OPINII De ce a devenit Trezoreria brusc mai generoasă cu populaţia?

Vestea că titlurile de stat din programele Tezaur şi Fidelis vor avea în această lună dobânzi majorate semnificativ - 7,2% la un an şi 7,8% la 3 ani, de la 5,5% la un an şi 6,15% la 3 ani cu cât erau oferite titlurile de stat pentru populaţie în luna mai în cadrul programului Tezaur - a surprins plăcut publicul interesat de o alternativă la depozitele bancare la termen.

Este o majorare de peste 1,5 puncte procentuale, mai puţin previzibilă de la o lună la alta, dar pe deplin justificată de inflaţia în creştere (în mod previzibil, pentru luna mai se va sări de 15%) şi de ofertele adresate băncilor până acum. De pildă, titlurile de stat cu scadenţa de 10 ani oferite băncilor au ajuns la un randament de peste 8,2%, iar pe scadenţele de 6 ani s-a depăşit de asemenea pragul de 8%. La 6 luni, statul se împrumută cu aproape 7% de la bănci şi era greu de înţeles de ce populaţia era ţinuta pe coji de nucă la dobânzi mai mici.

Pe măsură ce inflaţia creşte şi dobânzile urcă la rândul lor, foamea statului de bani este tot mai mare (serviciul datoriei este mai consistent), iar dobânzile nu pot bate pasul pe loc mult sub inflaţie, cum aleg să o facă băncile cu deponenţii lor, dacă trebuie mobilizate urgent resurse suplimentare.

Ministerul Finanţelor a ales, astfel, să sune goarna pentru economiile românilor uitate prin conturi curente şi depozite cu dobânzi jalnice, iar demersul său, dacă va continua şi în lunile următoare, va fi unul de succes din două motive.

În primul rând, cu cât creşte ecartul dintre dobânzile statului şi dobânzile din depozitele la termen oferite de marile bănci, cu atât motivaţia celor care caută randamente mai bune va fi mai mare. De pildă, pe 2 iunie, la BRD, la depozitele la un an dobânda la termen era de 3,5%, iar la CEC de 3,6% (sumele din dobânzi sunt impozabile cu 10%). De ce ar păstra cineva depozite la cele două bănci la astfel de randamente dacă statul îi oferă dublu şi neimpozabil la titlurile de stat?

În al doilea rând, cu cât inflaţia sare mai mult peste cal, cu atât lumea îşi dă seama că puterea de cumpărare a economiilor scade şi începe cursa de recuperare măcar a unei părţi din diferenţa dintre creşterea preţurilor şi dobânzile la depozite/titluri de stat. Când inflaţia era de 5%, nu prea conta că statul dă doar 3% la titlurile de stat, iar băncile 2% la depozite. Acum, când inflaţia va sări de 15%, devine tot mai importantă o dobânda de 7,2% când alternativa e una de 3,5%.

Dacă în ultimii ani, pe fondul inflaţiei relativ scăzute, mulţi români îşi păstrau banii în conturi curente, acum această filosofie tinde să se schimbe radical. Nu te simţi prea bine cu un cont curent plin când la finalul anului tragi linie peste puterea lui de cumpărare şi îţi dă cu 15% mai puţin.

De evitat în această perioadă fondurile de obligaţiuni. Exceptând, desigur, pe cele care se lansează de mâine.... Fondurile au în portofolii titluri de stat mai vechi, emise la dobânzi reduse, iar creşterea dobânzilor şi aducerea valorii titlurilor la piaţă va determina scăderi ale activului net (de remarcat ce se petrece acum cu preturile obligatiunilor de stat listate anul trecut la BVB), deci nu veţi beneficia de creşterile dobânzilor din ultima vreme, dimpotrivă.

Din acest motiv puteţi să începeţi să cumpăraţi personal, eşalonat, titluri de stat cu scadenţa cea mai scurtă, iar în momentul în care trendul dobânzilor dă semne de inversare (atenţie la inflaţie) să vă mutaţi pe scadenţe lungi cu restul resurselor pentru a beneficia de dobânzile mari o perioadă cât mai lungă.