OPINII Investitorii internaţionali au încredere în dobânzile noastre mari. Deocamdată

Faptul că Ministerul Finanţelor se împrumutase în ianuarie cu 3 miliarde de euro fusese prezentat atunci ca un succes, nu prin prisma sumei mari, ci a dobânzilor mici. Atunci statul plătea dobânzi de 2% pentru împrumuturile la 10 ani (dobânda de referinţă plus 1,8%) şi de 3,5% pentru cele la 30 de ani (referinţa plus 2,85%). Lucrurile s-au mai schimbat între timp pe pieţele internaţionale. Presiunea pusă pe deficitele publice în urma măsurilor de carantinare a crescut, investitorii sunt mai circumspecţi mai ales în ceea ce priveşte o economie mică precum a României, cu deficite în creştere, cu sabia ratingului deasupra capului (toate cele 3 mari agenţii de rating au perspectiva negativă asupra României, iar Standard & Poors va anunţa noua sa evaluare la începutul lunii viitoare). Ei bine, pe 19 mai statul a mai cules încă 3,3 miliarde euro din pieţele externe, la dobânzi semnificativ mai mari. Sigur, putem prezenta şi asta ca un succes, având în vedere că cererea a depăşit cu mult oferta, dar să ne uităm un pic şi la marje. Cine a împrumutat România pe 5 ani va primi până la scadenţă dobânda de referinţă plus 3,05%, iar cine a făcut-o pe 10 ani va primi din partea statului dobânda de referinţă plus 3,75%.

Practic, prima de risc aferentă României este mai mare la împrumuturile pe 5 ani luate recent decât era la cele pe 12 ani din ianuarie (este normal că scadenţele mai lungi să fie remunerate mai bine) şi nu oricum, ci cu o diferenţă ca de la 1,8% la 3,05%. Diferenţa de 1,25 puncte procentuale nu pare spectaculoasă privită în sine, dar e vorba totuşi de o majorare substanţială a primei de risc, de peste 50%, ca de la 1,8 pp la 3,05 pp. Similar, plătim acum o prima de risc mai mare la împrumuturile pe 10 ani decât plăteam în urmă cu 3 luni la cele pe 30 de ani.

Iar asta e o veste cât se poate de proastă în ipoteza în care economia se va contract abrupt în trimestrul al doilea (să nu uităm că la T1 s-a obţinut o creştere economică în pierdere mare de viteză cu numai câteva zile de blocare a economiei, unde vom fi peste 3 luni când statistica va contabiliza închiderea economiei pentru mai bine de o lună şi jumătate?), iar ratingul de ţară ar putea fi redus. Nici nu vreau să mă gândesc unde ar putea ajunge prima de risc în acest scenariu pentru împrumuturile României.

Faptul că plătim dobânzi mari diminuează impactul unei ponderi încă decente a datoriei publice, de sub 40% din PIB. Dacă plătim dobânzi duble raportate la vecini, presiunea dată de serviciul datoriei va face ca datoria externă să se simtă mult mai greu şi să fie tot mai dificil de rostogolit, chiar dacă nu e mare. Încet-încet, în tranşe mici, ajungem să concurăm împrumutul luat de la FMI în urmă cu 10 ani, în mai puţin de 5 luni având contabilizate împrumuturi externe de peste 8 miliarde euro. E drept, plătim acum dobânzi mai mari, dar nu avem de respectat constrângerile impuse de FMI, precum reducerea abruptă a deficitului public care s-a reflectat în tăieri de venituri la bugetari în 2010 (implicit a cererii din economie, deci condiţii pentru o nouă contracţie) şi majorări de taxe (creşterea TVA a comprimat atunci şi mai mult consumul). Numai că, de la un punct încolo, şi achitarea acestor dobânzi în creştere va presupune colectarea de resurse suplimentare la buget şi putem ajunge iar la nevoia unor ajustări precum...tăierea salariilor bugetarilor, cresteri de taxe şi impozite şi, eventual, renunţarea şi la cota unică.