OPINII Disciplinarea minţii

Concursul se numeşte Flash Anzan. Merită să vedeţi despre ce este vorba dacă doriţi să rămâneţi, cum se spune în popor, "cu gura căscată". Este o competiţie de folosire a abacului mental. În Japonia, mulţi şcolari învaţă să foloseas­că abacul (socotitoarea) pentru a dezvolta aptitudini matematice. După o vreme, unii ajung să utilizeze abacul atât de natural încât nici nu mai au nevoie să pună mâna pe el. Tot ce trebuie să facă este să îşi imagineze cum manipulează bilele.

Flash Anzan este, aşadar, un concurs în care sute şi mii de concurenţi privesc pe un ecran nişte cifre, după care fac socoteala, rapid, pe un abac mental şi scriu suma pe o hârtie. Viteza cu care se succed şirurile de cifre pe ecran este cu adevărat stupefiantă. Deţinătorul recordului mondial a adunat 15 numere cu trei cifre care au fost afişate pentru doar 1,7 secunde. Aţi citit bine: toate, mai puţin de două secunde.

Se întâmplă în Japonia, fireşte. Şi ne arată de ce ţara aceasta are un imens rezervor de excelenţă ştiinţifică şi tehnică. Şcoala japoneză ia foarte în serios formarea minţii pentru performanţă.

Ne întrebăm adesea de ce "ei" pot şi "noi" nu. Iată un răspuns rapid - pentru că "ei" îşi modelează mintea. Nu este suficient să mergi la şcoală şi să înveţi să citeşti şi să socoteşti pe degete. O civilizaţie avansată cultivă discipline extreme ale minţii.

Ceea ce "noi" am cam uitat să facem, nu-i aşa?

Istoria este, evident, puţin mai complicată. Multe explicaţii ale decalajului dintre Occident şi Europa de Est trimit către divergenţa instituţiilor sau politicilor publice. Corect, însă insuficient.

Ceea ce lipseşte, cred, este rolul jucat de disciplinele extreme ale minţii. Aces­tea sunt moduri de stocare şi de manipulare a informaţiei care sunt complet neintuitive. Cer o practică îndelungată şi se bazează pe teorii sofisticate. Rolul lor este să formeze indivizi cu capacităţi ieşite din comun.

Aceşti indivizi, izolaţi sau în grupuri, au făcut o diferenţă fundamentală. Înainte de a trage câteva concluzii de actualitate, haideţi să urmărim ce s-a întâmplat, istoric vorbind.

Printre cele mai vechi discipline ale minţii au fost "artele memoriei". Îşi au originea probabil în Grecia veche. În condiţiile în care pergamentul sau (mai târziu) hârtia erau foarte scumpe, oamenii de cultură au dezvoltat sisteme mnemotehnice uimitoare. Se spune, spre exemplu, despre Sfântul Toma că era capabil să citeze din Biblie ca şi cum ar fi avut cartea în faţă, indiferent de la ce paragraf şi indiferent în ce direcţie.

Artele memoriei au fost cultivate, în Evul Mediu, mai ales în mediul clerical. În universităţi şi chilii, călugării au format o elită aparte, care explică de ce ştiinţele moderne au luat avânt în Europa.

Ceva asemănător s-a petrecut şi cu competenţa matematică. Pe hârtie sau în minte, Europa a fost fascinată de cifre şi linii. Algebra şi geometria au devenit ştiinţe respectabile, iar prinţii şi republicile au cheltuit sume imense pentru atragerea şi formarea matematicienilor.

Aici, din păcate, în ce ne priveşte, povestea începe să se împotmoleas­că.

În perioada socialismului a demarat o adevărată campanie de deşcolarizare a societăţii. Copiilor li s-a spus că nu mai trebuie să memorizeze. A fost încurajată vorbăria agresivă, fără niciun fel de logică. Produsele mutante ale acestei decăderi le admirăm astăzi pe ecrane. Oameni care au uitat azi ce au spus ieri, ori au dificultăţi majore în a urmări un argument raţional, oricât de simplu.

Cei cu abilităţi sau cu o pregătire de excepţie au fost cel mai grav loviţi. La început a fost delăsarea. Au dispărut concursurile de cunoştinţe generale, de tip "spelling-bee" sau de calcul mental. După aceea a urmat persecuţia. Cei care au avut ocazia, au plecat.

De la începuturile sale, socialismul a avut ceva împotriva oamenilor deştepţi, cu o mintea bine organizată, care lucrează rapid. Bakunin, într-o lucrare în care prezintă avantajele comunismului inspirat din organizarea obştii săteşti a slavilor, afirmă că doar într-o "dictatură" societatea trebuie guvernată în acord cu preceptele ştiinţei. Pentru Bakunin, ştiinţa este la antipozii democraţiei populare pentru că este un sistem ierarhic, în care pe măsură ce înaintezi cu atât numărul celor competenţi se reduce. Concluzia: scăpăm de "ochelarişti" şi vom trăi într-un adevărat paradis egalitar.

Un exemplu este suficient pentru a vedea contrastul cu democraţiile avansate. În Danemarca există o companie care angajează autişti. Nu pe oricine, evident, pentru că nu orice autist are calităţile necesare. Dar cei care primesc un loc de muncă sunt angajaţi să facă munci repetitive, obsesive, care pe un om "normal" l-ar depăşi foarte rapid, precum să testeze soft pentru telefoane mobile pentru a găsi erori. Altfel spus, acea companie daneză a înţeles că există performanţă chiar şi acolo unde toţi ceilalţi nu au văzut decât un creier cu handicap. O societate bine ordonată funcţionează pe bază de respect pentru minţile capabile.