OPINII Dosar de cadre citit cu ochi de tânăr şi ochi de bătrân

Dosarul de cadre sau evaluare profesională al domnişoarei Norica Clinci, acum doamna Nicolai, prezentat de către domnul Preşedinte ca argument al refuzului său de a o numi în funcţia de ministru de justiţie a dat naştere la un porcoi de comentarii şi talk show-uri de era să mă îmbolnăvesc de nervi. Ceva mi-a atras în mod deosebit atenţia şi cred că până la urmă am urmărit cea mai mare parte. Am fost foarte curios cu ce ochi şi din ce punct de vedere cei care comentau cazul priveau conţinutul efectiv al dosarului. În primul rând am constatat faptul că toţi moderatorii erau foarte tineri şi priveau cu aceiaşi ochi conţinutul dosarului şi, indiferent cu cine stăteau de vorbă, îl obligau să răspundă la întrebările lor de moderatori foarte tineri, care în 1989 au fost cel mult elevi de liceu, dacă nu de gimnaziu ori şcoală elementară. Toţi moderatorii au văzut în dosar nişte documente, este drept care se mai contraziceau pe ici pe colo, dar rezulta că fosta domnişoară procuror a încurcat ea nişte persoane omonime, a mai avut şi alte atenţionări, dar până la urmă a fost notată cu foarte bine, iar în 1991, când a reprezentat în instanţă un cetăţean american într-un dosar de adopţie, biata domnişoară, dacă nu chiar doamnă la acea dată, nu a cunoscut legea şi deci nu a fost prea vinovată. În plus, doamna Constituţie ar da mai multă dreptate premierului să aibă miniştrii pe care şi-i doreşte, iar Preşedintele abuzează şi se pune contra. Premierul este de aceeaşi părere şi o ţine pe a lui. Este drept că gura lumii spune că nu ar fi chiar a lui, dar dacă a propus un ministru şi este în conflict deschis de păreri cu preşedintele se simte desconsiderat dacă nu i se respectă pohta ce-a pohtit.

Eu, care sunt ceva mai bătrân şi decât primul ministru şi decât preşedintele, am citit în dosar şi ceea ce nu se scrie, dar care reprezintă o parte foarte importantă din adevăr.

Caracterizările anuale erau prevăzute în legea salarizării după cantitatea, calitatea şi importanţa socială a muncii prestate. (Oare câţi îşi mai amintesc titlul exact al legii ?) Pe baza acestor calificative anuale se acordau gradaţii la salariu şi se ţinea cont de ele la promovări în funcţie. Ele trebuiau să respecte un anumit tipic, un fel de grilă de întrebări la care şeful trebuia să răspundă. Formalismul era în floare. Eu care eram şeful unui colectiv de proiectare îmi blestemam zilele când trebuia să scriu de mână câteva zeci de caracterizări. Dacă acum aş fi făcut aceeaşi treabă în calitate de patron, mai mult de jumătate i-aş fi dat afară, căci erau nişte paraziţi ineficienţi. Chiar şi atunci pe unii i-aş fi vrut plecaţi, dar nu puteau fi daţi afară. Erau daţi afară numai cei care trebuiau să intre la puşcărie că au furat sau cei care făceau parte din grupuri de adepţi ai lui Paul Goma şi care erau băgaţi câteva luni la puşcărie pentru că chipurile nu prestau o muncă utilă pentru societate, după care erau expediaţi peste graniţă cu statutul de foşti puşcăriaşi. Nevoile lor de trai erau aceleaşi cu ale celor care munceau bine şi nu puteam să le refuz şansa ca la doi sau trei ani să mai primească o gradaţie la o leafă care era oricum foarte mică. Aşa că le făceam o caracterizare STAS. Indiferent ce făceau în timpul liber aplicam formula: X are o bună comportare morală la serviciu, în familie şi în societate, chit că în anii "80 tinerele se comportau cam la fel de libertin ca în ziua de azi, numai că nu apăreau nici la ziar, nici la televizor. La calificativ primeau "bine" cei care ar fi trebuit să plece şi "foarte bine" cei care munceau bine cu adevărat. Secretarul de partid trebuia să aibă neapărat "foarte bine". Dacă nu era aşa, venea cineva de la partid de la municipiu şi se atrăgea atenţia.

Cam aşa am citit eu pe rânduri şi printre rânduri dosarul Norica Clinci. Domnişoara a primit calificativul "bine", iar după ce a fost aleasă Secretar al Organizaţiei de Bază, Procuratura Olteniţa a cerut şi i s-a aprobat schimbarea calificativului în "foarte bine". Parşivul de şef al Procuraturii a modificat numai prima pagină şi calificativul, lăsând neschimbată pagina doi şi următoarele, în care se vorbeşte de zeci de greşeli în activitate şi chiar de sancţiunea cu avertisment, care numai ea singură ar fi trebuit să dea calificativul "insuficient" sau măcar "suficient" şi adio promovare sau chiar şi numai majorare de leafă. Până la urmă, schimbându-se regimul iar tovarăşa susţinând public că nu a încălcat legea în 1991 doar pe simplul considerent că nu a cunoscut legea, a trebuit să facă paşi şi să iasă din magis-tratură. Cu atâta neruşinare a afirmat că nu a încălcat legea, ca şi cum nu ar trebuit să ştie că necunoaşterea legii nu exonerează de răspundere şi ca şi cum nu ar fi fost măcar formal om al legii. Din această perspectivă, consider că oricine se mai cramponează, indiferent de motiv, să susţină cauza Norica Nicolai - Ministru al Justiţiei este într-o eroare de fond, de ordin moral şi legal.