English
Într-un articol publicat, recent, şi intitulat "România a intrat în clasa - începe post-tranziţia", domnul Varujan Vosganian, preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe a Senatului României, ne anunţă, triumfător, că agenţia Fitch Ratings apreciază că economia românească a devenit mai puţin riscantă pentru investitori, motiv pentru care ne-a săltat în clasament, de la calificativul "BBB" la cel de "A minus".
Agenţia Fitch Rating acordă economiilor naţionale de pe planetă note de la "D" (nu de la "C", cum, eronat, spune domnul senator în articolul menţionat), care desemnează gradul cel mai mare de risc, pentru ţări destabilizate, aflate în conflict armat sau război civil, până la calificativul AAA - gradul cel mai mic de risc, în această categorie intrând, de regulă, economii naţionale ca cele din SUA, Marea Britanie, Germania, Canada, Elveţia etc. Între cele două extreme există mai multe trepte - "DD", "DDD", "C", "CC", "CCC", "B", "BB", "BBB", "A", "AA" - fiecare cu subtreptele "minus" şi "plus".
Domnul Vosganian este aşa de impresionat de calificativul acordat de agenţia Fitch, încât îşi încheie articolul scriind că intrarea noastră în clasa "A" ne arată că, în România, "cel puţin în ceea ce priveşte dimensiunea economică, tranziţia s-a încheiat".
Aş vrea să-l temperez puţin pe domnul preşedinte al comisiei senatoriale, amintindu-i că şeful său, domnul Călin Popescu Tăriceanu, a stabilit că, în România, tranziţia s-a încheiat acum aproape doi ani, odată cu investirea domniei sale în funcţia de prim-ministru. În toate "dimensiunile", nu numai în cea "economică". A se revedea discursul rostit cu acea ocazie de domnul Tăriceanu.
Un al doilea motiv de temperare a reacţiilor noastre în faţa clasamentelor agenţiei Fitch poate fi şi acela că, în prima jumătate a deceniului trecut, economiile naţionale ale "tigrilor asiatici" intraseră, demult, în clasa "A" a acestor clasamente. Ceea ce nu le-a ferit de criza financiară care s-a abătut asupra lor în a doua jumătate a acelui deceniu. Ungaria a intrat în clasa "A" încă din anul 2001. Ceea ce nu a împiedicat-o să ajungă la o datorie externă de aproape 70 de miliarde de euro şi la criza în care se află acum.
Urmăresc, de mulţi ani, clasamentele întocmite de agenţia Fitch Ratings, ca şi cele elaborate de multe alte agenţii de specialitate în domeniu. Aceste clasamente sunt interesante şi utile. Atât pentru investitori, cât şi pentru analişti. Ele sunt foarte utile pentru investitorii şi analiştii prudenţi şi dăunătoare pentru neavizaţi.
Utilitatea calificativelor acordate de Fitch Ratings este limitată atât de competenţa specialiştilor agenţiei, cât şi de calitatea informaţiilor pe care aceşti specialişti le primesc de la diferite state ale lumii.
Personal, citesc cu multă circumspecţie astfel de clasamente, mai ales când se referă la economiile fostelor state comuniste. După opinia mea, specialiştii de la Fitch Ratings subestimează două particularităţi fundamentale ale multora dintre economiile acestor ţări: caracterul oligarhic al proprietăţii asupra capitalului, rezultat din aşa-zisa privatizare post-comunistă, şi gradul înalt de dependenţă al acestor economii faţă de capitalul străin speculativ. Mai devreme sau mai târziu, aceste particularităţi vor determina apariţia de crize financiare, cu grave consecinţe sociale.
În cazul României, de exemplu, specialiştii de la Fitch Ratings, ne spune domnul senator Vosganian, ne-au acordat calificativul de "A-", ca urmare a luării în considerare a următorilor trei factori: 1 - creşterea economică din ultimii ani, într-un ritm mediu anual de 5,7%, în perioada 2001-2005; 2 - volumul masiv de investiţii străine directe, care, în aceeaşi perioadă, ar fi fost de 4,7% din PIB; 3 - gradul de îndatorare relativ redus, sub 20% din PIB, la sfârşitul anului 2005.
La o privire mai atentă, observăm că toate cele 3 cifre menţionate de domnul senator sunt aşezate pe o temelie de... nisip.
Creşterea anuală medie de 5,7% vine după ce, în 1999, coborâsem la nivelul anului 1980. Când copilului îi creşte al doilea dinte, spunem că numărul dinţilor a crescut într-un ritm de 100%. Mai departe: creşterea PIB-ului s-a realizat prin creşterea datoriei externe. În perioada 2001-2005, valoarea medie anuală a serviciului datoriei externe - ratele de rambursare a datoriei plus dobânda aferentă - a fost aproape egală cu creşterea anuală a PIB-ului. Ce am creat în plus am dat la străini.
Investiţiile străine directe sunt... pe hârtie. În baza unei prevederi legale aberante, sunt înregistrate ca investiţii străine directe toate tranzacţiile prin care străinii cumpără capital financiar (acţiuni) de la statul român. În urma acestor tranzacţii, valoarea capitalului real (investiţii directe) nu creşte cu niciun cent. Interesant de remarcat este faptul că acţiunile cumpărate de aceiaşi străini de la persoane fizice şi juridice private române nu sunt considerate investiţii străine directe, ci investiţii speculative.
Între timp, datoria noastră externă, publică şi privată, a ajuns la aproape 30 de miliarde de euro, iar deficitul contului curent la o valoare de 5 miliarde de euro. Ne apropiem cu mare viteză de momentul în care vom produce mai mult pentru a acoperi serviciul datoriei externe decât pentru propriile noastre nevoi de consum şi investiţii. Ori, este foarte posibil ca, chiar mai devreme, atraşi de diverse alte oportunităţi, străinii să-şi retragă banii investiţi în valori mobiliare şi imobiliare, cursul de schimb şi preţurile să o ia razna, iar salariile şi pensiile să se înjumătăţească, din nou. Cum s-a mai întâmplat. Şi în America Latină. Şi în Asia de Sud-Est.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
