Un amic mi-a povestit o istorioară cu tâlc. Avea un card Revolut şi a primit recent o notificare de la start-up-ul britanic cum că poate câştiga 50 de lei pentru fiecare persoană pe care o convinge să îşi facă, la rândul ei, un astfel de card. Când persoana în cauză făcea o alimentare de 50 de lei imediat după ce depusese cererea pentru eliberarea noului card, cel care o recomandase primea 50 de lei în cont. Să precizăm că noii veniţi în familia Revolut primeau la rândul lor tot 50 de lei gratis după prima plată cu cardul, iar cardul era de asemenea emis gratuit. Pentru un produs unde nu există taxe de emitere, administrare sau de retragere de la orice bancomat (în limita a 800 lei lunar) şi unde schimburile valutare se fac aproape de cursul interbancar, sună tentant. Mai ales pentru cei care pleacă relativ des peste hotare şi au nevoie să fie taxaţi cât mai puţin când cumpără cu cardul (idem pentru cei care târguie des de pe eBay, site-uri chinezeşti etc). Ei bine, câţi credeţi că au percutat la sms-urile trimise de amicul meu? Şi a trimis omul la toată lista de contacte din telefon, peste 100 de persoane...Ei bine, răspunsul este zero! Să îi tăiem de pe lista cu explicaţii pe cei pe care nu îi mai văzuse de multă vreme, care aveau poate motive să creadă că sunt folosiţi într-o schemă de direct marketing. Nici prietenii şi cunoştinţele cu care menţinea regulat legătura nu au percutat însă la ofertă şi, încercând să vorbească cu câţiva, amicul a avut şi o explicaţie. Unii pur şi simplu nu puteau să creadă că nu este o capcană - nu e normal ca totul să fie gratis (de fapt, nu e totul gratis decât la nivelul pachetului de bază, când vrei servicii suplimentare acestea costă)! Se aşteptau la costuri ascunse sau la unele care vor apărea pe parcurs şi nu au fost interesaţi. Alţii s-au blocat la procedură - dacă îmi folosesc datele personale? De ce să le dau şi copie după buletin şi o fotografie cu mine? Nu merită 50 de lei primiţi gratis pentru a mă expune la cine ştie ce de pe net.
Ei bine, nu ne-ar fi stricat deloc o astfel de mostră de prudenţă când se dădeau credite cu buletinul în Româ-nia sau când se propuneau la ghişeul băncilor tot felul de variante exotice, de la francul elveţian la yenul japonez, în locul banalului leu (pentru că astfel se putea obţine o sumă mai mare drept credit). Sau o lectură mai atentă a condiţiilor de acordare şi a modului de oscilaţie a dobânzii - câţi ar mai accepta astăzi ca dobânda să fluctueze în funcţie de politica băncii? Poate că principalul avantaj al experienţei crizei trecute este faptul că am devenit mai precauţi, nu ne mai aruncăm cu capul înainte la fel de uşor şi cântărim mult mai bine ofertele. Iar faptul că unii au ajuns chiar să exagereze cu lipsa de încredere este cel mai mic rău posibil. Vezi şi cumpărătorii de imobile alături de consumatorii de servicii financiare. De câţiva ani buni creditele se dau cu uşurinţă şi a fost o vreme când ipotecarele aveau dobânzi derizorii (Robor plus 2% la Prima Casă în condiţiile în care Robor fusese şi sub 1%). Ei bine, n-am mai văzut preţurile în euro din 2006-2007, chiar dacă acum se vindeau mai mult blocuri noi, iar atunci erau scoase la vânzare preponderent apartamente vechi. E drept, nici euro de acum nu mai e la fel de slab ca cel de atunci, dar nici veniturile de acum nu se compară cu cele de atunci, salariul mediu a avansat mai mult în ultimii zece ani decât a făcut-o cursul leu-euro. Este şi meritul dezvoltatorilor care nu au mai ridicat ştacheta foarte sus, având la rândul lor experienţa multor insolvenţe din perioada crizei, dar sunt convins că circumspecţia potenţialilor cumpărători ar fi temperat oricum pretenţiile acestora. Una peste alta, intrăm mai pregătiţi psihologic pe culoarul ce duce la următoarea criză, inevitabilă în sistemul capitalist în care ne aflăm, şi unde inflamarea şi comprimarea creditului duce periodic la ajustări de preţuri. Tot ce putem spera în perioada următoare este să nu ne confruntăm din nou cu o criză de sistem ci doar cu o corecţie ciclică.