OPINII De ce nu copiază Romgaz modelul Hidroelectrica?

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Energie / 26 noiembrie 2021

De ce nu copiază Romgaz modelul Hidroelectrica?

Cei care vor să cumpere energie electrică plătind mai puţin o pot face direct de la Hidroelectrica, societatea producătoare intrând pe piaţa furnizării către clienţi. Iar reducerea de preţ este chiar spectaculoasă dacă ne uităm la concurenţă.

De pildă, din comparatoarele ANRE pentru Bucureşti, la un consum de 300 Kwh, rezultă că cea mai bună ofertă este la 0,63 lei/Kwh (Hidroelectrica), preţ final, în vreme ce următoarea ofertă în piaţa concurenţială este la 0,85 lei/Kwh (CEZ Vânzare). Hidroelectrica vinde energia electrică la 0,25 lei/Kwh, iar CEZ la 0,37 lei/Kwh (restul costurilor au legătura cu taxele, distribuţia, transportul,certificatele verzi etc).

Ei bine, în lipsa unui astfel de jucător în piaţa gazelor naturale, lucrurile stau mult mai dramatic pentru consumator. Folosind comparatorul ANRE pentru Capitală, la un consum mediu estimat de 500 Kwh lunar, cel mai bun preţ de furnizare, cu TVA inclusă, este de 0,42 lei/Kwh (E.ON), iar următoarea ofertă a altui furnizor este la 0,46 lei/Kwh (Distrigaz Vest).

Pentru comparaţie, să luăm în considerare faptul că preţurile pentru consumatorii casnici au fost recent plafonate pentru intervalul noiembrie-aprilie, la 0,37 lei Kwh pentru gaze naturale şi la 1 leu Kwh pentru energie electrică, preţuri finale, pentru un consum echivalent cu 300 Kwh/lună la energie electrică şi 1000 m3 la gaze naturale pentru întreaga perioadă. Cu alte cuvinte, preţul de furnizare al Hidroelectrica este confortabil sub plafon, în vreme ce preţurile de furnizare din sectorul gazelor, în lipsa unui jucător puternic precum Hidroelectrica (ne referim la Romgaz aici), sunt plasate semnificativ peste acesta.

De ce nu s-a ocupat Ministerul Energiei de aducerea Romgaz pe piaţa furnizării de gaze direct către populaţie aşa cum s-au petrecut lucrurile cu Hidroelectrica? În acest moment, statul ar trebui să acopere costurile cu creşterea accelerată a preţurilor gazelor (furnizorii primesc diferenţa dintre preţul de achiziţie şi preţul plafonat), asigurând şi marja de profit a companiilor din sectorul de furnizare, pe când în cazul în care Romgaz era distribuitor direct acest fapt nu s-ar fi petrecut (banii se întorc la buget ca dividende şi impozit pe profitul exceptional).

Plus că, în acest caz, Romgaz ar fi avut forţa necesară pentru a trage toată piaţa în direcţia preţurilor practicate de companie, ceea ce ar fi ieftinit considerabil facturile consumatorilor. Ne referim aici în special la cei care au case cu centrale termice şi care nu se încadrează în cei 1.000 mc stabiliţi de autorităţi ca limită a consumului în intervalul noiembrie-aprilie pentru a beneficia de preţurile plafonate (strategia pare gândită pentru posesorii de centrale de apartament).

Sigur, în 2021 este destul de târziu pentru a demara procedurile pentru ca Romgaz să devină furizor în lunile reci ale anului, dar să nu uităm că preţurile gazelor au şanse bune să rămână ridicate o perioadă mai lungă, astfel încât măcar din 2022 dacă s-ar reuşit aducerea companiei de gaze lângă Hidroelectrica pentru a tempera pieţele ar fi minunat.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. d. nule Dogaru opiniile dvs. sunt publicate in partea de jos a site-ului in timp ce gasim in partea principala opinii ale autorilor mult mai putin interesante si mai putin aplicate? Asta ramane o enigma pentru mine. Bine macar ca in partea a doua a zilei sunteti "promovat" in partea principala a site-ului. Avand in vedere obiceiurile mele mai vechi, ma vad nevoit sa incep sa parcurg site-ul de la coada la cap, ca pe timpuri.

    In alta ordine de idei eu cred ca trebuiau subventionati 1000 mc de gaz pe sezon pentru un consumator. In acest mod se putea proteja toata populatia si excludeam, poate pentru prima data, inechitatile din legislstia romana. Eu la 4 lei/mc de gaz o sa-mi inchiriez un apartament pentru sezonul rece, pentru ca este mai convenabil asa. De fapt am auzit de contracte noi la gaze la pretul de 8 lei/mc. Pai la pretul asta, de 8 lei/mc, 50% din casele din Romania sau de aiurea cred ca vor sta neincalzite.  

    Este imposibil sa te transferi la Hidroelecrtica.Transmiteti documentele cerute pe site Hidro si acolo mor.

    Nici o sansa de transfer. 

    1. Ba da,exista. Am fost personal la sediu lor, am făcut cererea,și am avut surpriza să semnez pe loc contractul,in doar 30 min. In 16 noiembrie am fost, iar in 7 decembrie voi figura la hidroelectrica. Deci se poate.

    Nu mai există oferta de la Hidroelectrica :)

    1. Ba da, este ofertă activă până la 31 dec.

    Ca de obicei un articol foarte interesant semnat de d-l Dogaru.

    Felicitări! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb