OPINII Ce înţeleg bancherii prin educaţie financiară?

O scurtă trecere în revistă a programelor educaţionale sponsorizate de bănci sau derulate prin BNR arată că accentul se pune pe popularizarea instrumentelor şi instituţiilor financiare, în dauna cunoaşterii riscurilor majore aferente procesului de creditare, ori pe gestionarea mai eficientă a bugetului familiei, pentru a permite simultan plata ratelor şi asigurarea nevoilor elementare. Copiilor li se vorbeşte încă din gimnaziu despre bani şi bănci, conturi curente şi carduri, discuţii care continuă şi în liceu, la conferinţele/seminariile organizate de BNR, dar lucrurile bat pasul pe loc aici, puţini par preocupaţi de cunoştinţele viitorilor debitori adulţi, care ar trebui puşi în gardă din timp despre evoluţia ciclurilor economice, raportul invers proporţional între mărimea dobânzilor şi preţul activelor, levierul dobânzilor penalizatoare, riscurile la care se expun clienţii în caz de neplată (cu sau fără ipotecă la împrumut), monedele de refugiu în caz de criză şi evoluţia acestora, etc, etc.

"Şcoala de Bani", proiect lansat de BCR în toamna lui 2009 ca "program de educaţie prin divertisment", îşi propunea să dezvolte pe termen lung responsabilitatea publicului cu privire la gestionarea bugetului personal şi al familiei. Nu a fost singura bancă implicată în acea perioadă în proiecte similare, având în vedere că se impunea gestionarea adecvată a bugetului personal, astfel încât să încapă cât mai bine şi cheltuielile pentru nevoile elementare şi plata ratelor tot mai mari (începea deprecierea leului, creşterea dobânzilor şi apăreau comisioanele abuzive). De altfel, primul punct în manifestul lansat cu această ocazie pe net ("Cum ajungi falit în 10 paşi") e relevant în acest context. "Fii sigur, dar absolut sigur, că nu-ţi plăteşti datoriile la timp. Luna viitoare vor fi mai mari". Programul a inclus şi "o zi naţională fără cheltuieli inutile" pe 11 noiembrie.

Există şi programe care, sub aparenţa educaţiei financiare, aruncă doar cârlige de marketing. "Viaţa fără cash" promovat de Raiffeisen aduce în prim-plan un cuplu modern ce promovează stilul "smart", cei doi călătorind prin ţară timp de 7 luni fără să facă nicio plată cash (mă rog, probabil că n-au dat niciodată prin piaţă în timpul asta). Ce câştigă băncile cât timp tranzacţiile fără cash nu sunt comisionate şi nu au loc retrageri de la bancomat? Băncile iau comisioane de administrare a conturilor curente, iar comercianţii acceptatori plătesc anumite taxe pentru introducerea sistemelor de plată cu cardul, ca să nu mai vorbim de giganţii Visa şi Mastercard, care iau bani pentru orice card emis sub sigla lor.

Lucrurile au mai evoluat de atunci iar în prezent ARB (Asociaţia Română a Băncilor) are propriul site de educaţie financiară. Există un capitol relevant acolo despre riscurile asociate unui credit, o problema atât de sensibilă azi. Ei bine, ARB trece aici în revistă riscul de curs de schimb (dacă îţi iei creditul în altă valută - cam rar în zilele noastre), riscul de dobândă (Robor e mic acum, dar poate fi mai mare peste câţiva ani, se sugerează explicit) şi riscul diminuării veniturilor (se propune în acest caz încheierea unei asigurări de viaţă/şomaj/accident, pentru ca şi banca să doarmă mai liniştită). Dacă unul dintre acest riscuri se materializează, ARB crede că poţi discuta cu banca pentru reeşalonări, refinanţări, obţinerea unor perioade de graţie. Evident, nu se sugerează solicitarea diminuării soldului. Lipseşte ceva? Păi, în opinia mea, lipseşte tocmai esenţialul: câteva detalii despre corelaţia dobânzi/accesibilitatea împrumuturilor şi preţurile activelor (că să nu mai ia turma credit pe vârf de bulă), despre asumarea unui anumit raport rată/venituri (e sănătos să plăteşti 50% băncii?), câteva detalii legate de consumul compulsiv pe credit şi psihologia debitorului ("cumpăr acum, plătesc mai târziu, dar mult mai scump").

Nu doar băncile, ci şi BNR pare preocupată de creşterea nivelului de educaţie financiară. Se porneşte din ciclul primar cu disciplină opţională de educaţie financiară, unde copiii învaţă lucruri "elementare" precum ce este un cont, cum se foloste un POS, ce este un card. "Urmărim să formăm un viitor consumator de produse şi servicii bancare informat, care să nu mai ajungă la bancă să întrebe ce este un cont şi, în acelaşi timp, un potenţial economist care să lucreze în banca respectivă", declara autoarea manualelor elaborate sub egida BNR, Lidia Georgescu Golosoiu. Accentul e pus din nou pe popularizarea serviciilor în dauna discutării nocivităţii mentalităţii "vreau să am imediat acum ce îmi doresc, chiar dacă plătesc mai târziu, cumulat, mult mai mult". "Să vorbim despre bani şi bănci" este un proiect mai amplu, început în 2011 care introduce şi elevii de liceu în program, dar care ocoleşte, de asemenea, chestiunile mai sensibile, preocupat ca în cazul programelor sponsorizate de bănci, să nu pună în pericol diluarea clientelei viitoare. Ca să cităm direct de la sursă, activităţile s-au desfăşurat "la sediile BNR sau ale unităţilor de învăţământ şi au constat în expuneri şi proiecţii video referitoare la activitatea, funcţiile şi istoria băncii centrale, istoria banilor şi a monedei naţionale, explicarea unor noţiuni de bază economico-financiare (credit, depozit, inflaţie), precum şi în vizionarea unor filme educaţionale, cu accent pe monedele şi bancnotele aflate în circulaţie şi elementele de siguranţă ale acestora".

BNR a mai promovat o zi a porţilor deschise pentru studenţii economişti şi un program pentru mediul academic, "Academica" , ambele având însă o sfera mai îngustă şi specializată de adresare.

În concluzie, mediul bancar pare pregătit să înveţe debitorii să strângă mai eficient cureaua, ca să încapă cât mai bine plata ratelor ("gestionarea bugetului"), îşi popularizează serviciile pretinzând că educă publicul, dar evită cu graţie să pună în discuţie magia fenomenului prin care apar resurse nelimitate de creditare de la resursele limitate economisite de deponenţi, ori să-şi sperie viitorii clienţi vorbindu-le despre psihologia debitorului (euforia unei achiziţii trece mult mai repede decât scadenţa împrumutului), riscuri ascunse (îţi poţi piere bunurile chiar dacă n-ai ipotecă la împrumut), procedurile la limita legii (cesiunile, apariţia recuperatorilor şi eventualele abuzuri ale acestora) şi cum se pot contracara.