon (destinat producătorilor de energie poluantă, precum cărbunele), sau cu contractele la termen pentru energie electrică şi gaze naturale. Deci iar vorbim despre speculatatori care au profitat de decalajul dintre cerere şi ofertă.

La o contractare masivă a cererii, previzibilă prin prisma preţurilor foarte mari la care s-a ajuns în acest moment, dublată de dezvoltarea unor capacităţi de producţie noi din zona eoliană, solară sau nucleară în următorul an, ce vor face speculatorii? Se vor retrage repede şi vor încerca să profite şi pe sens contrar dacă e posibil. Aşa că am putea avea efectul de pendul pe care l-au experimentat şi cotaţiile ţiţeiului din iarna lui 2009.

Deci să nu zicem hop cu preţurile acestea mari până n-am trecut de pârleazul primei contracţii economice.

Să mai observăm că preţurile mari ale certificatului de carbon n-au băgat în faliment până acum producătorii de cărbune, ci doar companiile care erau mari consumatoare de energie, mai mult sau mai puţin curată. La actualele preţuri supravieţuiesc şi minele de cărbune, iar toată piaţa s-a aliniat la cotaţiile lor, deşi în nuclear sau hidro costurile de producţie sunt mult mai mici. La o corecţie masivă în piaţa energiei vor apărea adevăratele probleme pentru aceşti producători, pentru că s-ar putea intra repede sub costurile lor de producţie, mai ales că certificatele de carbon rămân de plată chiar dacă sunt mai puţin umflate speculativ.

Din păcate, minele nu pot fi închise şi redeschise de câte ori e nevoie de echilibrare, de câte ori nu bate vântul sau sunt norii mai groşi astfel încât să ne pregătim din vreme în vreme de puseuri ale preţurilor energiei electrice.

Cum, însă, după spargerea unui tipar e mai greu de revenit imediat pe aceeaşi filosofie (nici la petrol nu am mai bifat preţurile din vara lui 2008, deşi resursa în cauză tot epuizabilă este), să sperăm că şi aceste vârfuri conjucturale vor rămâne pe viitor sub preţurile din această toamnă.