OPINII Cum impozităm drepturile de preferinţă

Întrebarea ar părea ridicolă dacă problema nu ar fi cât se poate de reală şi serioasă. Ştim cu toţii că profitul realizat din tranzacţii bursiere se impozitează cu 16%, ca orice altă activitate. Mai ştim, de asemenea, că în orice altă activitate se compensează profitul cu pierderile şi se aplică cota de impozitare la profitul brut impozabil, dacă acesta există. În cazul impozitării tranzacţiilor bursiere, când ajungem la tranzacţia cu drepturi de preferinţă la participarea la majorarea capitalului social al societăţilor listate, începem să avem o ptoblemă. Şi m-am convins de existenţa ei, atunci când am întrebat la societatea de brokeraj cu care lucrez, cum se înregistrează ca preţ acţiunile subscrise. Răspunsul a fost: "La valoarea nominală". Ei bine, de aici începe problema. Acţiunile subscrise se plătesc la Banca Transilvania, de exemplu, cu un leu pentru capitalul social, dar pe investitor îl costă mai mult. Pe lângă preţul plătit la bancă, mai plăteşte şi dreptul de preferinţă, în cazul în care a cumpărat de pe piaţă aşa ceva. Având în vedere limitele în care s-au tranzacţionat acestea, concret, între 0,0262 lei şi 0,0396 lei, şi ţinând seama de rata de majorare a capitalului social prin subscriere, de 11,046 %, rezultă că la comision zero (care în realitate nu există şi mai degrabă ar fi bine să calculăm cu un comision de 0,5 %), pentru a majora capitalul social cu 1000 lei, cumpărând de pe piaţă drepturi de preferinţă, a trebuit să plătim între 1.239 lei şi 1.360 lei. Profitul brut impozabil, dacă ar exista, ar trebui să fie diferenţa pe acţiune între acest cost real şi preţul net de vânzare al acţiunii. În cazul particular al unui nou venit în TLV pe filiera, drept de preferinţă cumpărat, urmat de subscriere a acţiunii şi vânzare (ipotetică, oricând doreşte aceasta), problema corectei impozitări se rezolvă dacă face subscrierea la acelaşi SSIF unde a cumpărat drepturile de preferinţă, iar după terminarea subscrierii şi majorării de capital, în contul clientului pe acţiunile TLV subscrise se înregis­trează toate costurile, atât costul acţiunilor, costul drepturilor de preferinţă şi toate comisioanele plătite de către învestitor. Când acesta nu este un nou venit, cum este şi cazul meu, şi probabil al majorităţii celor care au cumpărat drepturi de preferinţă, modul corect de înregistrare a cheltuielilor este ca la costurile anterioare (portofoliu de acţiuni înmulţit cu preţ mediu de achiziţie anterior) să se adauge la portofoliul de acţiuni toate acţiunile subscrise, iar la cos­turi, preţul de achiziţie al drepturilor de preferinţă, plus preţul de 1 leu/acţiune pentru toate acţiunile subscrise, pe drepturi anterioare rezultate din calitatea de acţionar anterior plus cele rezultate din cumpărarea dreptului de preferinţă. După efectuarea acestor înregistrări, va rezulta un nou preţ mediu pe acţiune al întregului portofoliu, care va fi luat ca bază pentru impozitări viitoare sau ca pierdere înregistrată ce ar putea compensa eventuale profituri pe tranzacţii cu alte acţiuni. Dacă ne referim, însă, la situaţia concretă a acţiunii TLV, chiar dacă în ultimele zile se înregistrează o revenire care ar putea fi numită spectaculoasă, res­pectiv creştere de la minimul de 1,192 lei/acţiune la peste 1,4 lei/acţiune, cu toată creşterea de 25% a numărului de acţiuni acordată din profitul băncii şi subscrierea la valoarea nominală de 1 leu/acţiune, cu drepturi de subscriere acordate sau cumpărate, nu prea cred că există acţionar mai vechi care să se poată lăuda că are un preţ de revenire care să-i asigure acum profit din vânzarea acţiunilor TLV, dacă ne întoarcem înapoi pe firul istoriei, dar asta este o altă poveste.

Cum nu există cumpărare fără vânzare, problema impozitării nu este terminată. Să vedem ce se întâmplă cu vânzătorii. Pentru a vinde ceva, trebuie să îl ai. Dreptul de preferinţă nu este un drept abstract. El rezidă din existenţa unor acţiuni la o anumită dată. Pentru a avea acest drept nu s-a plătit un drept ca atare, cu excepţia celor care au avut buna inspiraţie să speculeze cu aces­te drepturi, aşa cum am arătat la momentul respectiv. Un deţinător de acţiuni care avea drepturi de preferinţă la subscriere şi a vândut acest drept, a realizat un venit, care în ochii de contabil strângător al fiscului este un venit fără cheltuială şi ca atare toată suma încasată este profit brut impozabil. Nimic mai adevărat. Pentru a putea să vândă dreptul de preferinţă a trebuit, mai întâi, să cumpere acţiuni, care au avut un cost. Vânzând dreptul de preferinţă la subscriere dat de acest cost al acţiunilor din portofoliu realizează un venit care ar trebui să se scadă din costul acţiunilor din portofoliu, rezultând, astfel, un alt cost mediu pe acţiune al portofoliului. La vânzarea şi a acţiunilor, preţul de vânzare se va compara cu cel de cost şi va rezulta fie o pierdere mai mică, fie un profit mai mare, care se va impozita ca atare.

Pentru a fi înţeles ,să luăm un caz concret. Un investitor are (de fapt a avut) 100.000 acţiuni TLV cu preţul mediu de 2,5 lei/acţiune. În loc să subscrie a ales să vândă acest drept şi a avut norocul sau inspiraţia să vândă binişor cu 0,036 lei, încasând, fără comision, suma de 3.582 lei. Dacă această sumă s-ar impozita, ar trebui să plătească 573,12 lei. Dacă, la cheltuiala pentru portofoliu, se scade suma încasată, costul total al portofoliului va fi de 246.418 lei. Dacă a avut drept să vândă preferinţă, automat are şi dreptul să primească acţiunile acordate din profit, adică 24.998 acţiuni la valoarea de înregistrare de 1 leu, rezultând, astfel, un portofoliu de 124.998 acţiuni şi un cost de 289.414 lei şi un preţ mediu de 2,1713 lei/acţiune. Prin urmare, se va plăti impozit pe profit numai după ce preţul acţiunilor va depăşi această valoare cu mai mult decât comisionul de vânzare. Dacă nu se înregistra ca venit suma rezultată din vânzarea dreptului de preferinţă, preţul mediu al portofoliului ar fi fost de 2,20002 lei /acţiune. Dacă la vânzarea efectivă a acţiunilor s-ar fi înregistrat un preţ pe acţiune superior, deci profit, acesta era mai mic decât cel calculat la preţul mediu de 2,1713 lei pe acţiune. La un preţ unitar între cele două valori, în loc de profit apare pierdere, iar în cazul în care vânzarea se face sub valoarea de 2,1713 lei pe acţiune, pierderea care se compensează cu profituri din alte tranzacţii şi care automat diminuează dreptul statului de a încasa impozite se majorează, dacă nu s-a făcut înregistrarea corectă. După cum se vede, problema modului de înregistrare şi impozitare a tranzacţiilor cu drepturile de preferinţă la subscriere nu este numai teoretică, ci şi practică.