OPINII Băncile speculează la maximum apetitul de consum al românilor

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 martie 2019

Dobânzile la creditele noi în lei acordate de bănci cu o scadenţă mai mică sau egală cu un an au sărit la 12,5% pe an, în timp ce împrumuturile de consum pe termen mai lung s-au ieftinit uşor, la începutul anului.

Din raportul BNR pe luna ianuarie se observă cum împrumuturile cu scadenţă scurtă acordate de bănci au ieşit bine din rând - dacă pentru împrumuturile aflate deja în sold cu scadenţa de până la un an dobânda era de 11,5% pe an, la cele noi avem un salt de aproape un procent în ianuarie, până la 12,49% (de reţinut că în decembrie, dobânda la creditele noi cu acceaşi scadenţă era de 10,63%). Faptul că băncile speculează acum apetitul ridicat pentru consum devine evident dacă ne raportăm strict la împrumuturile luate cu această destinaţie şi scadenţă mai scurtă. În timp ce dobânda la creditele aflate pe sold pentru consum, cu scadenţa până la un an, era de 11,5% pe an, la împrumuturile nou acordate aceasta a ajuns la 14,74% (în urcare de la 14,03% în decembrie). Per total, dobânda la creditele de consum chiar a scăzut, de la 10,45% la creditele vechi la 10,12% pentru împrumuturile noi, ceea ce înseamnă că băncile au redus costurile la împrumuturile cu scadenţe mai lungi şi le-au crescut substanţial pe cele aferente împrumuturilor "scurte". De altfel, în ceea ce priveşte creditele de consum cu scadenţa de peste 5 ani, dobânda medie scăzuse în ianuarie de la 7,94% pe an pentru împrumuturile aflate pe sold la 7,36% pentru împrumuturile noi. O  reducere la fel de evidentă se observă şi în ceea ce priveşte împrumuturile de consum cu scadenţa cuprinsă între 1 şi 5 ani, unde dobânda medie s-a redus de la 10,82% la 10,18%. În condiţiile în care Robor la 3 luni, reperul luat în calcul de majoritatea băncilor pentru calculul dobanziii la împrumuturile de consum a oscilat în ianuarie destul de puţin, între un minim de 2,9% şi un maxim de 3,1%, scumpirea palpabilă a împrumuturilor de consum cu scadente scurte denotă că băncile au sesizat un cumul de factori care lucrează în defavoarea debitorilor: majorarea veniturilor (mai mulţi îşi permit să rambuburseze acum mai repede datoriile) şi apetiul crescut pentru consum (banii suplimentari trebuie plasaţi în ceva după creşterea salariilor). Şi destinaţia acestor împrumuturi diferă substanţial de cea a creditelor de consum acordate pentru mai mult de 5 ani. Dacă în primul caz e vorba de vacanţe, gadgeturi şi mici retuşuri prin casă, în cel de al doilea vorbim poate de autoturisme, renovări substanţiale etc. (adică la genul de cheltuieli pe care le angajezi după o chibzuinţă matură spre deosebire de prima categorie unde deciziile se iau mai impulsiv şi nu se analizează foarte bine costurile percepute de bănci).

Lucrurile sunt mult mai liniştite în ceea ce priveşte împrumuturile acordate pentru achiziţia de locuinţe. La creditele cu scadenţa de peste 5 ani, dobânda medie a creditelor aflate în sold era de 5,61%, iar pentru împrumuturile noi în ianuarie se percepea 5,64% pe an pentru scadenţele cele mai lungi .Oscilaţiile faţă de finalul anului trecut nu sunt mari (dobânda medie era în decembrie 2018 de 5,67% pentru împrumuturile aflate în sold şi de 5,79% pentru creditele noi), dar lucrurile sunt mai puţin digerabile dacă privim pe termen mai lung, unde scumpirea este eviedentă odată cu saltul Robor din minimele istorice. De pildă, dobânda medie pe aceeaşi maturitate era, în decembrie 2016, de 3,32% pentru creditele aflate în sold şi de 3,48% pentru împrumuturile noi, ceea ce face ca efortul de rambursare pentru posesorii de împrumuturi Prima Casă să fie sensibil majorat. De la 3,5% la 5,6% este o diferenţă procentuală de 60% şi, având în vedere că DAE este apropiată de dobânda la împrumuturile pentru achiziţia de locuinţe, o creştere comparabilă a fost simţită şi în ratele lunare. Nu ştim în ce măsură majorarea veniturilor din ultimii 2 ani a acoperit acest salt al valorii ratelor. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb