Pe vremuri, dozele de Pepsi erau ţinute în casă pe post de bibelouri sau deveneau suporturi pentru creioane doar-doar or sări în ochii invidioşi ai musafirilor. Mai ţineţi minte apoi cozile la Mc Donalds imediat după Revoluţie? Orice era ştampilat cu un brand cunoscut din Vest devenea, pe loc, obiect de cult în România postrevoluţionară.
Acum, avem ocazia să deţinem chiar acţiuni la respectivele mărci de succes, nu doar CFD-uri. E drept, doar la francizele Pizza Hut, KFC sau Taco Bell, dar orişicât.
Imediat după începutul crizei financiare din 2008, m-a surprins să aflu că acţiunile companiilor de fast-food îşi reveneau primele, pe fondul rezultatelor bune raportate. Cum adică, lumea gâfâia tot mai tare pe fondul bonusurilor tăiate şi a ratelor scadente la bancă, iar acţiunile la Mc Donalds de pildă puteau să urce? Dar nu era nicio scamatorie, lumea ce devenise relativ brusc mai săracă se înghesuia să mănânce mai ieftin chiar dacă mai prost, pe fondul strângerii curelei în jurul bugetului familiei.
Ei bine, românii o duc mai bine, în ultimii ani, dacă ne raportăm la dinamica salariului mediu şi ar trebui ca fast-food-urilor să nu le pice bine vestea, mai ales că au şi cheltuieli mai mari cu personalul căruia i-a crescut salariul. Numai că sunt destule persoane plasate în jurul venitului minim pe economie, pentru care fast-food-ul abia cum a devenit accesibil, de când cu majorările decise de ultimele guverne de stânga. Voiam să spun că veniturile din afacerile fast food nu sunt la fel de ameninţate în România precum în ţările dezvoltate din Vestul Europei de pildă (în SUA e o poveste un pic diferită, pătura săracă e foarte bine reprezentată în societate) unde cultul pentru alimentaţia sănătoasă, cu ingrediente proaspete şi puţin prelucrate, e în plin avânt.
Partea proastă e că investitorii care fac un exit parţial din Sphera Franchise (se vinde 25% din afacere), grup ce reuneşte companiile ce deţin brandurile KFC, Pizza Hut, Taco Bell vor cam mulţi bani pe acţiunile lor. În funcţie de preţul de subscriere (cuprins între 25 şi 33 lei) PER-ul la care au acces investitorii este cuprins între 18 şi 24. Sigur, planurile de extindere sunt ambiţioase ("dublarea numărului de restaurante în 5 ani"), dar acestea pot reprezenta şi marketing pre-cotarea la bursă. Oricum, extinderea se face pe credit (nici banii din IPO nu intră în firma ci în buzunarele acţionarilor care fac exitul parţial, altfel am vorbi de o majorare de capital), iar aici mi se pare principala ameninţare în viitor. Ca şi Digi, Sphera a crescut mult pe datorie, bazându-se pe faptul că marja de profit permite susţinerea businessului chiar şi în prezenţa unui grad considerabil de îndatorare. Or, în cazul în care dobânzile bancare încep să crească (cum de altfel tot dau semne) marja de profit se va diminua substanţial, iar dividendele acţionarilor vor avea de suferit. În condiţiile în care acestea, oricum nu erau strălucite din plecare, la valoarea indicatorului PER la care se face oferta, cei care ar dori să investească pe termen scurt în Sphera Franchise Group ar trebui să se gândească de două ori înainte de a subscrie pentru că acţiunile listate au prostul obicei să îşi ajusteze preţul în funcţie de rezultatele raportate şi multipli precum preţ/profit pe acţiune, preţ/dividend, etc.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.10.2017, 05:22)
Pebtru un PER de 24 merita sa te incurci?
Si poate dupa listare pretul va scade ca la DIGI!!!
Prefer un Golden delicios decat mancare de la fast food!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.10.2017, 06:55)
Pebtru un PER de 24 merita sa te incurci?
Si poate dupa listare pretul va scade ca la DIGI!!!
Prefer un Golden delicios decat mancare de la fast food!
3. aiurea
(mesaj trimis de radu în data de 26.10.2017, 09:12)
asa ne am prostit dupa revolutie si in loc sa consumam produse romanesti eram snobi ca apoi SA CONSTATAM CA ECONOMIA ROMANEASCA SE DUCE LA VALE SI LOCURILE NOASTRE DE MUNCA DISPAR . CUMPARATI PRODUSE SI SERVICII ROMANESTI DE VRETI BURSA DEZVOLTATA