OPINII Cât de stabil este cursul leului? Depinde cu ce îl comparăm

Cât de stabil este cursul leului? Răs-punsul la această întrebare a fost, în ultimii ani, "cât de stabil vrea BNR". Să facem un exerciţiu de imaginaţie: Guvernul Dăncilă anunţă că nu mai poate controla deficitul bugetar şi că acesta va depăşi în forţă ţinta prognozată de 3%, urcând peste 4,3% din PIB. Cu cât ar fi sărit leul şi ce cor am fi auzit în media pe această temă (variaţiuni la "dezastru", "maxim istoric", "topirea averii românilor")? Or, anunţul noului executiv privind deficitul nu a urcat leul pe pereţi, n-am avut o depreciere nici măcar cât consemnam în perioada referendumului pentru demiterea fostului preşedinte Băsescu. Evident, încercări de speculare au mai fost, mai ales după închiderea şedinţelor de tranzacţionare de la BNR, încurajate si de declaraţiile noului ministru de finanţe, dar de fiecare dată a urmat o intervenţie fermă a doua zi, iar speculatorii au înţeles că Banca Centrală nu vrea momentan o depreciere accentuată pe leu, aşa că au renunţat repede. Cine îşi asumă diferenţialul punctelor swap dacă vede că merge împotriva curentului? Asta legat de cât de bine se reflectă performanţele unei economii în cotaţiile valutare. Aici s-ar putea replica aducând drept contraargumente angajamentele de încadrare în deficit anii ce vin şi credibilitatea mai mare a guvernului de dreapta în faţa pieţelor financiare. Acelaşi guvern de dreapta care a ales, însă, să îşi satisfacă la rândul său clientela fără să strângă brusc şurubul cheltuielilor guvernamentale pe final de an pentru a atenua mărirea deficitului bugetar (poate şi din raţiuni de imagine, încercând să capitalizeze "dezastrul" moştenit).

Să aruncăm acum o privire asupra evoluţiilor din ultimii 10 ani. Cursul mediu anual a fost în 2009 de 4,23 lei/euro şi a avansat în prezent până la 4,77 lei/euro, o depreciere de 12,7%. Dacă pare mare, să ne uităm şi la inflaţie, în aceaşi perioadă, şi vedem că aceasta sare de 30%, incluzând aici şi deflaţia modestă din 2015 şi 2016, de aproximativ 2% cumulat. Să nu uităm că 2009, 2010, 2011 au fost ani cu inflaţie mai mare de 5% (6,1% în 2010), iar în 2013 şi 2018 s-a depăşit 4%. Dacă ne raportăm la regiune, în intervalul 2009-2019 leul s-a depreciat cu 12% faţă de zlot şi cu 16% faţă de coroana cehească. În schimb, a câştigat faţă de forint, având în vedere faptul că 100 de forinţi erau 1,51 lei în 2009 (curs mediu anual), dar valorează acum 1,42 lei. Dacă am pune baza în 2007, la maximul istoric al leului, de 3,1 lei/euro, deprecierea până la cursul de 4,77 lei/euro de acum ar însemna în jur de 55%, dar să nu uităm că şi inflaţia cumulată se învârte tot pe acolo (13% a fost doar între 2007 şi 2009) şi am avut de-a face cu o bulă speculativă şi o criză financiară globală în acest interval, plus o cădere a economiei între 2010 şi 2012.

În concluzie, nu aş fi foarte îngrijorat de evoluţia economiilor mele în lei parcate în depozite la termen cu scadenţă mai lungă şi titluri de stat în următoarea perioadă, având în vedere dinamica valutară din precedentul interval de zece ani, care a avut de toate, dar asta nu înseamnă că sunt la fel de liniştit în ceeea ce priveşte perspectiva joburilor. Automatizarea în creştere, forţă de munca importată şi schimbarea filosofiei economice a celor aflaţi la guvernare (se va renunţa probabil la politica de stimulare a cererii prin creşterea veniturilor populaţiei) vor pune presiuni pe cerere, iar oferta salarială se va subţia corespunzător.