OPINII Care sunt avantajele francului elveţian faţă de alte monede?

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 aprilie 2016

Care sunt avantajele francului elveţian faţă de alte monede?

Nu, nu e o glumă proastă, e introducerea la un text de prezentare a ofertei la creditele în franci elveţieni aduse de Raiffeisen Bank în septembrie 2006, toată prezentarea fiind împachetată frumos, într-un pliant pentru clienţi. Nu sunt în posesia altor pliante asemănătoare realizate la comanda băncilor cu care Raiffesen se bătea în acele luni pentru cota de piaţă într-o Românie care fremăta sub bula imobiliară şi bursieră, cuvântul de ordine fiind "ia acum cât mai apuci la preţurile astea". Bănuiesc însă că argumentaţia nu era foarte diferită. Deci, ce recomanda împrumutul în franci, potrivit Raiffeisen: "Stabilitatea. Stabilitatea unei monede este dată de stabilitatea economiei ţării emitente. Francul elveţian (CHF), emis de Banca Naţională a Elveţiei, este considerat una dintre cel mai stabile monede. Ţară neutră şi cu stabililitate politică istorică, Elveţia este caracterizată în acelaşi timp de o economie sănătoasă, cu o creştere sustenabilă şi constantă, fără dezechilibre majore şi cu o inflaţie redusă. Rata scăzută a inflaţiei, susţinută de o creştere economică echilibrată, a permis rate ale dobânzii scăzute, ceea ce reprezintă un alt avantaj major pentru moneda elveţiană".

Românii erau, deci, invitaţi să ia credite într-o monedă "stabilă". Stabilă pentru cine? Pentru cei cu economii şi venituri în franci poate. Pentru cei cu împrumuturi, "stabilitatea" francului nu suna deloc bine pentru perioadele în care moneda lor naţională devenea "instabilă". Ceea ce s-a întâmplat la un moment dat, iar devalorizarea leului faţă de franc dă dureri mari de cap acum celor care au ales în urmă cu 9 ani "stabilitatea francului" la sfatul Raiffeisen. Dar acesta nu era singurul avantaj.

Raiffeisen mai adăuga: "Rata dobânzii. Expresie a performanţei, stabilităţii economiei şi a sistemului bancar din Elveţia, rata dobânzii la francul elveţian este în general mai mică decât la celelalte monede cu circulaţie internaţională (Euro, USD). În urma liberalizării circulaţiei de capital pe plan internaţional, numeroase bănci comerciale din Europa Centrală şi de Est au început să ofere credite în moneda elveţiană. Clienţii au ales aceste credite datorită dobânzilor mai mici decât cele în moneda naţională, putând să împrumute o sumă mai mare de bani".

S-a mers, aşadar, pe dobândă mai mică egal rată mai mică, iar rata mai mică înseamnă raport rată/venituri mai permisiv, deci credit mai mare. Care era marja de siguranţă a debitorilor în ideea în care cursul leu, zlot, forint etc/CHF îşi pierdea stabilitatea? BNR nu şi-a pus problema, Raiffeisen nu şi-a pus problema, de ce să şi-o pună debitorii care urmau să ia mai mulţi bani de la bancă, mai ales că asta era moda în regiune, cum se arăta în pliant?

În sfârşit, Raiffeisen miza pe o "monedă convertibilă": "În cazul acordării unui credit în franci elveţieni, Raiffeisen Bank vă oferă atât posibilitatea convertirii sumei în moneda naţională, cât şi posibilitatea efectuării schimbului valutar pentru ratele lunare. Veniţi la orice sucursală Raiffeisen Bank şi beneficiaţi de dobânzi speciale: 4,9% pentru creditul imobiliar Casa Ta şi 5,9% pentru creditul de nevoi personale nenominalizate garantat cu ipotecă Flexicredit Plus".

În rezumat, mulţi au auzit cam asta la ghişee: -"Ne pare rău, nu vă calificaţi pentru un împrumut în lei la suma solicitată, având în vedere veniturile actuale, dar aţi putea avea acces la unul în franci elveţieni".

-"În franci, n-am auzit prea bine de moneda asta, nu e cam riscant?". -"Noo, nu va faceţi probleme, francul e cea mai stabilă monedă, n-aţi auzit de băncile elveţiene? În plus, dobânda e mai mică decât la leu sau euro şi vă transformăm noi francii în lei când vă virăm împrumutul, iar ratele le plătiţi tot cu lei, facem schimbul valutar la ghişeu!"

Nu ştiu ce impresie face un astfel de pliant la BNR, dar mie unul mi se pare publicitate înşelătoare. Să vorbeşti de stabilitatea monedei creditului în CHF, în condiţiile în care veniturile debitorilor sunt în valute considerate exotice pe plan internaţional este o mostră de manipulare evidentă a unui public neavizat. De ce n-ar fi obligate atunci băncile care au avut astfel de campanii de atragere de noi clienţi pentru creditele în franci să îşi asume stabilitatea cursului invocată operând conversia împrumuturilor la cursul istoric franc-leu din momentul acordării?

