OPINII Guvernul "ajută" debitorii cu probleme cu dobândă la dobândă

Am sperat că forma în care va apărea proiectul de OUG privind amânarea ratelor bancare va presupune suspendarea plăţii ratelor pentru debitorii care îşi pierd jobul urmând ca aceştia să îşi reia plăţile după un număr de luni, din punctul în care fusese întrerupt calendarul de rambursare. Ei bine, nu, ministrul Cîţu a avut o idee mai bună...pentru bănci. Dobânzile neplătite vor fi incluse în principal, iar după şase luni debitorii vor ajunge, astfel, să plătească dobândă la dobândă. În felul acesta, băncile chiar nu au de ce se plânge, Cîţu le-a oferit pe tavă o creştere a activelor bancare absolut fără riscuri. Pentru că nu numai că BNR le permite să nu facă provizioane pentru creditele pentru care nu se vor mai plăti rate, dar statul garantează plata acestor dobânzi amânate în caz că debitorul îşi pierde sursele de venituri. Ce poate fi, deci, mai frumos pentru o bancă? Mă întreb, în acest context, dacă nu cumva fixarea unei perioade de nouă luni a avut drept scop maximizarea profitului băncilor şi nu protejarea debitorilor o vreme mai lungă?

Îmi făceam iluzii că, în caz de criză, riscurile ar trebui cumva să se împartă între bănci şi debitori. Toţi avem de pierdut în cazul unei pandemii, unii pierd joburi, alţi scad la cifra de afaceri, iar unii ne zâmbesc în final doar din fotografii. Ei bine, băncile nu pierd nici în acest caz nimic. Nu fac provizioane, deci nu îşi reduc profitul. Primesc pe tavă o dilatare a valorii împrumuturilor, iar dacă debitorii nu mai plătesc după suspendarea ratelor, plăteşte statul! În plus, cei care au restanţe deja nu intră sub incidenţa acestei legi, de parcă a avea restante e un sport făcut de plăcere, doar pentru a înfuria băncile. E ca şi cum cei care şchioapătă deja sunt gata îngropaţi de acest OUG. Dar să presupunem că cineva nu este restanţier, dar a devenit proaspăt şomer. şomajul nu se termină în câteva luni, poate dura ani dacă este în zona cea mai lovită de criză (turism, de pildă). Cu ce îl ajută faptul că nu va plăti câteva luni dacă apoi îl aşteaptă o datorie mai mare, care creşte cu penalităţile deloc mici pe care le va aplica ulterior ANAF (cum spuneam, cine nu plăteşte datoria restantă este acoperit de stat, urmând că ANAF să îl urmărească pentru ca statul să îşi recupereze banii)?

Una peste alta, mă întreb care a fost raţionamentul din spatele acestei OUG? Ideea trebuia să fie de a ajuta oamenii să treacă peste o problemă generală şi de a împărţi povara între toţi jucătoriii implicaţi. Ce facem acum, repetăm povestea cu FMI şi turnăm iar minciuni de genul "niciun român nu va plăti niciun leu? pentru rambursarea împrumutului FMI?" Păi toţi românii au plătit atunci mai mulţi leuţi, având în vedere că statul s-a împrumutat ulterior pentru a acoperi sumele plătite de BNR în contul rambursării împrumutului FMI, iar creşterea rezervelor băncii centrale s-a făcut şi cu preţul achitării dobânzilor la noile împrumuturi pe care de această dată le-a plătit Ministerul Finanţelor, nu BNR. Acum iar va plăti statul dobânzile restante pentru cei care nu îşi revin financiar în nouă luni? Şi contribuţia băncilor la refacerea economiei care e? Vor plăti nişte banere de mulţumire în presă? Vor mai sponsoriza câteva campanii anonime de educaţie financiară? Iar socializăm toate pierderile? O umbră de speranţă se leagă de amendarea acestei OUG în Parlament. După care, destul de previzibil, preşedintele va retrimite legea cu observaţii şi până devine promulgată chiar şi într-o formă îmbunătăţită OUG îşi face efectele şi băncile pot cere de la stat toate dobânzile neplătite de debitorii cu probleme până când noua formă rămâne bătută în cuie. Curat murdar.