OPINII Economia, încotro?

Am căutat un titlu ostentativ idiot, stupid, absurd şi anodin în acelaşi timp, o împleticeală de sensuri de limbă lemnoasă care să nu spună nimic, cu aerul că emite o nemărginită înţelepciune. Neavînd nervul inepţiei prea dezvoltat, am căutat inspiraţie. Şi unde puteam găsi o soluţie mai bună decît în materialele redactate de Televiziunea Română, dinozaurul cu scoarţă cerebrală lucioasă, monstrul longeviv al incompetenţei şi ineficienţei purtate de la un mandat la altul ca un standard zdrenţuit de atîtea înfrîngeri?

Televiziunea publică este imaginea simbolică a managementului mioritic. O armată cantonată într-un complex moştenit, un templu al risipei. Flaşneta orgoliului media naţional, alimentat din mai multe surse - de la Buget, din abonamentele anacronice şi ilegal plătite de publicul altor televiziuni, din publicitate multă şi scumpă... Heraldul fără spectatori care, deşi datorează bani cu nemiluita şi strică ceea ce nu pierde, pierde ceea ce nu risipeşte şi risipeşte ceea ce nu strică, continuă să difuzeze campionate mondiale, eurovizioane şi interviuri inedite, încercînd să prindă din urmă audienţa unui "Singur acasă" difuzat de concurenţă într-o eternă reluare sau a unui serial turcesc turnat într-un garaj.

Încerc să uit că citesc zilnic presa economică şi că uneori o scriu, realizez şi documentez, încerc să-mi imaginez că sînt un explorator extraterestru paraşutat în spaţiul carpato-danubiano-pontic să prospecteze resursele, capacităţile şi perspectivele unei economii aflate în agresivă creştere, un head hunter intergalactic venit să fure inteligenţă locală spre a o exploata. Încerc să privesc obiectiv şi neutru, să măsor şi să cîntăresc pentru a emite o opinie calificată.

Răscolind prin electronicul presei, caut capacităţile de producţie care generează creşterea economică lăudabilă. Ce găsesc?

Găsesc Dacia, producătorul de automobile prezent în topurile de vînzări ale mărcilor din întreaga lume. Înţeleg că e o fabrică de mare succes... Citesc mai departe... Aflu că muncitorii fac greve şi că se plîng, între altele, că lipsa de drumuri şi autostrăzi face dificilă funcţionarea unui constructor de maşini. Mai aflu că sînt şi alte ţări pe lume în care se fabrică modelele atît de căutate produse la noi. Şi constat că sînt numeroase şi îndreptăţite temeri că firma patronantă, Renault, ar putea muta întreaga producţie în Maroc, de exemplu... Deci Dacia nu e indisolubil legată de geniul acestui popor, de condiţiile socio-economice şi pedo-climatice de aici, de resurse locale, de vizările româneşti şi de capitalul autohton... Adică azi e, dar poate, vorba poetului, mîine o vedem şi nu e...

Citesc mai departe să văd ce se produce în România...

Văd că există Petrom, şi mă bucur.

Citesc despre managerul societăţii, doamna Mariana Gheorghe, şi văd că doamna e pimul manager din Europa de Sud-Est prezent în clasamentul celor mai puternice femei din lumea internaţională a afacerilor, situată pe locul 27 în topul alcătuit de Fortune. Văd că a fost managerul anului în 2012, conform The Marketer, că este cea mai de succes femeie din România, conform revistei Unica , cea mai influenţă femeie din ţară doi ani la rînd, în 2012 şi 2013. Apoi citesc despre Petrom, companie privatizată în 2004 şi realizatoare de profit pînă în 2014. În 2015 s-a mai domolit succesul antreprenorial, societatea trecînd pe pierdere. Minusul din 2015 este de 690 milioane lei, după un profit de 2,1 miliarde lei în 2014. O fi traversînd doamna Gheorghe o pasă proastă? O avea probleme personale? Vîrsta şi surmenajul îşi spun cuvîntul?

Caut analiza cauzelor care au determinat pierderea SNP Petrom după zece ani de profit. Constat că "rezultatul de anul trecut a fost influenţat puternic de ajustări de depreciere a activelor de producţie determinată de scăderea preţului petrolului". Aha! Adică doamna Mariana Gheorghe e un manager excelent dacă petrolul e scump, dacă petrolul e ieftin nu mai e. Dacă pierderea a depins strict de ieftinirea ţiţeiului, trag concluzia că poate şi profitul înregistrat a fost datorat de scumpetea numitei hidrocarburi.

Chiar, cum stăm la capitolul resurse?

Păi, acum ceva vreme, ne bucuram că s-a estimat că pe platforma Marii Negre e plin de zăcăminte fabuloase de petrol şi gaze.

Mai recent, un text triumfalist dintr-un ziar financiar arăta cu emfază că am redus şi apoi suprimat importurile de gaz rusesc.

Acum citesc un articol panicard care demonstrează că, în circa două decenii, România va epuiza complet rezervele de hidrocarburi.

Nu-i nimic, există alternative!

Avem Hidroelectrica, despre care citesc cu nesaţiu, speriat doar de reiterarea exagerată a cuvîntului "penal"...

Dar avem energie neconvenţională! În România vîntul bate tare şi soarele străluceşte oglindit în pielea cheală a Rigăi Crypto... Văd că s-au făcut fel şi fel de matrapazlîcuri dobrogene cu terenuri fertile pentru eoliene şi că industria ia amploare.

Apoi citesc că solarele şi eoliene au asigurat 15% din energia din sistem. Necazul e că citesc mai departe şi descopăr că numitele solare şi eoliene, dimpreună cu centralele pe biomasă şi biogaz sînt pe butuci, că investiţiile s-au sistat şi că perspectivele sînt pesimiste...

Între timp s-a aflat că în România vîntul bate inconstant şi soarele străluceşte intermitent şi s-a descoperit că energia electrică nu se poate stoca, ceea ce generează probleme de flux în sistem. Mai aflu că proiecte de centrale bio demarate prin 2010-2011 au fost abandonate sau trenează într-un ritm rău prevestitor...

Îmi iau gîndul de la sectorul energetic, de la rafinare şi de la doamna Gheorghe şi caut o altă întreprinzătoare de success, trebuie să mai fie şi altele în ditamai ţară în care duduie economia!

Deschid televizorul şi o văd pe Monica Tatoiu care dă sfaturi economice competente. O privesc bine şi mă gîndesc că, dacă n-ar fi foarte deşteaptă, n-ar da-o ăştia la România TV în draci, că doar nu pe criterii estetice superficiale au ales-o, e limpede! Mă apuc să răscolesc după CV-ul dînsei, să-i aflu backgroundul, să-i descifrez secretele antreprenoriale.

Sînt cam dezamăgit.

Succesul doamnei e clădit pe o lungă carieră în fruntea Oriflame România. Doamna Tatoiu a condus o şleahta de comisionari îmbîrligaţi să finanţeze un comerţ din uşă în uşă cu cosmeticale de clasă mediocră. Doamna Tatoiu a ajuns chiar la un salariu de 7000 de euro pe lună, o spune cu mîndrie. Cam mică anvergura pentru studiul meu. Eu n-o privesc din perspectiva unei familii care trăieşte cu venituri lunare de 4000 de lei, ci din punctul de vedere al recrutatorului de supereroi macro-economici.

Las femeile şi mă aplec cu interes asupra marilor afacerişti bărbaţi. Mă arunc hulpav asupra topului miliardarilor şi dau peste Ioan Nicolae. Avere personală impresionantă, industrie, alcool, petrochimie, azotaţi, agricultură, treburi serioase. De unde îl iau? Păi de unde l-au dus ăia de l-au luat înaintea mea, că cică combinatele s-au închis şi Nicolae aşişderea.

Mai sînt însă şi alte ramuri, şi alţi magnaţi. Nu prea, cel puţin în libertate. Şi ăia care sînt liberi au un regim special de libertate, normat de aparatul coercitiv al Statului.

Dar agricultura o păstrez ca idee! Cu agricultura nu poţi să dai greş, mai ales într-o ţară fertilă şi cu tradiţie în domeniu!

Nu poţi să dai greş, oare?

Un hectar de teren agricol produce între 100 şi 200 de euro pe an în România. Carnea de porc e în regres vădit ca afacere.

Avicolele, cîte am văzut, au cam dat faliment - Crevedia, Călăraşi, Iaşi. Văd că au fost şi ceva erori mai mult sau mai puţin vădite, campanii demolatoare ale SNSVA, ca la Avicola Călăraşi sau la Lactate Brădet, destul cît să taie avîntul şi suficient ca scuzele şi regretele tardive ale autorităţilor să nu mai poată repara nimic.

Dacă mîine Delhaize sau Carrefour constată că orice produs local e prea periculos, prea ca la ţară?!?

Cerealele sînt concentrate la străini ca Cargill sau Agricover, terenurile cultivate la fel, la libanezi şi italieni. Şi nici aceştia nu par prea bucuroşi şi prea prosperi...

Bine, dar ceva trebuie să meargă în ţara asta!

Imobiliarele, că văd că îşi revin, abundă prognozele optimiste. Se vor vinde activele existente şi se vor construi altele. Sau nu se vor vinde, că văd că se vorbeşte de un mare impas al creditării.

"Piaţa imobiliară va scădea cu 10% din cauza legii dării în plată", citesc în revista Capital. Zece la sută? Cum au calculat? Citesc, compar, compar, citesc şi habar n-am de unde au scos ăştia cifra asta... Şi zece la sută faţă de ce? Încerc să determin un preţ de cost şi nu reuşesc, diferenţele sînt prea mari, cifrele vehiculate sunt prea discrepante.

Mai constat o exagerat de consistentă ofertă şi o politică de dumping a dezvoltatorilor cu prea multe active în proprietate, dumping despre care presupun că e de-abia la început.

Locuinţele nu merg, poate birourile, văd că e unul Papalekas care face bani din piatră seacă şi căruia îi dărîmă Biserica Catolică în curînd ditamai şandramaua, de o să se lamenteze ca Meşterul Manole şi o să zidească niscai edili în fundaţia viitoarei construcţii...

Poate merge turismul? Cu riscul seismic suflînd în ceafă şi cu avizele împiedicîndu-se pe treptele scării Richter, cu fumatul abolit la modul absolut, cu ANAF-ul ţopăind în spatele tejghelelor după firfirei negri, cu taxe doborîtoare, fără infrastructură, cu alge dar fără pîrtii de schi, cu mîncare proastă dar scumpă, n-aş prea crede...

Văd un stadion de un sfert de milliard de euro închis din cauza faptului că într-o veche hală de fabrică, nişte puşti s-au jucat de-a Iron Maiden şi au dat foc la artificii... Viaţa e mai importantă ca bunăstarea, aşa că înţeleg de ce autorităţile îi dau dracului de bani! Banii n-aduc fericirea, se ştie.

De-aia nici bursa nu merge, filosofia bate verosul simţ al înavuţirii... Mă uit la cifrele BVB şi am senzaţia că mă uit la balanţa unui mall mai pricăjit. Deşi văd că românii au importat specialişti din Polonia.

De ce din Polonia?

Aici nu încerc să caut o logică, observ că românii sînt foarte sensibili la trend - maşini germane, pisici persane, mastifi tibetani, bone filipineze, franci elveţieni, brokeri polonezi, asta e, deşi cred că dacă bonele erau poloneze şi brokerii filipinezi cam tot pe-acolo era socoteala.

Pe ce se bazează optimismul general în ţara asta? Pe revenirea Occidentului care o să ne crediteze iar, neavînd ce face cu atîţia bani? Pe agricultura pe care Ceauşescu a înlocuit-o cu industria ca să nu crăpăm de foame de atîta belşug, industrie care nu pierdea nici un prilej să ne amintească că mai înainte de ea eram "o ţară eminamente agrară", sintagma pejorativ-depreciativă reiterată pînă la plictis, dar nu lipsită de noimă?

Bine, dar ceva tot trebuie să meargă în România... Merge comerţul en detail în reţele cu import propriu, merg reprezentanţele auto, merg francizele fast food, merg outleturile, telefonia mobilă, companiile de cablu, internetul, electrocasnicele... Consumul. Atunci de ce-l mai înjură lumea pe Ponta, că a tăiat investiţiile şi că a dat pe piaţă bani pentru consum? Economii serioase au crescut pe consumul intern, e adevărat că aveau şi ceva capital, şi ceva resurse, şi producţie industrială, şi agricultură, şi flotă comercială.

Presupunînd că eu nu sînt eu, ci un călător intergalactic, mă duc naibii înapoi la klingonii mei şi las întrebarea cu "încotro?" că deja mă tem de răspuns...