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. asa ar fi corect sa faca conversia dar traim in romania si nu se poate o tara plina decoameni corupti in toate institutiile.

    1. Peste 1 milion de procese se face lege ca taxa auto.

      Deschideti procese ! 

    Bn a Elvetiei cu Bce si cu Bnr cred ca sunt msnjiti pe msini atat la noi cat si in Europade Est.

    Tamenie mai mere nu se putea. Europa vrea unire aceeasi moneda Euro, aceeasi lege, drepturi -obligati. 

    Bancile au vazut vaci de muls in Est, cimpara terenuri case, fabrici le inchid doar sa ptospere Vestul. 

    Vestul nu poate creste fara Est sa se ia la tranta cu China. 

    Ca cost o Europa Unita era mai ieftina aceeasi moneda nu mai plateam tiptarii dela Bnr, aceeasi lege in UE nu mai plateam tiptari de Parlamentari /tara si tot asa in fiecare tara era o economie enorma.

    Au luat calea aceasta unde Elvetia a pus piciorul in prag ca vrea chf cu cateva banci prin offshore specializate, Europa Lumea incepe sa nu mai aiba incredere in sistemul bancar Elvetian si atunci se prabuseste castelul de nisip Banci. 

    reclama.

    Sper ca ati prezentat-o la Anpc si Beuc. 

    Astept un raspuns din partea lor si mai ales amenda ( mie mi se pare reclama mincinoasa ). 

    In Elvetia si-a dus Hitler bani si Europa murea de foame. 

    Cereti de la Raiffeisen reclama completa side la celelalte banci care au dat credit chf. 

    Eu stiu ca legea Romana obliga sa iti menti hartiile pe firma 10 ani.

    Gccc cereti reclamele si prezentatile si mie. 

    Nu este vorba de o "CONVERSIE". Acest termen este impropriu si totalmente neavenit.

    Clientii, dar mai ales eu, nu sunt de acord cu "CONVERSIA". 

    Clientii doresc aplicarea principiilor consumatoriste aplicate peste tot in domeniul relatiilor profesionisti - consumatori: 

    Intri in magazin sa-ti cumperi o paine. Pe raft, sub sortimentul de paine scrie 2 lei o paine. Iei painea si ajungi la casa sa o platesti. Acolo, casierul iti spune senin: Stiti, painea costa de fapt 2,80 lei ca asa am eu chef (a se citi diverse clauze abuzive din contractul de credit). 

    Fata de ceea ce au tot vehiculat cei din sistemul bancar, creditele noastre nu au avut aceasta posibilitate de a decela pretul final al produsului ca in cazul ipotetic prezentat de mine, pretul lipsit de echivoc... Adica 2 lei pe care il gasesti pe eticheta de pe raft. 

    Conversia reprezinta un mecanism pe care profesionistul il negociaza cu consumatorul, mai ales la schimbarea unei valute.

    Eu nu vreau sa "convertesc" acest credit, eu vreau sa platesc painea la pretul inscris pe raft, 2 lei. 

    1. amice, esti idiot, nu intelegi o boaba din ceea ce spui

      hahahaha

      Corect

      corect

    Publicitate înșelătoare evidenta

    Cum poti imprumuta 500 milioane de chf daca in cont nu ai decat 50 milioane de chf? Asta deoarece stii ca chf se va dubla in 3-4 ani (din 2009-2010 cursul este aproape de 4 lei!) si vrei sa faci profituri ametitoare, profituri pe care nici macar nu le declari intara! Reteta Raiffeisen: 1. gasesti 1 mie de clienti pe care ii inseli cu reclame ca cea din articol 2. Acorzi fiecaruia cate 50 mii chf 3. Imediat, in maxim 1 saptamana, pui presiune cu telefoane pe client pentru un schimb in lei SUPERAVANTAJOS! Astfel se intorc cele 50 milioane de chf in cont, cei 1 mie de clienti raman cu credit scriptic in chf pe 20-25 de ani. 4. Se repeta pasul 1, 2, 3 de 10 ori si rezultatul este: 10 mii de clienti cu cate 50 mii chf scriptic in cont, dar faptic cu lei. Si uite asa Raiffesen are in portofoliu credite de 500 milioane chf fara sa fi avut mai mult de 50 milioane. Investugheaza cineva si acest aspect oare?!!

    1. ce cretin esti :))). cine va face textele astea?

      au aparut postacii bancilor...auzi la ei "texte"...dar daca nu sunt "texte" si vor fi si probe insensul asta?! cine vor fi cretinii atunci? :)))

      Tipic escrocilor! In loc de contraaurgumente vin cu insulte! Escrocule bancher vine ziua in care totul trebuie explicat si platit! Si tu simti asta, si ti-e groaza! ESCROCULEEEE!

    ... ca a fost practica comerciala INSELATOARE. Pacat ca am avut si inca avem un ANPC slab!

    1. Mergeti la Anpc European.

      mergeti la munca, trantorilor

      Daca stam stam pe bani nostri.

      Tu te referi sa platim in continuare "clauzele abuzive" si sa lucram mai mult ? 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb