OPINII De ce ne ţinem banii la bancă la dobânzi de 1% pe an?

Mă întreb de ce ne ţinem banii la bancă la dobânzi de 1% pe an, în condiţiile în care inflaţia a sărit bine de 8% şi noi majorări de preţuri sunt aşteptate în perioada următoare, ştafeta fiind preluată de la energie de preţurile alimentare. Statul oferă în prezent certificate de trezorerie pentru populaţie cu scadenţa la un an şi dobândă de 4,5% (pentru programul Tezaur, titlurile vândute prin Trezorerii şi Postă) sau 4,75% (programul Fidelis, titlurile listate la bursă), neimpozabilă, în vreme ce o singură bancă, de talie mică (TBI Bank), are o ofertă similară pe aceeaşi scadenţă (4,5%), dobânda fiind însă impozabilă cu 10%, ca să nu mai pomenim de inevitabilele comisioane bancare.

Bănci de talie mare, însă, îşi menţin dobânzile foarte jos, precum BRD, care are 1,05% la un an, sau BCR, cu 0,8%. De ce şi-ar păstra cineva banii în depozite la termen la acest randament când are titluri de stat (dobânda de 4,5-5,4%, în funcţie de scadenţă), obligaţiuni corporative listate în lei (8-9% dobândă), fonduri mutuale diversificate etc.?

O primă ipoteză este legată de perioada mai lungă de dobânzi foarte scăzute pe care am traversat-o. Mulţi s-au obişnuit să primească foarte puţin şi s-au concentrat pe sumele pe care le putea adăuga suplimentar în fiecare lună. De ce să mai alergi din bancă în bancă pentru un 1% în plus la dobândă dacă diferenţa se traduce în câţiva lei? Mai bine ne rezumăm la un cont curent în care depunem periodic decât să tot constituim depozite la termen şi să migrăm din bancă în bancă pentru a le valorifica mai bine. Acest tip de raţionament are noimă când ai pus de-o parte 10.000-20.000 de lei şi un 1% în plus pe an ar reprezenta doar 100-200 de lei, minus comisioane de transfer (nu toţi folosesc internet bankingul, iar ordinele de plată pot consuma bună parte din câştigul suplimentar din dobândă). Cine are însă sume mari puse de-o parte, echivalentul a câteva zeci de mii de euro, nu este deloc indiferent dacă primeşte 1% sau 3% ca dobândă şi va încerca să valorifice dobânzile mai mari mutând banii de la bancă la bancă sau de la bancă la trezorerie, bursă etc.

O a doua ipoteză ţine de slabele cunoştinţe de educaţie financiară. Să cumperi titluri de stat de la bursă nu e la îndemâna fiecăruia, ar trebui deschis un cont la o societate de valori mobiliare, deprins modul de tranzacţionare pe o platformă etc. Văd încă destule persoane care merg la trezorerii cu sacoşa de bani pentru a cumpăra titluri de stat, deşi subscrierile se pot face din acest an şi online. Nu mai pomenesc de obligaţiuni corporative, fonduri mutuale. Aşa că băncile care menţin dobânzi de 1% o fac mizând tocmai pe lipsa de mobilitate şi cunostinţe a deponenţilor, care rămân captivi până când apare ceva neprevăzut, fie o oportunitate individuală, fie un pericol colectiv. Vezi cozile de la bănci la câteva zile de la declanşarea conflictului din Ucraina şi creşterea cotaţiilor euro la casele de schimb nebancare, când multă lume panicată a dorit să aibă la dispoziţie economii într-o valută percepută ca fiind mai sigură, scop pentru care schimbau repede leii pe euro.

Este destul de dureros dacă ne gândim că un fenomen asemănător, deşi la altă scară, s-a petrecut la începutul anilor 1990, când mulţi aveau banii pe livrete de economii la dobânzi mici la CEC şi i-au păstrat acolo şi când inflaţia ajunsese la trei cifre, neavând alte idei mai bune. Asta la capitolul învăţării din greşeli. Să sperăm că nu ajungem prea repede în situaţia de a plânge după puterea de cumpărare acum, mai ales cei care nu mai au surse de venit şi contează doar pe economii.