OPINII Banca Transilvania 2005 nu este Banca Transilvania 2004

• Sau diferenţa dintre un termen nou şi o ignoranţă cu ştaif

În data de 1 aprilie am publicat un articol care făcea referire la un articol apărut în alt ziar aşa zis de specialitate, care prelua o parte dintre-un studiu Raiffeisen Viena referitor la supra-aprecierea acţiunilor băncilor româneşti pe piaţa de capital.

Data apariţiei articolului res-pectiv a coincis cu o acţiune de trîntire a acţiunii TLV, fapt pe care l-am considerat şi îl consider încă, o mare tentativă de manipulare. Aceasta a şi reuşit pentru trei zile (mereu la noi minunile ţin numai trei zile). Spre dezamăgirea domnului Bogdan Câmpianu, şeful Diviziei Cercetare din "Raiffeisen Capital & Investment", nu sînt deloc indig-nat de concluziile raportului, despre care aflu că a fost preluat incomplet şi fără drept de către ziarul care l-a publicat aşa cum a apărut. Nici concluziile sale nu mă interesează, cu atît mai puţin ce vor face acei inves-titori instituţionali sofisticaţi care utilizează raportul respectiv. Ce fac investitorii români în fragila piaţă de capital românească nu îmi este indiferent. Cîteva comentarii trebuie făcute. Articolul citat nu pomenea despre dividend yield ci despre randament, cotat la 0,00%, ceea ce evident este incorect. Legat de termenul de "remuneraţia acţiunilor" (care îmi aparţine), înţeleg prin el, acel cîştig cert pe care îl aduce acţiunea, respectiv dividendul, acţiunile emise la un preţ promoţional sau acţiunile gratuite. Căci miza pe creşterea valorii de piaţă a acţiunilor se poate dovedi o himeră. Valorile din perioada 1-20 februarie, comparate cu cele actuale sînt o dovadă mai mult decît edificatoare. În acelaşi timp nu pot să nu remarc faptul că tînărul cercetător de la Raiffeisen, care pe deasupra este şi şef, are serioase lacune teoretice şi practice. Domnia sa consideră că acţiunile gratuite acordate de către Banca Transilvania nu aduc nimic acţionarilor, considerînd că dacă un emitent îşi majorează numărul de acţiuni, valoarea societăţii ar fi aceeaşi, fapt care ar trebui să reducă proporţional valoarea acţiunilor, păstrînd capitalizarea bursieră. Greşeala este capitală şi o să i-o demonstrez băbeşte, aşa cum fac de cele mai multe ori, considerînd că nu toţi cititorii mei sînt super experţi. În cazul Băncii Transilvania, din cele 915.992.876 acţiuni noi, numai 251.209.155 sînt emise pe baza rezervelor vechi, provenite din primele de capital la acţiunile subscrise în 2004. Alte 531.283.721 acţiuni reprezintă profitul capitalizat (transformat în acţiuni). Dacă ştie ceva contabilitate B.C., ar trebui să ştie că profitul de repartizat este datorie şi nu face parte din capitalul propriu. Numai cînd se capitalizează, intră atît la capitalul social cît şi la capitalul propriu (C.S.+rezerve asimilate capitalului). Încă 133.500.000 acţiuni vor fi subscrise la 4.000 lei bucata. Prin aceasta capitalul social creşte cu 133,5 miliarde, iar capitalul propriu creşte cu 534 miliarde, din care 400,5 miliarde rezerve din prime de subscriere. Aşadar, nu avem de a face cu o majorare a capitalului social în condiţia păstrării capitalului propriu, ci avem o creştere a capitalului propriu al băncii ca urmare a capitalizării profitului în loc de distribuirea de dividende cu 1.065.283.721 mii lei pentru a fi exact. Raportat la capitalul propriu la 31 decembrie 2004, reprezintă o creştere de 19,32%, iar fondurile proprii vor creşte cu 20,008%, creşteri care se vor reflecta categoric în capitalizarea bursieră, total sau parţial. Cum la o bancă, banii se fac din bani şi cum B.T. este recunoscută ca fiind cea mai performantă în valorificarea activelor administrate, profitul şi implicit fondurile proprii ale băncii vor fi mai mari decît în anul 2005. Aşa că Banca Transilvania 2005 nu este nicidecum aceeaşi cu Banca Transilvania 2004. Şi pentru că se constată că B.C. m-a citit numai pentru că a fost ofuscat de critica presupusă la adresa studiului vienez, îi notific faptul că niciodată nu am scris că o acţiune trebuie să crească sau să scadă. În cel mai rău caz am spus că ar putea să crească sau să scadă, ceea ce de foarte multe ori s-a şi întîmplat, dar nu mereu.

Eu niciodată. Constat însă că numai din cărţi nu se învaţă totul. Căci şi cărţile mai greşesc. De exemplu, teoria pieţei de capital spune că acţiunea este imună la inflaţie, deoarece reprezintă o parte indiviză a patrimoniului, care se reevaluează automat cu inflaţia, cu corecţia obligatorie ca activitatea curentă să nu genereze pierderi. Dacă ar fi fost aşa, preţurile acţiunilor din 1997 ar fi trebuit să crească de cîteva ori pînă în 2001-2003. În realitate, indicele foarte mare al inflaţiei a condus la scăderea preţului acţiunilor. Cînd constat că o (pseudo) analiză ar putea să inducă decizii greşite din partea micilor investitori, pentru care, de fapt, scriu. Nu pot să tac.